Niciun supravieţuitor în avionul prăbuşit în sudul Chinei

Niciun supravieţuitor în avionul prăbuşit în sudul Chinei

Niciun supravieţuitor nu a fost găsit după prăbuşirea avionului cu 132 de persoane la bord în sudul Chinei, a informat marţi presa de stat chineză.

Epava avionului a fost găsită, dar nimeni nu a fost găsit în viaţă, a anunţat canalul CCTV, la aproximativ 18 ore după prăbuşire.

Câteva sute de pompieri şi salvatori sunt implicaţi în eforturile de căutare, transmite DPA.

Boeingul 737, vechi de şapte ani, a căzut brusc luni de la o înălţime de peste 8.000 de metri, a raportat controlul traficului aerian.

La bord se aflau 123 de pasageri şi 9 membri ai echipajului, toţi cetăţeni chinezi. Acesta este cel mai grav accident de aviaţie produs în China în aproape 12 ani.

Zborul numărul MU5735 s-a prăbuşit lângă Wuzhou, în provincia din sudul Chinei Guangxi. Aparatul era în drum de la Kunming, în provincia Yunnan, spre Guangzhou în provincia Guangdong.

Producătorul american de avioane Boeing a declarat că experţi tehnici sunt pregătiţi să asiste la investigaţia cauzei accidentului, condusă de autorităţile aviaţiei civile chineze.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇