Franța are primul prim-ministru femeie din ultimii 30 de ani. Cine e Elisabeth Borne

Franța are primul prim-ministru femeie din ultimii 30 de ani. Cine e Elisabeth Borne

Preşedintele francez Emmanuel Macron, a numit-o, luni, pe Elisabeth Borne în funcţia de premier al ţării, potrivit unui comunicat de presă emis de Palatul Elysée. Ea este a doua femeie care ocupă această funcţie în istoria Franței, după ce Edith Cresson a fost premier în Hexagon pentru o scurtă perioadă în 1991-1992.

Elisabeth Borne a fost în trecut directoarea Regiei autonome de transport din Paris (RATP), prefect al regiunii Poitou-Charentes şi s-a alăturat echipei şefului statului în 2017. În timpul mandatului prezidenţial al lui Macron, ea a ocupat succesiv funcţiile de ministru al Transporturilor, Tranziţiei Ecologice şi Solidarităţii. Din iulie 2020, este ministru al Muncii.

ADVERTISING

”Ea întruchipează mai bine decât oricine cele mai multe dintre transformările majore ale mandatului de cinci ani”, notează o sursă apropiată preşedintelui Emmanuel Macron.

Opoziția se revoltă

Opoziţia din Franţa a criticat dur decizia lui Macron.

"Prin numirea lui Elisabeth Borne prim-ministru, Emmanuel Macron demonstrează incapacitatea de a reuni forţele politice şi voinţa de a continua politica dispreţului, a deconstrucţiei statului, a distrugerii sociale, jafului fiscal şi permisivităţii", a acuzat Marine Le Pen, membră a formaţiunii de extremă-dreapta Mobilizarea Naţională şi fost candidat la postul de preşedinte.

ADVERTISING

"Borne: scăderea indemnizaţiilor pentru un milion de şomeri, eliminarea tarifelor de reglementare la gaz (...), deschiderea concurenţei în transporturile publice. Înainte cu un nou sezon de abuzuri sociale. Doamna Borne reprezintă tot ce nu a funcţionat în ultimii 20 de ani", a declarat, la rândul său, Jean-Luc Mélenchon, liderul partidului Franţa Nesupusă (stânga).

Castex se retrage în Pirinei

Predecesorul lui Borne, Jean Castex, şi-a înaintat demisia preşedintelui luni după-amiază, la Palatul Elysée, evocând într-o scrisoare ”foarte simplă şi clasică”, ”o nouă eră care se deschide”, potrivit cotidianului francez Le Parisien.

ADVERTISING

Fostul premier francez se retrage din viaţa politică, anunțând în ultimul timp că vrea să ”facă un pas în spate”.

”Mă voi întoarce în Pirineii mei”, a afirmat Castex.

Castex va realiza transferul de putere cu noul şef al Guvernului, Borne urmând să alcătuiască de comun acord cu şeful statului executivul până la alegerile legislative din iunie anul viitor. Rezultatul alegerilor poate determina o schimbare la nivelul executivului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇