Președintele Klaus Iohannis a vorbit marți cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, despre situația din țara vecină, care este asediată de armata rusă, dar și despre ajutoarele trimise din România sau care tranzitează țara noastră.
Deși Iohannis spune doar că „a discutat” cu Zelenski, liderul de la Kiev a preferat să folosească alte cuvinte pentru a descrie convorbirea.
„Am purtat negocieri cu președintele Klaus Iohannis. L-am informat despre lupta în desfășurare împotriva agresiunii ruse, despre crimele de război ale Rusiei împotriva civililor. Am discutat despre sprijin suplimentar pentru cetățenii din Ucraina”, a transmis marți președintele Zelenski.
Și Klaus Iohannis a transmis un mesaj similar pe Twitter, chiar mai devreme cu o oră și jumătate decât Zelenski, în care spune doar că au „discutat”, nu că ar fi „negociat”.
„Am discutat cu președintele Zelenski despre situația critică din Ucraina. România va continua să aibă grijă de fiecare cetățean ucrainean care sosește în țara noastră. Peste 125 de camioane cu ajutoare, ambulanțe și mașini de pompieri din România și alte țări europene au ajuns în Ucraina prin hubul umanitar din Suceava”, a scris Iohannis.
Iohannis și Zelenski n-au avut până acum nicio întâlnire oficială bilaterală și nici nu s-au vizitat. Cei doi s-au întâlnit ultima dată la Chișinău, în august 2021, la Ziua Independenței Republicii Moldova, împreună cu președinții Maia Sandu și Andrzej Duda.