Ministerul de Externe din Rusia susține că s-a ajuns la un acord pentru evacuarea soldaților răniți care sunt blocați în subsolul combinatului Azovstal.
„Pe 16 mai, după negocieri cu reprezentanții armatei ucrainene blocați la combinatul siderurgic Azovstal din Mariupol, s-a ajuns la un acord pentru evacuarea răniților”, se arată într-o declarație a ministerului, citată de Interfax.
Instituția rusă mai spune că a fost dispusă încetarea focului și a fost deschis un coridor umanitar prin care soldații răniți au fost evacuați către o unitate medicală din Novoazovsk, în Donețk.
UPDATE 22:14 - Fox News citează un oficial ucrainean de rang înalt care spune că în jur de 50 de soldați au fost evacuați.
O declarație ambiguă a venit și de la un comandant de rang înalt al Regimentului Azov, care a declarat că pune în aplicare o decizie a comandamentului militar superior pentru a salva viețile personalului de serviciu. El nu a explicat însă concret care e ordinul și dacă presupune retragerea de la Azovstal.
Russia Today susține de asemenea că 50 de soldați răniți au plecat de la Azovstal, însă de asemenea și alte 250 de persoane. Publicația rusă insistă că răniții au fost duși la Novoazovsk, dar restul în Ielenovka, în Rusia.
UPDATE 23:48 - Corespondentul Canalului 1 din Rusia, Irina Kukusenkova, a scris pe canalul său de Telegram că evacuările de la Azovstal s-au încheiat pentru ziua de azi. Ea folosește pentru prima dată termenul de „prizonieri” pentru soldații evacuați.
„De la 4 dimineața, soldații noștri vor continua să ia prizonieri restul deținuților de la Azovstal. În total, mi s-a spus că sunt 2.227 de persoane acolo. Este chiar și o femeie soldat care e gravidă”, a scris Kukusenkova.
UPDATE 17 mai, 00:23 - În cele din urmă, Volodimir Zelenski a spus că cel mai important lucru e ca eroii ucraineni să scape cu viață.
„O zi dificilă. Dar această zi, ca oricare alta, are ca scop salvarea țării și a cetățenilor noștri. Datorită acțiunilor armatei ucrainene, a serviciilor de informații, a ecipei de negociere, a Crucii Roșii și ONU, sperăm că putem salva viețile băieților noștri. Vreau să subliniez că Ucraina are nevoie de eroi în viață. Acesta e principiu după care ne ghidăm. Cred că orice persoană normală va înțelege asta”, a spus Zelenski.
Și Forțele Armate ucrainene au confirmat că 53 de persoane rănite au fost duse la un spital din Novoazovsk, în timp ce alte 211 în Rusia, în Ielenovka. Pe viitor, se vor face schimburi de prizonieri, au anunțat oficialii ucraineni.
Poza libertății devine poza captivității
Mai multe ore nu a existat niciun fel de confirmare din partea ucraineană. Singurul semn că într-adevăr evacuarea ar fi început a fost o imagine postată pe Twitter de unul dintre soldații din Mariupol, Dmitri Kazatski. Fotografia făcută în interiorul combinatului a fost interpretată drept o imagine a libertății. Iată, însă, că ea anunța tranziția către captivitate.
Ziua 82 de război în Ucraina - desfăşurarea evenimentelor
La începutul săptămânii trecute, Kievul a anunţat că peste 1.000 de militari dintre trupele sale, dintre care peste 500 răniţi, au rămas în oţelăria Azovstal, adăpostindu-se în labirintul de buncăre şi tuneluri din epoca sovietică de soldaţii ruşi care în prezent controlează Mariupolul.
Femeile, copiii şi bătrânii ar fi fost evacuaţi în cadrul unei misiuni umanitare coordonate de Naţiunile Unite şi Crucea Roşie.