„Plan de viață” le oferă tinerilor care ies din sistem o șansă să se integreze în societate: Povestea hotărâtului Anton, care vrea să devină antreprenor (Video)

„Plan de viață” le oferă tinerilor care ies din sistem o șansă să se integreze în societate: Povestea hotărâtului Anton, care vrea să devină antreprenor (Video)
Foto: Spotmedia.ro

A intrat în cameră, am făcut cunoștință, apoi ne-am zâmbit. I-am povestit puțin despre scopul interviului nostru, despre ce aș vrea să vorbim. Am stabilit că ne poate împărtăși din viața lui exact atât cât consideră. A făcut o glumă cu dungi despre cămășile bărbaților din cameră. Și-a aranjat poziția în scaun și noi i-am aranjat microfonul, apoi am pornit camera.

Recunosc că atunci când l-am văzut prima oară pe Anton, primul meu gând a fost: „Da, e pregătit pentru interviu”. Dar pe parcursul discuției noastre, mi-am dat seama că tânărul de 21 de ani nu e pregătit doar pentru acest interviu. El e pregătit să-și urmeze visul. Ce m-a făcut să-mi dau seama de asta? Atitudinea lui care demonstrează că e pus pe treabă, dorința sa de evoluție, concentrarea pe a acumula experiență profesională și a dobândi aptitudini, precum și intențiile ferme legate de propriul viitor.

Anton e originar din Galați. A fost unicul copil abandonat (din trei) după moartea tatălui, a fost în două familii maternale și pe urmă într-un centru de plasament, ca mai apoi să se mute în București, cu tot cu frici și visuri, pentru a se putea pune pe picioare și să devină un adult responsabil, găsindu-și deja un job în Capitală.

Anton ne-a purtat prin experiențele sale ca orice bun povestitor: ne-a spus și despre bune, dar și despre rele; despre greșeli și învățăminte; despre iubiri și pierderi; despre trădări, dar și despre vindecări. Ne-a spus și despre decizii neinspirate, dar și cele foarte bune; despre înfrângeri, dar și despre victorii. Dar, cel mai mult, ne-a spus despre cum se pregătește pentru a avea un viitor frumos. Așa am ajuns ca la final, și noi, cei din spatele camerelor, să credem în el și în visul lui: acela de a deveni antreprenor.

De fapt, tinerii instituționalizați care părăsesc sistemul după împlinirea vârstei de 18 ani de asta au nevoie: ca cineva să creadă în ei. Să creadă în ei și să le ofere o mână de ajutor. Ce dacă sunt majori? De cele mai multe ori, nu se pot descurca singuri. Ei dau piept cu viața fără a avea o plasă de siguranță (familia) și uneori fără să fi dobândit anterior niște aptitudini de bază (pe care nici prin cap nu ne trece că cineva nu le-ar putea avea în ziua de azi). Statisticile arată că, în fiecare an, în România, 3.500 de tineri instituționalizați ies de sub tutela statului la vârsta majoratului. Dar doar 1 din 40 se angajează legal.

Și aici intervine proiectul „Plan de viață”, care acoperă acest gol printr-o abordare holistică și acțiuni concrete.

Deja aflat la a doua ediție, programul realizat de Afi Europe la inițiativa McCann PR România și implementat de The Social Incubator, ONG-ul partener, are ca scop să faciliteze integrarea socială a tinerilor care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție socială. Aceștia primesc sprijinul de care au nevoie ca să devină adulți funcționali și activi pe piața muncii.

În 2022 au fost selectați, în primă fază, 15 tineri din toată țara cărora cei implicați în proiect le asigură un cămin și le oferă consiliere personală și profesională pe o perioadă de șase luni. În cadrul programului, ei primesc consiliere psihologică și au acces la ateliere specializate pe diferite subiecte educaționale, dar și la diverse cursuri de specializare, în funcție de preferințele fiecăruia. Tinerii au parte inclusiv de consiliere vocațională, precum și de ajutor pentru găsirea unui loc de muncă potrivit. Și - la fel de important - suport continuu pe toate planurile din partea specialiștilor implicați în „Plan de viață”.

O nouă șansă pentru tinerii instituționalizați care ies de sub tutela statului. Cum îi ajută „Plan de viață” să devină adulți funcționali și să se integreze în societate - Interviu video

Cum arată planul de viață al lui Anton

Experiențele trecutului, entuziasmul prezentului și speranțele viitorului nu pot fi mai bine prezentate decât însuși Anton. Cuvintele lui îmbină verticalitatea unui om care își dorește să înfrunte lumea într-un mod funcțional și emoția unui tânăr care încearcă să se vindece sufletește și apoi să-și deschidă inima pentru iubire.

Anton, despre ce a însemnat pentru el intrarea în programul „Plan de viață”

„Recunosc că am fost un pic sceptic, pentru că nu cunoșteam pe nimeni. Dar mi-am spus că nu am nimic de pierdut. Până la urmă, ce se putea întâmpla? În cel mai rău caz, mă întorceam de unde am plecat. 

Dar mă bucur că am venit (în București - n.red) și că am făcut această alegere, să mă alătur proiectului. Pentru că 'Plan de viață' este ca și cum te-ai naște a doua oară, dar având deja o bază de cunoștințe. (...) Practic, îți oferă șansa de a trăi aceleași chestii, dar să le faci total diferit, un pic mai bine și să fii cu un pas înaintea lucrurilor. Și până în momentul de față este o experiență super - adică mie mi-a plăcut și mergem în continuare”.

 Anton, despre „pușculița” cu trădări

„Povestea mea de viață începe cu o trădare. Din cei trei copii, eu am fost singurul abandonat. Tatăl meu a murit după nașterea mea - iarăși a fost un abandon și o durere foarte mare. Am plecat de la primul asistent maternal când aveam 9 ani și am ajuns la o femeie care era mai în vârstă. După o vreme, doamna aceea s-a pensionat. E vorba despre mutările acestea de la o familie la alta. (...)

Apoi recunosc că am avut două variante: ori să plec la o altă familie la țară, ori să mă duc la centru. Știam că vreau ceva mai mult de la mine, știam că vreau să îmi depășesc condiția. Am ales să mă duc la centru pentru că aveam toți prietenii în Galați. Dar a fost o decizie pe care nu am gândit-o până la capăt și nu am luat în calcul exact ce înseamnă viața la centru. (...) 

Am aflat însă că era vorba de un centru de tranziție, unde poți să stai 90 de zile, până ești repartizat mai departe, la o altă casă de tip familial, la un asistent maternal și așa mai departe. Dar am ajuns să stau 9 luni acolo, pentru că lucrurile trebuie să se miște în instanță și instanța se mișcă greu. Iar centrul era cu regim închis, nu ieși prea mult afară, nu aveai voie cu telefon și așa mai departe. Însă mi-am dezvoltat abilitățile de comunicare, dar bineînțeles că au fost și momente mai puțin frumoase sau bune, certuri între noi. Toate astea se adaugă în pușculița cu dezamăgiri.(...)

Și după am plecat într-un apartament oferit de primărie și de Protecția Copilului, cu trei camere și stăteam câte doi în cameră. (...)

Mi se pare un pic traumatizant pentru copiii care sunt plecați din familia de tip maternal să știe că se culcă seara, dar dimineața este un alt instructor pe casă - și fiecare instructor are stilul propriu. Doar că instructorii nu se mulează după copii, ci copiii se mulează după instructori.(...)  Adică tot timpul ești într-o continuă schimbare, azi cu unu, mâine cu celălalt și așa mai departe și nu ai cum să reușești să te atașezi de nimeni și ajungi să crezi că nu contezi pentru nimeni. Îți lipsește acel stâlp, acea persoană care să te sprijine emoțional. (...)

A venit un moment și când am început să-mi fac prietene, doar că eu confundam iubirea de prietenă cu cea de mamă, de soră. Nu te învață nimeni cum să iubești, cum e când simți fluturi în stomac, cum o scoți la întâlnire, cum abordezi un subiect de discuție.”

Anton, despre cum a aflat despre „Plan de viață”

„Când eram în casa de tip familial, a venit o doamnă care lucrează aici, în Social Incubator, la Facultatea Danubius din Galați pentru o activitate. Am fost și noi invitați și m-am dus să văd despre ce e vorba. (...) S-a făcut un grup de WhatsApp ca să putem comunica, pentru că activitatea dura vreo 2-3 zile. Și am rămas în grupul acela. Ulterior, am primit o invitație de a afla mai multe despre 'Plan de viață'; am intrat pe link am citit, m-am documentat. Am văzut despre ce este vorba. Am văzut și clipulețele cu cei din ediția anterioară”.

Anton, despre curajul de a se muta la București, în ciuda reținerilor 

„Nu știam dacă chiar vreau să văd lumea, dacă chiar sunt îndeajuns de curajos încât să urc singur în tren și să plec cu toată casa-n spate, ca melcul. Nu știam dacă am tupeul să ies din zona mea de confort. Pentru că în Galați reușisem cât de cât să mă angajez. Avem un job destul de OK, care îmi plăcea. Doar că vreau să evoluez; vreau să-mi depășesc condiția. Adică vreau să fac ceva remarcabil. 

Și am venit aici; am intrat în 'Plan de viață' pentru că am văzut că sunt mai mulți oameni implicați și că acest proiect îți poate deschide multe uși, fiind și vorba de București, de Capitală. Mi-am zis că e o șansă pe care, vorba aia, Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. (...)

Îmi doresc foarte mult să-mi deschid un business al meu, să am propria afacere. Aici am făcut consiliere vocațională, ca să pot să-mi dau seama ce am de făcut, pentru că eu am o bază de cunoștințe, dar am nevoie de oameni care deja fac chestia asta pentru a învăța și a mă inspira. (...) Oricând aici sunt persoane care fac deja chestia asta și atunci îmi pot cultiva informațiile mult mai ușor”.

Anton, despre cum încrederea în sine este un obstacol pentru un tânăr care iese din sistem

„Cred că un obstacol major este treaba asta cu încrederea în sine. Un copil care iese din sistem nu are sprijin, nu este sfătuit. Nu i se arată ce posibilități are; nu să ia altcineva decizii în locul lui, ci doar să-l sfătuiască sau măcar să-i arate care sunt posibilitățile. 

În momentul în care ieși din sistem, se dau niște bani. La 18 ani te gândești că te duci să te tunzi, să-ți iei haine, crezi că așa investești în tine. Uite, eu nu aș mai face asta acum. În schimb, aș încerca să pun deoparte banii, spre exemplu, într-un depozit bancar. (...) Însă atunci nu știam nici măcar că există această posibilitate.

Iar din lipsă de cunoaștere a opțiunilor, ajungi să faci alegeri proaste. Îți dai seama că banii s-au terminat și că, de fapt, ești fix în aceeași situație ca la început. Și atunci apare dezamăgirea. (...) Sau ești păcălit de unul mai mare, cu care îți împarți banii, dar el pleacă cu banii și nu te ajută. (...) Sau mergi la un interviu pentru un job și nu ești selectat. Apoi la al doilea, la al treilea și așa dezamăgirile astea se tot adună. (...) 

Ești obișnuit să-ți meargă rău, să fii sceptic și să nu mai ai încredere că oamenii vor să facă bine. (...) Iar când apare o oportunitate ca 'Plan de viață' ajungi să te întrebi Oare chiar așa o fi, la câte am pățit? Dar, da, aici e totul pe bune”.

Anton, despre cum poate ajunge un tânăr normal, cu perspective, să-și strice viitorul

„Da, eu am avut parte și de consiliere psihologică, știu că trebuie să-mi depășesc problemele legate de trădare. Cu tine pot să zâmbesc și să râd, dar când te duci noaptea și pui capul pe pernă, e momentul ăla nebun când rămâi cu ale tale. Eu încerc să-mi umplu timpul; e un scut dintr-ăsta pe care am încercat să mi-l fac, dar nu e tocmai OK. Încerc să vorbesc, să fiu înconjurat de oameni, să fac activități, ca să nu am timp să mă gândesc la lucrurile astea. (...) 

Dar dacă tu ai o problemă și te tot gândești la ea, te macină… așa apar mai multe probleme și înnebunești - mai ales că nu ai suport psihic, moral. Și ajungi să te transformi dintr-un copil bun și capabil într-o persoană cu o problemă psihică. Iar când ai o problemă care te macină, asta începe să-ți afecteze și fizicul. (...)

Nu toți copiii din sistem sunt incapabili, sunt urâți și alte lucruri - s-a pus amprenta asta pe copiii din sistem. Adică, uită-te la mine, ce vezi dacă m-ai observa că merg pe stradă? Am avut iubite normale, frumoase, care aveau familie. Asta pentru că îți dorești să faci chestia asta, să te integrezi în societate - și nu toți sunt la fel”.

Anton, despre importanța consilierii vocaționale

„Un sfat foarte bun pe care l-am primit la consiliere vocațională a fost că în momentul în care vrei să-ți deschizi un business, trebuie să știi ceva despre domeniul respectiv, trebuie să ai o experiență. Spre exemplu, eu vreau să deschid un business online, dar nu am lucrat niciodată pe partea asta, nu știu ce presupune să fac un magazin online. Și mi-am dat seama că dacă aș face chestia asta, aș risca să investesc niște bani și să-i pierd din cauza mea. (...)

Dar da, e bine să vorbești cu oamenii. Vezi păreri diferite, descoperi perspective diferite, dar tocmai asta e cel mai mare avantaj. Iar dacă stai de vorbă cu oameni specializați pe domeniul respectiv, cu atât e mai bine”.

Anton, despre cum ar convinge un tănâr să intre în „Plan de viață”

Pe scurt, ar fi cea mai mare greșeală din viața sa să nu intre în 'Plan de viață', pentru că ți se oferă cazare, mâncare și suport. Există și partea de explorare a posibilităților și de dezvoltare a capacității de a lua decizii singur. (...)  

Vino, stai o lună, iar dacă nu îți convine, poți să pleci. Ideea e ca măcar să încerce să exploreze această posibilitate, sa fie deschis la cunoaștere. Prin acest program poți să crești. Da, timpul pare scurt, dar în 6 luni trăiești intens, se întâmplă multe și înveți multe, e o evoluție pe repede-nainte”.

Anton, despre cum se vede peste câțiva ani

„Fiind liber și independent financiar. Nu mă gândesc acum la copii. (...) Vreau mai întâi să-mi acopăr toate rănile și apoi să mă gândesc la copil, că îi voi putea oferi măcar 100% din iubirea mea. (...) Vreau să mă bucur de viață și vreau să fac bine”.

Mesajul de final al lui Anton

„Vreau să vă spun să vă ascultați mereu inimile și să încercați să fiți mai buni. Să încercați să-i ajutați și pe ceilalți din jurul vostru. Gândiți-vă că unul din zece români suferă, este pe stradă sau suferă din punct de vedere psihologic - dar toți oamenii au o dorință.

Doar noi putem face din țara asta un loc mai bun. Dacă considerați că nu puteți să-i ajutați pe oameni în mod direct, puteți să-i ajutați prin intermediul acestor ONG-uri, precum Social Incubator sau alte fundații care vor să ajute tinerii. Puteți să oferiți o a doua șansă tinerilor și oamenilor care pot face ceva.

Așa cum am mai spus, în viață depindem unii de ceilalți. (...) Avem nevoie de toți ca să fim uniți. Hai să încercăm să lăsăm ura, să încetăm să ne gândim doar la noi înșine și să încercăm să ne gândim și la ceilalți. Nu dai 100% din tine pentru alții, dar măcar 30% oferă și pentru celălalt, pentru că nu ai de unde să știi cum poți schimba viața acelui om”.