Premierul polonez îl critică pe Macron că discută cu ”infractorul” Putin. Reacția președintelui Franței

Premierul polonez îl critică pe Macron că discută cu ”infractorul” Putin. Reacția președintelui Franței
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a descris drept „nefondate” şi „scandaloase” criticile prim-ministrului polonez, Mateusz Morawiecki, cu privire la convorbirile sale telefonice cu Vladimir Putin referitor la războiul din Ucraina.

Luni, premierul polonez afirmase: „Domnule preşedinte Macron, de câte ori aţi negociat cu Putin, ce aţi obţinut? Nu dezbatem, nu negociem cu infractorii, cu criminalii trebuie luptat. Nimeni nu a negociat cu Hitler. Aţi negocia cu Hitler, cu Stalin, cu Pol Pot?”.

Ziua 43 de război - desfăşurarea evenimentelor

ADVERTISING

"Aceste remarci sunt şi nefondate, şi scandaloase, dar nu mă surprind pentru că domnul Morawiecki, susţinut de un partid de extremă dreapta, intervine în campania politică din Franţa, după ce a primit-o de mai multe ori pe doamna (Marine) Le Pen, pe care o sprijină”, a declarat preşedintele francez.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇