Încă o familie de ruși bogați din industria gazelor a fost găsită ucisă

Încă o familie de ruși bogați din industria gazelor a fost găsită ucisă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Anchetatorii încearcă să descopere dacă moartea vicepreşedintelui gigantului energetic Novatek, Serghei Protosenya, şi a familiei sale în conacul lor din Spania a fost un caz de crimă-sinucidere domestică sau o lovitură organizată.

Cadavrele lor au fost descoperite la doar o zi după ce vicepreşedintele Gazprombank, Vladislav Avayev, a fost găsit mort în circumstanţe similare, alături de familia sa, la Moscova.

Detectivii anchetează dacă incidentele au fost rezultatul tragic al violenţei domestice sau dacă au înscenate, relatează Newsweek.

Potrivit, site-ului de ştiri spaniol El Punt Avui, cadavrul lui Serghei Protosenya, în vârstă de 55 de ani, precum şi ale soţiei şi fiicei sale au fost găsite în jurul orei locale 16:00, marţi, la domiciliul lor din staţiunea balneară Lloret de Mar, din regiunea Catalunia din Spania.

Alarma a fost dată de fiul cel mare al cuplului, care locuieşte în Franţa, deoarece nu a reuşit să îi contacteze. Site-ul spaniol a relatat că mama şi fiica au fost înjunghiate până au murit, iar Sergey Protosenya s-ar fi spânzurat.

ADVERTISING

Alte site-uri de ştiri au precizat că soţia lui Protosenya, Natalya, avea 53 de ani, iar fiica lor, Maria, tocmai împlinise 18 ani.

Incidentul a avut loc pe fondul unui caz similar, la Moscova. Un alt director executiv al unei companii de gaze şi-ar fi ucis soţia şi fiica, înainte să se sinucidă. Fostul oficial al Kremlinului şi vicepreşedintele Gazprombank, Vladislav Avayev, în vârstă de 51 de ani, a fost găsit mort în apartamentul său din Moscova de fiica sa, luni, potrivit Poliţiei.

De asemenea, au fost descoperite trupul soţiei sale Yelena, în vârstă de 47 de ani, şi al fiicei mai mici, Maria, în vârstă de 13 ani. Toţi au suferit răni produse prin împuşcare.

Potrivit El Punt Avui, averea estimată a lui Protosenya se ridică la 440 de milioane de dolari. A studiat să devină inginer şi economist, iar ulterior a ocupat funcţia de director financiar al companiei petroliere Tarkosaleneftegaz şi pe ea de contabil şef la gigantul petrolier Novatek.

ADVERTISING

Cu toate acestea, o pagină arhivată a site-ului Novatek, care datează din martie 2015, l-a prezentat pe Sergey Protosenya drept vicepreşedinte după o schimbare a consiliului de administraţie. El nu apare pe pagina care detaliază membrii actuali ai consiliului de administraţie ai companiei.

Anchetatorii forţelor de poliţie din Catalunia investighează în prezent scena crimei. Probabil că vor analiza imaginile surprinse de camerele de securitate din jurul proprietăţii. Agenţiile de ştiri locale au transmis că un topor şi un cuţit pline de sânge au fost găsite la faţa locului şi trimise pentru a fi supuse testelor criminalistice.

Relatări neconfirmate ale El Punt Avui sugerau că au fost descoperite unele inconsecvenţe. Potrivit El Punt Avui, cele două femei au fost înjunghiate în timp ce dormeau. Cu toate acestea, nu s-au găsit pete de sânge pe Protosenya. Se pare că şosetele pătate de sânge au fost folosite ca mănuşi improvizate pentru a preveni amprentele de pe topor şi cuţit.

ADVERTISING

Poliţia nu a dezvăluit încă niciun detaliu referitor la anchetă, dar presa sugerează că ipoteza de lucru rămâne cea a crimei şi sinuciderii.

Miercuri, în faţa unei clădiri guvernamentale din Lloret de Mar a fost ţinut un minut de reculegere pentru a condamna „nenorocirea” violenţei sexiste.

Moartea a doi oligarhi din industria gazelor şi a familiilor lor, în decurs de două zile, ridică semne de  întrebare. Detectivii vor examina probele ca să descopere dacă incidentele au fost rezultatul tragic al violenţei domestice sau dacă au fost înscenate.

Oligarhii ruşi au fost vizaţi recent de sancţiuni din cauza invaziei Rusiei în Ucraina. Se pare că preşedintele rus Vladimir Putin ar fi vizat, de asemenea, oligarhii, în timpul unor declaraţii din luna martie în care vorbea despre miliardarii cu tendinţe occidentale.

„Nu îi judec pe cei cu vile în Miami sau pe Riviera Franceză. Sau pe cei care nu se pot descurca fără stridii sau foie gras sau aşa-numitele «libertăţi de gen»… Problema este că ei se află mental acolo, şi nu aici, cu oamenii noştri, cu Rusia”, a afirmat el.

El a continuat să solicite o „autopurificare” a naţiunii. A fost înregistrat un „exod” al avioanelor private în urma declaraţiilor sale.

Nu se ştie dacă Protosenya a fost direct vizat de sancţiuni.

„În legătură cu moartea tragică a fostului membru al Consiliului de Administraţie al Companiei, Serghei Protoşeni (Protosenya), şi a membrilor familiei acestuia, Novatek îşi exprimă sincerele condoleanţe tuturor celor afectaţi de această situaţie tragică. Sergey Protosenya a lucrat în Grupul Novatek din 1997 până în 2015 şi s-a dovedit a fi o persoană minunată şi un om de familie minunat, un profesionist puternic cu o contribuţie enormă în formarea şi dezvoltarea companiei.

Din păcate, în mass-media au existat speculaţii pe această temă, dar suntem convinşi că aceste speculaţii nu au legătură cu realitatea. Sperăm că organele de aplicare a legii din Spania vor efectua o investigaţie amănunţită şi obiectivă şi vor rezolva ce s-a întâmplat”, se arată într-un comunicat al gigantului Novatek.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇