Plan de viață, o șansă pentru tinerii instituționalizați să devină adulți funcționali și să se integreze în societate - Interviu video

Plan de viață, o șansă pentru tinerii instituționalizați să devină adulți funcționali și să se integreze în societate - <span style="color:#990000;font-size:100%;">Interviu video</span>
Foto: Spotmedia.ro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Știai că, în fiecare an, în România, 3.500 de tineri instituționalizați ies de sub tutela statului la vârsta majoratului, dar mulți nu au unde să se ducă și nu-și pot găsi un job? Statisticile arată că doar 1 din 40 se angajează legal. Printre motive se numără faptul că nu beneficiază de sprijinul rudelor și nici nu au suficiente ocazii care să-i ajute să deprindă abilitățile necesare pentru a duce o viață independentă. 

Tocmai de aceea, „Plan de viață” își propune să îi sprijine pe tinerii care împlinesc 18 ani și nu mai au posibilitatea de a sta în famili maternale sau în centre să devină adulți funcționali și contributori activi în societate.

Programul realizat de AFI Cotroceni și implementat de The Social Incubator, ONG-ul partener, a debutat în 2020 și deja toți tinerii implicați și-au găsit de muncă și s-au integrat în societate, depășind provocările aduse de pandemie. Acum, „Plan de viață” se află la cea de-a doua ediție și își propune să ajute pentru început 15 tineri ieșiți de sub tutela statului să își croiască un drum în viață. Le asigură cazare și le acoperă cheltuielile de bază, dar le și oferă consiliere vocațională, psihologică și psihiatrică (acolo unde este nevoie). 

Toți specialiștii implicați în proiect le sunt alături pentru a-i ajuta să-și dea seama ce vor să facă pe viitor și să facă primii pași către independență. Scopul este ca după șase luni aceștia să se poată întreține singuri și să-și găsească de muncă. Dar, la fel, de important, tinerii incluși în program au parte de sfaturi și de susținere chiar și după această perioadă, atât cât au nevoie. Se încurajează autonomia, dar totodată se oferă și suport continuu, pentru că este un lucru de care ei au cea mai mare nevoie.

ADVERTISING

Pentru a afla cum „Plan de viață” le oferă o șansă reală tinerilor ce ies de sub tutela statului, am stat de vorbă cu Alina Stochița, coordonatorul programului. Ea ne-a explicat concret ce face acest program pentru participanți și cum îi ajută să devină adulți funcționali, care vor să se integreze în societate. Ne-a povestit inclusiv cazul unui tânăr care nu știa să aprindă aragazul pentru a-și face de mâncare - pentru simplul motiv că fusese crescut într-un centru și nu făcuse așa ceva până atunci.

Asta este realitatea lor - acești tineri au nevoie doar de cineva care să-i învețe niște lucruri (uneori, chiar lucruri de bază), să le ofere un sprijin real, să le prezinte oportunitățile pe care le pot avea și cum să le fructifice. Mulți dintre ei sunt tineri isteți, cu potențial, care au nevoie de ghidare și de un start în viață. Fie că este vorba de un acoperiș deasupra capului, consiliere în carieră sau de găsirea unui job ori de ajutor pentru terminarea studiilor.

"Plan de viață" - O nouă șansă pentru tinerii instituționalizați care ies din tutela statului.

Cum a apărut ideea acestui proiect? Care au fost primii pași? Cum s-a concretizat programul ”Plan de viață”? 

Noi lucrăm de mult timp cu tinerii din centre de plasament și tot discutând cu ei ne-am dat seama că există o nevoie foarte mare ca aceștia să aibă parte de suport în momentul în care ies din sistemul de protecție. Pentru că mulți dintre ei, din păcate, chiar nu au unde să se ducă. Nu au familie la care să se poată reîntoarce sau prieteni care să poată să-i țină, să-i găzduiască o perioadă de timp până când reușesc să se stabilizeze. Și am discutat cu partenerii noștri, iar împreună am reușit să punem cap la cap acest proiect pe care l-am început în februarie 2020, chiar înainte să vină pandemia. Am reușit să aducem 10 tineri la momentul respectiv pe proiect, cărora le găsisem de muncă.

ADVERTISING

Iar pe 10-11 martie, când a fost lockdown-ul, situația a fost un pic problematică, pentru că mulți dintre ei, din păcate, nu începuseră efectiv să lucreze. Aveau doar contractele semnate, pentru că erau în Horeca. Au fost disponibilizați - că asta a fost situația atunci - și am avut un parcurs un pic mai greoi la momentul respectiv. Însă, din fericire, ulterior au reușit să se stabilizeze cu toții. Au trecut 13 tineri în total prin prin acest proiect, într-o perioadă de 2 ani. Și acum sunt bine, sunt pe picioarele lor și reușesc să se susțină financiar, sunt mai stabili emoțional. Ne bucurăm să îi avem în continuare alături de noi.

Rezultatele au fost foarte bune în timpul primei etape a acestui program, așa că aș vrea să vorbim acum despre a 2-a etapă, cea în care ne aflăm în prezent. Concret, cum îi ajută acest program, ce impact are asupra acestor tineri, în particular, și ca ansamblu pentru societatea noastră?

Noi ne-am gândit pentru a 2-a etapă a proiectului să micșorăm timpul alocat, pentru că am descoperit că se poate. Așa că anul acesta, „Plan de viață” își propune să susțină 15 tineri pe o perioadă de 6 luni, urmând ca peste următoarele 6 luni să avem încă pe-atâția tineri care ajung la noi ori din sistemul de protecție a copilului, ori tineri care abia acum ies din sistem sau care au avut o perioadă în care au fost independenți, dar nu se mai descurcă, au ajuns în stradă sau urmează să ajungă în stradă pentru că nu și-au plătit utilitățile, chiria și așa mai departe. 

În momentul în care ajung în programul nostru, ei au parte de o evaluare a nevoilor, ca să ne dăm seama pe ce paliere este urgent să intervenim. Ulterior avem o evaluare psihologică, să vedem care le este situația pe zona emoțională. Dacă este cazul, mergem până la ideea de psihiatru, consult psihiatric, eventual medicamentație, dacă există situații de depresie severă sau alte boli psihice. 

ADVERTISING

În urma acestei evaluări psihologice, tinerilor le sunt alocați psihologi care să poată să-i ajute, care au experiență pe zonele de care au nevoie. Apoi intervine colegul meu și face consiliere vocațională cu ei, pentru a-și da seama exact ce își doresc să facă. Poate își doresc să se înscrie la școală și noi trebuie să ne dăm seama care ar fi liceul cel mai potrivit sau postliceala cea mai potrivită, apoi să îi ajutăm să se angajeze. Îi pregătim pentru interviul de angajare, contactăm un angajator dacă este cazul și mergem și cu ei la interviu, atunci când este nevoie să îi susținem moral. Nu participăm efectiv cu ei în timpul interviului, dar să știe că este cineva acolo pentru ei.

Ulterior, după ce reușim să-i angajăm, mai urmează o perioadă de aproximativ 3 luni, în care sunt susținuți cu tot ce înseamnă nevoi primare: de la utilități la chirie, pastile și haine, ce mai au nevoie, apoi vor trebui să-și strângă niște bănuți și să poată să-și plătească singuri utilitățile și mâncarea, ca să înțeleagă ce înseamnă să trăiești pe cont propriu. După 6 luni îi vom ajuta să-și găsească o chirie convenabilă pentru ei și sperăm să fie mult mai motivați și mai siguri pe ei că pot reuși în viață și pot fi independenți.

Intervenția noastră nu se oprește aici, noi lucrăm cu ei pe termen lung. Atât timp cât tinerii își doresc să fie în continuare în programele noastre, găsim soluții pentru ei și îi ajutăm cu ce se poate. Chiar tineri din anul precedent acum urmează meditații și sperăm să reușească să ia Bac-ul și să dea la facultate. Mai sunt tineri care au mai venit către noi pentru joburi și oricând au nevoie de ceva și noi avem resursele necesare, îi vom ajuta. Suntem acolo pentru ei. 

Sprijinul este continuu pentru acești tineri, adică atât timp cât ei vor să fie implicați în proiect, vor găsi la voi sprijinul necesar. Dar cum gestionați mai exact situația locativă a acestora?

În momentul în care ei se mută în proiect, noi ne ocupăm de plata chiriei, de plata utilităților, suntem destul de des în apartamente să vedem dacă este vreo problemă și să îi ajutăm să le rezolve. Astfel încât ei să înțeleagă un pic și ce înseamnă să susții un apartament singur. După ce se finalizează etapa asta, dacă este nevoie, noi mergem cu ei la vizionări de locuințe, după ce vorbim cu proprietari; dacă nu este nevoie și nu au nevoie de prezența noastră fizică, tot îi învățăm cum să caute chirie, unde să caute, ce să caute, ce să vorbească. Astfel încât să știm că atunci când vor fi efectiv pe cont propriu sunt capabili să se descurce singuri. 

Cum v-am zis, mizăm destul de mult pe ideea de a fi independenți, chiar dacă se află în proiect. De exemplu, unul dintre tineri, Anton, s-a angajat singur la 3 zile după ce a venit în București. S-a dus la interviu, s-a angajat și este un exemplu pentru unii dintre ceilalți tineri care sunt pe proiect, pentru că, văzându-l pe el că poate, se gândesc că și ei sunt capabili. 

Dacă nu reușesc singuri, atunci le căutăm noi un job. Avem exemplul unei fete din Hunedoara, care nu prea vorbește limba română bine - în cazul ei a fost nevoie să o ajutăm să-și găsească un job pe maghiară, dar ea s-a dus singură la interviu, a aplicat singură. Noi am susținut-o cu ce a fost nevoie ca să poată să-și înceapă jobul - avea nevoie de un calculator pentru că trebuia să lucreze de acasă pe calculator. 

Aveți o abordare holistică a situației acestor tineri și le oferiți susținere pe termen lung în drumul lor către independență, care poate fi cu multe obstacole și au nevoie de sprijin. Vreau să aducem puțină lumină asupra situației acestor tineri, pentru că nu știu cât de mulți dintre noi știm exact sau avem măcar o idee despre ceea ce se întâmplă. 

De multe ori am auzit expresia dar lasă-i în pace să se descurce, că au 18 ani, de ce să ne mai batem capul cu ei? Din contră, trebuie să ne batem capul cu ei, pentru că, din păcate, ei nu reușesc să deprindă abilitățile de bază pe care noi le avem de mici. Mulți dintre ei, mai ales dacă trăiesc în centre de plasament, nu știu ce înseamnă un apartament. Nu știu ce înseamnă să-și gătească singuri. Nu știu uneori de unde să își facă cumpărături. Depinde de la un caz la altul și atunci este nevoie ca cineva să-i ia de mână și să le arate efectiv.

Anul trecut, într-un alt proiect de-al nostru, am avut un tânăr care s-a mutat într-un apartament și am fost impresionată la momentul respectiv. Dar treaba a fost că el avea niște mâncare prin casă, dar nu mi s-a părut că este suficient cât să-i fie OK și am zis că îi dau 50 de lei să se ducă să-și ia de mâncare să gătească ceva pentru cină. Apoi m-a sunat și mi-a zis că și-a cumpărat o brichetă, pentru că văzuse că are paste și sos în casă, dar nu știa cum să aprindă aragazul.

Am apreciat că nu s-a gândit să-și ia mezeluri, așa că am stat cu el la telefon și i-am explicat cum să aprindă aragazul și cum să facă pastele după o rețetă de pe Net. Vorbim aici de un tânăr care avea atunci 23 de ani și terminase facultatea. Era teoretic la un nivel la care ar trebui să știi să aprinzi aragazul; ei bine, nu tot timpul se întâmplă asta și noi suntem acolo să-i ajutăm cu lucruri din astea mărunte, pentru că de asta au nevoie. 

Îi ajutăm să nu se mai simtă marginalizați, îi învățăm pe oamenii care nu înțeleg contextul lor ce înseamnă și de ce au ei nevoie de ajutor, pentru că, din păcate, nu sunt învățați să fie responsabili, pentru că nu au avut un stâlp, o persoană, un model în viața lor, la care să se poată raporta și să poată să fie responsabili. (...)

Și sunt sunt multe lucruri cu care ei trebuie să fie sprijiniți și au nevoie de noi, de oamenii care știm cum se fac lucrurile astea și au nevoie ca noi să-i acceptăm așa cum sunt și să le oferim suportul necesar pentru a putea să se dezvolte așa cum doresc ei. 

Este foarte important acest aspect, pentru că potențial există, dorință există din partea lor, doar că, într-adevăr, traseul acesta nu le este clar și aici cred că interveniți voi și îi ajutați. Dincolo de claritate, le oferiți și puțină siguranță. 

Asta lipsește foarte mult în cazul majorității. Nu știu dacă am întâlnit până acum, de când lucrez în domeniul acesta, de 6 ani de zile, nu cred că am văzut niciun tânăr care să aibă încredere în el, să aibă o încredere clară că el poate să reușească. Mai sunt unii care zic că da, dar de fapt e o mască pe care vor să o afișeze, să pară altcineva decât sunt, să nu pară slabi. Pentru că ei au învățat să fie puternici, au învățat să se zbată și să obțină ceea ce își doresc în vreo formă sau alta și atunci au nevoie să-și construiască încrederea asta și au nevoie să vadă că pot, pentru că toți pot. 

Ce planuri concrete aveți voi pe termen mediu? Și cum vă pot ajuta oamenii să dezvoltați acest proiect?

În primul rând, ne dorim ca acești tineri care au trecut deja prin proiect sau vor trece să fie susținuți permanent. Pe de altă parte, visul nostru cel mai mare este să creăm un mediu în care tinerii pot veni oricând au nevoie de un acasă pentru fiecare dintre ei, un loc în care să se simtă în siguranță, în care să se poată dezvolta și să poată crește, astfel încât să aibă un drum mai ușor spre tranziția asta prin care trece fiecare.

Inclusiv tu ai putea să ne sprijini, să ne ajuți în îndeplinirea acestui vis, să oferi o șansă tinerilor care ies din sistemul de protecție și au nevoie de noi, intrând pe platforma PlanDeViață.ro. Mulțumim tare mult.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇