Ucraina a intrat în a 70-a zi de război, iar luptele nu se opresc. Trupele Rusiei au atacat cu furie oțelăria Azovstal, existând informații că ar fi reușit să intre peste apărătorii Mariupolului.
Spionajul ucrainean spune că acest obiectiv este esențial pentru Kremlin, pentru că Putin vrea să organizeze pe ruinele orașului o paradă de 9 mai, Ziua Victoriei. Toată ziua în oraș rușii au făcut „curat”, adică au strâns de pe străzi cadavrele celor pe care i-au ucis și bombele neexplodate.
Tot de la Mariupol au venit cifre înfiorătoare. În atacul de la teatru se pare că au fost uciși, dintr-o lovitură, până la 600 de civili.
Azi UE a anunțat al 6-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Șefa CE, Ursula von der Leyen, a anunțat că până la finalul anului, blocul comunitar se va fi eliberat de dependența de petrol rusesc. Însă embargoul pentru petrolul rusesc nu a putut fi stabilit, pentru că mai multe țări se opun, în frunte cu Ungaria.
Moscova a răspuns acestor sancțiuni cu ironii și amenințări, avertizând europenii că tot petrol rusesc vor folosi, doar că mai scump, și că în final ei vor fi cei care suferă cel mai mult.
SpotMedia.ro v-a prezentat în format LIVE TEXT evenimentele din 4 mai 2022, ziua 70 de război în Ucraina:
23:45 - Se dau „lupte grele și sângeroase” în complexul Azovstal din Mariupol. Rușii au luat cu asalt platforma industrială, unde s-au baricadat ultimii apărători ai orașului asediat, împreună cu civili care n-au avut ocazia să fugă sau n-au încredere că pot pleca în siguranță.
„Sunt mândru de soldații mei, care fac eforturi supraomenești pentru a menține presiunea asupra inamicului… situația este extrem de dificilă”, a declarat Denis Prokopenko, comandantul regimentului Azov, într-un mesaj video pe Telegram.
23:04 - Aproape toate obuzierele pe care SUA le-au promis Ucrainei sunt acum „în mâinile ucrainenilor”, potrivit unui înalt oficial american al apărării.
„Pot să vă spun că peste 90% din cele 90 de obuziere care au fost promise Ucrainei în ultimele două ieșiri ale administrației prezidențiale sunt deja în mâinile ucrainenilor”, a spus oficialul, citat de CNN.
Este vorba despre temutele obuziere M777, care pot lovi ținte aflate la 25-30 de kilometri, cu o putere de foc devastatoare. Fiecare bucată costă aproximativ 700.000 de dolari. Iar americanii le-au trimis și 40.000 de obuze!
22:40 - Sirenele antiaeriene au început să sune pe aproape întreg teritoriul Ucrainei, în această seară. După ora 22:00, sistemele de avertizare din majoritatea regiunilor ucrainene au început să anunțe lovituri aeriene ale rușilor, conform datelor agregate de Ukraine Siren Alerts. Este vizat inclusiv Kievul.
O rachetă rusească a fost interceptată de apărarea antiaeriană în localitatea Brovary, o suburbie a Kievului. Aceasta a fost distrusă, iar resturile au căzut pe câmp.
Aici puteți vedea în timp real harta actualizată: https://uasa.io/map/
22:01 - Ucraina își va putea repara echipamentele militare în Bulgaria, după ce Parlamentul acestei țări a votat o rezoluție în acest sens.
21:38 - Trupele ucrainene baricadate în subteranele complexului Azovstal resping atacurile rușilor, care au luat cu asalt platforma industrială, transmite jurnalistul Ilia Ponomarenko, de la The Kiev Independent. El spune că au fost restabilite comunicațiile cu apărătorii, după ce pe parcursul zilei se pierduse legătura cu aceștia.
21:04 - Zece civili au fost uciși și 20 au fost răniți după ce rușii au atacat cu rachete un depou de autobuze din orașul Avdiivka, regiunea Donețk, a declarat procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova.
Poliția națională a Ucrainei a postat fotografii care arată consecințele atacului și spune că în depou se aflau muncitori care așteptau să urce într-un autobuz, după ce ieșiseră din schimbul de la fabrică.
20:15 - Marea Britanie ar ajuta întotdeauna Finlanda, dacă ar fi atacată de Rusia, indiferent dacă țara este membră a NATO sau nu, a declarat secretarul apărării din Regatul Unit, Ben Wallace.
„Dacă Finlanda nu s-ar alătura NATO, Marea Britanie nu i-ar veni în ajutor? Nu. Marea Britanie va fi mereu aici, în țările nordice, pentru a fi o parte din voi, pentru a vă ajuta, pentru a vă sprijini. Este de neconceput ca Marea Britanie să nu vină în sprijinul Finlandei sau al Suediei, dacă ar fi atacate vreodată, fără un mare acord formal. Suntem țări europene care împărtășesc aceleași valori, care au istorii profunde și lungi”, a declarat Wallace, în timpul unei vizite în Finlanda, pentru a observa un exercițiu militar comun.
19:15 - China este îngrijorată din cauza sancțiunilor aplicate Rusiei de către Occident și a ordonat realizarea unui amplu „test de stres”, pentru a studia implicațiile unui scenariu similar pentru economia sa, a aflat The Guardian.
19:00 - Ţările membre UE care refuză să aprobe un embargo asupra petrolului rusesc vor fi „complice” la crimele de război comise de ruși în Ucraina, a declarat ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba.
18:31 - Finlanda speră la o ratificare „cât mai repede posibil” de către cei 30 de membri ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), în cazul înaintării candidaturii sale în mod individual sau împreună cu Suedia pentru aderarea la organizaţie, a declarat miercuri premierul finlandez Sanna Marin, informează AFP.
18:15 - Alexei Navalnîi, închis în Rusia: „Noua mea sentință nu a intrat încă în vigoare, dar am auzit zvonuri că voi fi transferat în colonia de înaltă securitate din Melekhovo, unde condamnaților li se scot unghiile. Ei bine, măcar voi avea o scuză să folosesc acest emoji la modă 💅”.
18:00 - Încă 20 de cadavre ale unor civili au fost descoperite în ultimele 24 de ore în regiunea Kiev, parţial ocupată de câteva săptămâni de forţele ruse, a anunţat poliţia ucraineană. În total, până acum au fost găsite 1.235 de cadavre, în regiunea Kiev, relatează AFP.
17:31 - „Ocupanții au pătruns în Azovstal. Primarul din Mariupol a raportat lupte grele în interiorul uzinei Azovstal. Ocupanții încearcă să suprime rezistența acerbă a apărătorilor din Mariupol. Armata lui Putin folosește toate armele disponibile. Civilii rămân sub bombardament la uzină”, transmite jurnalistul ucrainean Andriy Tsapliyenko, pe contul său de Telegram.
17:05 - Associated Press a stat de vorbă cu 23 de surse dintre salvatori și rude ale celor care se aflau în teatrul din Mariupol când a fost bombardat și, coroborând informațiile, a ajuns la un posibil bilanț înfiorător. Potrivit jurnaliștilor, rușii au ucis atunci dintr-o lovitură până la 600 de oameni.
Autoritățile ucrainene au vorbit despre 300 de morți, dar au precizat că bilanțul este, cel mai probabil mult mai mare, pentru că operațiunile nu s-au putut desfășura din cauza bombardamentelor continue ale rușilor.
16:56 - Ukrainian Pravda citează surse care susțin că rușii au reușit să intre în Azovstal, combinatul unde se adăposteau apărătorii Mariupolului, dar și civilii care încă nu au reușit să fie evacuați.
Primarul orașului, Vadim Boicenko a spus că, „din nefericire, astăzi nu am avut niciun contact cu băieții noștri de acolo pentru a înțelege ce s-a întâmplat, dacă sunt sau nu în siguranță. Ieri am reușit să comunicăm”. Primarul a spus că încă sunt civili în buncăre, inclusiv în jur de 30 de copii.
16:49 - Putătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zakharova, acuză că „mercenari israelieni luptă umăr la umăr cu naționaliștii Azov”.
Ea susține că a văzut un document și imagini video care ar confirma asta, dar nu a oferit pentru verificare aceste materiale.
16:45 - Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a spus că cetățenii Europei vor fi cei care vor suferi de pe urma sancțiunilor impuse Rusiei de UE.
„În general, sancțiunile americanilor, europenilor și ale altor țări sunt o sabie cu două tăișuri. Încercând să ne facă rău nouă și ei plătesc un preț mare. Deja îl plătesc și e resimțit în fiecare zi mai mult de cetățeni”, a spus Peskov.
16:40 - Un post de comandă al Gărzii Naționale din Moscova a fost atacat cu două cocktailuri Molotov. Poliția îi caută pe făptași.
16:34 - Un elicopter militar rus a pătruns scurt timp, miercuri dimineaţă, în spaţiul aerian al Finlandei, în contextul tensiunilor generate de planul Guvernului de la Helsinki privind aderarea la Alianţa Nord-Atlantică.
"Aparatul a fost un elicopter de tip Mi-17, iar presupusa pătrundere în spaţiul aerian finlandez a fost de patru-cinci kilometri, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Helsinki.
16:22 - Biserica Ortodoxă din Rusia a reacționat după interviul Papei Francisc acordat Corriere della Sera, în care Suveranul Pontif a vorbit despre conversația avută cu Patriarhul Kiril pe 16 martie.
Biroul de presă al Patriarhiei Rusiei a transmis că „tonul folosit de papa a fost unul incorect”, fapt pe care îl consideră „regretabil”.
Kiril i-ar fi spus papei, potrivit comunicatului de la Moscova, că acest conflict între Rusia și Ucraina a pornit în 2014, cu revoluția Euromaidan, care a dus la schimbarea regimului de la Kiev. Kiril a precizat și că NATO s-a angajat să nu avanseze niciun centimetru către est, dar și-a încălcat promisiunea.
15:55 - Camera superioară a Parlamentului din Belarus a adoptat amendamente la Codul Penal care extind folosirea pedepsei cu moartea. Astfel, pot primi pedeapsa capitală cei care:
- comit atacuri teroriste care la complexe nucleare sau care folosesc substanțe radioactive, chimice sau biologice
- ucid un reprezentant al unui stat străin sau al unei oragnizații internaționale cu intenția de a provoca un incident diplomatic sau un război.
- un membru al unei instituții a statului sau o personalitate, cu intenția de a influența o decizie a autorităților, de a intimida populația sau de a destabiliza ordinea publică.
Belarusul este singura țară din Europa unde încă este permisă și aplicată pedeapsa cu moartea.
15:37 - În localitățile din Lugansk Popasna și Rubizhne nu mai există provizii de mâncare decât pentru cel mult o săptămână, a anunțat liderul regiunii.
15:21 - Marea Britanie a anunțat noi sancțiuni pentru încă 63 de cetățeni și companii din Rusia. Cap de listă sunt șeful Băncii Otkritie, Mikhail Zadornov, președintele Consiliului de Administrație al Sovcombank, Dmitri Gusev, ministrul adjunct al Apărării Nikolai Pankov, consilierul lui Putin Maxim Oreșkin, corespondenții tv Evgeni Poddubni, Alexander Kots, Dmitri Steșin, sau prezentatotii Nailia Asker-Zade și Mikhail Leontiev.
Totodată, companiile britanice nu au voie să ofere servicii de consultanță în management, contabilitate sau PR. Sunt blocate în Marea Britanie și transmiterea Russia Today și Sputnik.
15:00 - O cisternă cu combustibil a luat foc în orașul rusesc Dzerzhinsk. Nu este clar încă din ce cauză și dacă are legătură cu războiul.
14:18 - Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a spus că informațiile despre o mobilizare generală în Rusia pe 9 martie sunt „false și fără logică”.
Mai mulți oficiali occidentali și ucraineni au avertizat asupra posibilității ca Rusia să declare oficial război Ucrainei de Ziua Victoriei, pentru a permite astfel ordinul de mobilizare generală, prin care forțele ruse ar fi suplimentate cu rezerviști și noi recruți.
14:02 - Un lider din parlamentul rus a spus că UE face doar spectacol cu sancțiunile, pentru că va continua să cumpere petrol rusesc.
„Au înnebunit puțin. Spun că nu mai cumpără petrol de la noi. Păi nu mai cumpăra, nu te obligă nimeni. Doar că o vor face în continuare, de la țări terțe. Tot petrolul nostru este, dar va fi mai scump”, a spus Vladimir Dzhabarov.
13:33 - Rabinul șef din Rusia Berel Lazar a criticat declarațiile lui Serghei Lavrov despre originile evreiești ale lui Hitler.
„Ar trebui să ceară iertarea evreilor și să recunoască pur și simplu că a greșit”, a spus rabinul.
13:00 - Alimentarea cu electricitate a fost reluată în Liov. Mai multe cartiere rămăseseră fără curent după bombardamentele de marți ale rușilor.
12:42 - Serghei Șoigu a amenințat că vehiculele NATO care au venit în Ucraina încărcate cu arme și muniție vor fi distruse.
„SUA și NATO continuă să pompeze arme în Ucraina. Menționez că orice transport al NATO care ajunge pe teritoriul Ucrainei cu arme și muniție este considerat o țintă legitimă și va fi distrus”, a spus ministrul rus de Externe.
12:39 - Spionajul ucrainean anunță că Rusia se pregătește să țină o paradă de 9 mai în Mariupol, după ce au ras de pe fața Pământului orașul. Astfel, devine tot mai urgent să îi învingă pe apărătorii de la Azovstal.
Potrivit informațiilor obținute, rușii fac acum „curat” pentru această paradă, adică strâng de pe străzi cadavrele celor pe care i-au ucis și bombele neexplodate.
12:06 - Ministrul Apărării din Rusia Serghei Șoigu a anunțat că forțele ruse au blocat total soldații ucraineni de la Azovstal.
„Am reluat apelurile către naționaliști să elibereze civilii și să se predea, cu garanția că viețile le vor fi cruțate și vor fi tratați decent, în acord cu regulile internaționale pe care ei le-au ignorat. Constinuăm aceste apeluri”, a spus Șoigu.
11:55 - Rusia a anunțat că impune sancțiuni pentru 63 de cetățeni japonezi. Printre ei se numără premierul Fumio Kishida și alți membri ai guvernului, ai parlamentului, jurnaliști și 5 profesori universitari. Principala sancțiune e că nu au voie să intre pe teritoriul Rusiei.
11:41 - Joe Biden a vizitat fabrica Lockheed Martin din Alabama, care produce rachete Javelin, pe care liderul american le-a promis Ucrainei.
„Armele produse aici care ajung în mâinile eroilor ucraineni fac acum diferența. Putem să fim mândri de asta”, a spus Biden.
11:36 - La Moscova s-au ținut de dimineață repetiții pentru parada de 9 mai. Oamenii au putut observa pe cer inclusiv avioane zburând în formație în forma literei Z.
11:21 - Unul dintre cameramanii personali ai lui Putin, Ilia Filatov, a demisionat de la Kremlin. Potrivit unor jurnaliști ruși independenți, ultima filmare făcută de la Filiatov a fost chiar discursul lui Putin din 24 februarie, când a anunțat invazia.
Explicațiile date de cameraman au fost vagi: „Am ajuns la pragul de sus al acestei meserii. În plus, m-am săturat să stau în carantină cu lunile”.
11:05 - Soldații ruși au furat o treime din rezervele de cereale din regiunile ocupate, adică în jur de 400.000 de tone.
10:43 -Președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen a anunțat oficial lista cu sancțiunile care sunt incluse în al 6-lea pachet de al UE împotriva Rusiei.
- Un embargo asupra importurilor de petrol din Rusia, care se va face în etape. În cazul țițeiului, embargoul va intra deplin în vigoare în 6 luni, în cazul produselor rafinate, la finalul lui 2022.
- Deconectarea de la SWIFT a Sberbank.
- Interzicerea transmiterii în UE a trei posturi de stat de radio și TV.
- Adăugarea pe lista neagră a mai multor oficiali militari care au comis crime de război la Bucea și Mariupol.
A se observa că din acest pachet lipsesc sancțiunile legate de gaz, subiect fierbinte în cadrul blocului comunitar. Ungaria s-a opus prin veto la introducerea unui embargo pe gazul rusesc. Inițial au fost mai multe țări, dar Budapesta a fost cea de neclintit.
10:25 - Președintele Volodimir Zelenski a participat, virtual, la ședința Consiliului Directoral al Wall Street Journal, unde a vorbit de principalele 3 modalități prin care poate fi oprită Rusia.
„În primul rând agresorul trebuie izolat, în principal economic. În al doilea rând, Ucraina să primească suficient ajutor pentru a supraviețui acestui război și a-și păstra libertatea. În al treilea rând, reclădirea a tot ce a fost distrus de război. Când asta se va întâmpla, atât Rusia, cât și orice alt potențial agresor vor înțelege că războiul nu ajută la nimic”, a spus Zelenski.
10:00 - BBC scrie că cel de-al șaselea pachet de sancțiuni ce urmează să fie anunțat de UE îl va pune pe lista neagră și pe capul Bisericii Ortodixe Ruse, Patriarhul Kiril.
09:57 - Agenția rusă de stat Ria Novosti susține că soldații ucraineni folosesc magia neagră și că forțele ruse ar fi găsit în unele baze diverse simboluri făcute cu sânge prin care ucrainenii și-ar fi făcut armele mai puternice.
09:51 - Iată cum arată acum combinatul Azovstal.
09:48 - CIA a publicat pe rețelele sociale intrucțiuni în limba rusă pentru cei care se opun războiului și vor să ofere informații agenției de informații a SUA.
09:33 - Separatiștii din Donețk anunță că un depozit de petrol a luat foc în Makiivka, după ce a fost bombardat de ucraineni.
09:09 - Cel mai mare locator de avioane din lume, Avolon, a înregistrat o depreciere a activelor de 304 milioane de dolari din cauza impactului blocării unor avioane în Rusia.
08:50 - Forţele armate belaruse au început exerciţii ample pentru a-şi testa capacitatea de luptă. Ministerul Apărării din Belarus a precizat că exerciţiul nu reprezintă nicio ameninţare la adresa vecinilor săi sau la adresa comunităţii europene în general.
08:33 - Ministerul Apărării din Regatul Unit spune că Rusia a desfășurat 22 de grupuri de batalioane lângă Izium, în încercarea de a intra în regiunea Donbas.
08:12 - Forțele ruse au pierdut mai multe vieți în Ucraina decât în patru ani de lupte în Cecenia, a spus un soldat rus într-o înregistrare audio despre care Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) susține că este o comunicare interceptată între soldat și prietenul său.
07:52 - O contraofensivă ucraineană a împins forțele ruse la aproximativ 40 km est de orașul Harkov, a anunțat Institutul pentru Studiul Războiului în cel mai recent raport.
07:36 - Se așteaptă ca Uniunea Europeană să prezinte miercuri sancțiunile petroliere împotriva Moscovei.
07:20 - Cel puțin 21 de persoane au fost ucise și alte 27 au fost rănite în timpul atacurilor rusești din regiunea Donețk, în estul Ucrainei, a afirmat guvernatorul regional.
07:09 - Australia a impus noi sancțiuni împotriva a încă 110 politicieni și persoane fizice din Rusia.
06:58 - Forțele armate ucrainene au distrus un convoi al rușilor cu muniție și combustibil în regiunea Harkov.
06:47 - Vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk a anunţat că pentru miercuri sunt plănuite patru coridoare umanitare către Zaporojie, “dacă va permite situaţia”. Prin cele patru coridoare ar urma să fie evacuaţi oameni din Mariupol, Lunacharske Circle, Tokmak şi Vasilivka.
06:29 - Preşedintele SUA, Joseph Biden, a cerut Congresului de la Washington să aprobe rapid fondurile suplimentare de 33 de miliarde de dolari pentru asistenţă destinată Ucrainei.
06:14 - Mai multe oraşe ucrainene au fost vizate marţi seară de un tir de rachete ruseşti care au produs distrugeri. Potrivit presei ucrainene, sunt întreruperi de curent în mai multe cartiere din Liov.
05:59 - Preşedintele Zelenski spune că trupele Rusiei continuă să atace Azovstal.
05:45 - Friedrich Merz, liderul partidului conservator german de opoziţie, s-a întâlnit marţi la Kiev cu preşedintele Volodimir Zelenski, crescând presiunea asupra cancelarului Olaf Scholz, care încă nu a efectuat o vizită în capitala Ucrainei.
05:38 - Rusia va boicota, miercuri, o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU şi Comitetului Politic şi de Securitate (COPS) al Uniunii Europene, ceea ce arată o nouă deteriorare a relaţiilor dintre Moscova şi partenerii parteneri ai Naţiunilor Unite.
05:20 - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat, marţi seară, că 156 de femei şi copii au fost evacuaţi din oţelăria Azovstal din Mariupol şi sunt acum la Zaporojie.