Miliardarul Elon Musk a anunțat că oprește temporar achiziția platformei de socializare Twitter, la câteva săptămâni după ce oferta lui de cumpărare, în valoare de 44 de miliarde de dolari, a fost acceptată.
„Acordul cu Twitter este temporar suspendat, în așteptarea detaliilor care să susțină calculul conform căruia conturile spam și false reprezintă într-adevăr mai puțin de 5% dintre utilizatori”, a scris Musk, vineri, pe contul său, relatează CNN.
Mesajul a dus la o scădere cu 25% a valorii acțiunilor Twitter la bursă.
Elon Musk precizează că aşteaptă detalii suplimentare ale acestui audit realizat de Twitter şi publicat la începutul lui mai.
El a făcut trimitere în postarea sa la o știre Reuters despre un audit potrivit căruia volumul conturilor false de pe platformă - care difuzează spam sau înşelătorii - a reprezentat în primul trimestru al anului mai puţin de 5% dintre cei 229 de milioane de utilizatori monetizabili zilnici.
Miliardarul nu a oferit mai multe detalii despre planurile sale viitoare, deși a făcut numeroase declarații despre conturile care promovează conținut înșelător. El a mai spus că Twitter a reacționat prea repede eliminând conturile care încalcă regulile privind conținutul moderat.
Elon Musk a declarat marți că, după ce va prelua complet platforma, îi va permite fostului președinte american Donald Trump să revină pe Twitter. Contul lui Trump a fost șters permanent, după ce și-a îndemnat susținătorii să ia cu asalt Capitoliul SUA, pe 6 ianuarie anul trecut.