Guvernul susţine total libertatea presei, iar premierul cere investigaţii vizând orice formă de ameninţare la adresa jurnaliştilor şi tragerea la răspundere a vinovaţilor, a transmis purtătorul de cuvânt al Executivului Dan Cărbunaru, după ce jurnalista Emilia Şercan a acuzat acţiuni de defăimare şi intimidare ca urmare a dezvăluirilor referitoare la plagiatul din lucrarea de doctorat a prim-ministrului Nicolae Ciucă.
„Guvernul României susţine total libertatea presei. România este o ţară democratică, în care dreptul la informare şi libertatea de expresie sunt sacre. Premierul Nicolae Ciucă solicită autorităţilor competente ca orice formă de intimidare a jurnaliştilor sa fie investigată, iar vinovaţii traşi la răspundere”, a trransmis purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Pe de altă parte, preşedintele Comisiei pentru Cultură şi Media din Camera Deputaţilor, deputatul USR Iulian Bulai, a invitat jurnalişti de investigaţie şi reprezentanţi ai organizaţiilor de profil la o discuţie pe tema intimidărilor la care sunt supuşi, a încercărilor de muşamalizare a anchetelor jurnalistice în curs şi a protecţiei de care trebuie să beneficieze.
Evenimentul va avea loc miercuri, la Parlament.
Potrivit unui comunicat oficial al USR, dezbaterea organizată miercuri, 6 aprilie, de la ora 15.00, în Sala „Hortensia Papadat-Bengescu” a Comisiei pentru Cultură şi cu participarea membrilor acestei comisii.
Jurnalista Emilia Şercan a acuzat, luni, că autorităţile statului au orchestrat o operaţiune de kompromat împotriva sa, după ce a dezvăluit că teza premierului Nicolae Ciucă este plagiată, iar acum încearcă să muşamalizeze această acţiune.
Ea afirmă că în decurs de o lună a fost vizată de trei acţiuni distincte de ameninţare, defăimare şi intimidare şi că una dintre acestea a fost făcută, potrivit probelor pe care le deţine, cu complicitatea unor persoane din instituţii ale statului.
În replică, IGPR a precizat că două dintre dosarele penale referitoare la violarea vieţii private deschise ca urmare a plângerilor depuse de jurnalistă, dosare pentru care a fost extinsă urmărirea penală şi pentru acces ilegal la un sistem informatic, au fost reunite şi preluate de Parchetul Tribunalului Bucureşti.
La acest moment, la nivelul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, există în lucru doar dosarul penal referitor la ameninţare, sub supravegherea procurorului. "În prezent, se aşteptă un răspuns, într-un ordin european de anchetă, vital pentru continuarea activităţilor procedurale", subliniază IGPR.