Decizia Ministerului Educației de a regândi structura anului școlar în cinci module mai mici, cu vacanțe între ele, este cu siguranță un pas înainte. E drept că un lucru bun scos deodată din joben pare tot o improvizație, întâmplător reușită. Nu a trecut cine știe cât timp de când dl ministru pleda pentru revenirea la trimestre.
Bine gândită în secret sau întâmplare fericită, schema cu alternanță ritmică între efort și pauză e bună. Doar că ea nu rezolvă un viciu de fond al învățământului românesc, la care dl ministru Cîmpeanu însuși a făcut adesea referire: numărul mic de săptămâni de școală pe care îl fac elevii români în comparație cu cei din alte țări europene.
Cu un an școlar din 5 septembrie în 16 iunie, câștigul e teoretic de două săptămâni, însă practic, scăzând vacanțe, sărbători legale, tot acolo vom fi, după cum arată edupedu.ro.
Rămânem în aceeași schema gândită cu mulți ani în urmă, când într-o Românie consistent rurală, de cum dădea căldura copiii erau implicați serios în muncile agricole, așa că anul școlar trebuia concentrat în perioada de stat la vatră.
În timp, argumentul a fost înlocuit de perioada concediilor, care în România nu este asemeni Europei Occidentale, în august, ci mai degrabă prin iunie și septembrie, când prețurile sunt mai mici. Presiunea părinților și a patronilor din turism, care au tot interesul să lungească sezonul, pare imbatabilă.
Da, tuturor ne-a fost dragă vacanța mare, da, e deja o tradiție, dar ea reprezintă o rupere de ritm imensă în care se topesc multe cunoștinte, multe deprinderi.
O intenție bună a ministrului, deocamdată la faza de analiză, înțelegem, este trecerea la evaluări standardizate. Faptul că fiecare profesor concepea evaluările și notarea fix după cum îl tăia capul avea două consecințe importante.
În primul rând, notele obținute de copii de-a lungul anilor școlari, în loc să fie esențiale în orice evaluare, erau irelevante. Una reflectă nota 10 la o școală cu exigențe mari și altceva într-o școală slabă. Dar oficial ele sunt egale. De aceea, în loc ca ponderea notelor din anii de studiu să fie foarte mare în notele finale pentru admiterea în licee de exemplu, cum prevedea Legea Educației Naționale, ea a tot fost redusă.
În al doilea rând, copiii se trezeau în cazul puținelor evaluări standardizate în fața unor modele cu care mulți nu erau obișnuiți, mai ales cei din mediile defavorizate, fară acces la meditații.
Evaluările standardizate periodice ar trebui să rezolve aceste probleme: subiecte unice, corectare făcută de alți profesori decât cei de la clasă, prin distribuire electronică, de către doi evaluatori care nu se cunosc între ei, rezultat și pe fiecare subiect în parte.
Nu o va rezolva însă daca rămâne în forma enunțată de dl ministru: doar două astfel de evaluări standardizate pe an, la început și la final, în rest “se va da libertate profesorilor să-și organizeze evaluările pe parcurs, în funcție de calendar, de structură, în funcție de ritmul de predare a materiei, în funcție de toate aceste elemente.”
Avem noi un corp profesoral unitar ca nivel și metode? Nici poveste.
Avem o evaluare periodică serioasă a corpului didactic care să fie apt să capete această libertate totală, fără riscul ca unii să nu mai facă nimic de lene și alții să devină complet despotici?
Dacă dl ministru vrea o revoluție, atunci aceste evaluări standardizate ar trebui să fie la finalul fiecărui modul. Se teme de proteste? Populismul nu a rezolvat niciodată vreo problemă.
Decât ascultare haotică la clasă, lucrări de control după cum îi tună profesorului, având, repet, un corp didactic eterogen din toate punctele de vedere și el însuși neevaluat, mai bine 5 evaluări standaridizate pe an, care să dea apoi media de absolvire a anului.
În aceste condiții, nici nu ai mai avea nevoie de evaluare națională pentru admitere în licee, pentru că notele din anii de studiu ar deveni cu adevărat relevante.
Evaluările acestea ar arăta cât de inegal este învățământul romanesc, ce diferențe uriașe avem între școli, între profesori, între ce cred părinții și realitate, leșină liderii de sindicat? Ieșirea din minciună ar fi un câștig în sine.
Și aștept cu nerăbdare să aflu și ce intenționează dl minsitru să evalueze standardizat? Dacă, la fel ca până acum, exclusiv capacitatea de memorare și lipsa spiritului critic, va fi degeaba. Ca să fie relevantă, evaluarea standardizată ar trebui să verifice tocmai competențele, să stimuleze spiritul critic, conexiunile, creativitatea.
Dar ca să evaluezi altceva trebuie să schimbi modul de predare și pentru asta trebuie să bagi corpul didactic însuși într-o reformare și evaluare, profesor cu profesor, așa cum prorectorul UB, Sorin Costreie, propunea într-un interviu pentru SpotMedia.ro:
“Nu pot să-l schimb peste noapte, oricâte cursuri aș face, dar măcar să-l pun pe gânduri. Iar dacă văd că e de neschimbat, scuzați-mă, datoria mea ca stat, responsabilitatea mea în fața părinților, a copiilor, a societății, este să-l scot. Sigur, nu o să-l arunc, este și demensiunea socială, pot să-l pun să facă în școală lucruri cu impact minimal educativ.”
Dl Cîmpeanu are șansa să înceapă o autentică reformă, în primul rând, prin ieșirea din minciună, însă așa cum arată lucrurile acum mai mult decât o cosmetizare populistă pare să vrea sau să poată.