Teroarea de la Mariupol, unde localnicii sunt duşi cu forţa în Rusia. Ce ştim până acum

Teroarea de la Mariupol, unde localnicii sunt duşi cu forţa în Rusia. Ce ştim până acum

Orașul Mariupol din sud-estul Ucrainei este sub asediu de câteva săptămâni, iar locuitorii se confruntă constant cu atacuri neprovocate ale Rusiei.

Acestea au inclus lovituri mortale asupra unei maternități și bombardarea unui teatru. Numărul de victime este încă necunoscut, pe măsură ce operațiunile de salvare continuă.

Iată ce știm despre situația din orașul asediat:

Luați împotriva voinței lor: Locuitorii din Mariupol sunt duși în Rusia împotriva voinței lor de către forțele ruse, a anunțat sâmbătă Consiliul orașului Mariupol.

ADVERTISING

Locuitorii din Mariupol prinşi au fost duși cu forța în tabere, unde forțele ruse le-au verificat telefoanele și documentele, apoi i-au redirecționat pe unii dintre ei în orașe îndepărtate din Rusia, a transmis consiliul.

Primarul Mariupol, Vadim Boicenko, a comparat acțiunile Rusiei cu „evenimentele oribile din Al Doilea Război Mondial, când naziștii au capturat oameni”.

Bombardament constant: un comandant al armatei ucrainene a relatat la CNN că oamenii din Mariupol își riscă viața de fiecare dată când ies din buncărele subterane și a susținut că portul strategic se confruntă cu cele mai intense lupte din toată țara.

ADVERTISING

Maiorul Denis Prokopenko, de la Regimentul Azov al Gărzii Naționale, a spus că atacurile aeriene și terestre asupra orașului sunt necruțătoare.

Cadavre în stradă: Prokopenko a explicat că oamenii din oraș nu pot să iasă din adăposturile subterane nici măcar pentru a-şi cumpăra bunuri esențiale, ceea ce înseamnă că încearcă să bea mai puțină apă și să mănânce mai puțină mâncare.

Utilităţile de bază, cum ar fi gazele, curentul și apa, nu funcţionează în oraș.

Cadavrele sunt lăsate în stradă pentru că fie nu mai este nimeni care să le ridice, fie pur și simplu este prea periculos să încerci.

ADVERTISING

Atacul teatrului: Teatrul Mariupol, care a fost bombardat cu câteva zile în urmă, e aproape complet distrus, doar fațada de vest e încă în picioare. Într-o fotografie din satelit este încă vizibil cuvântul „copii” scris cu litere mari pe pământ, în fața intrării.

Sute de ucraineni, inclusiv mulți copii, se adăposteau în interiorul teatrului când acesta a fost atacat. Comunicațiile în orașul asediat au fost dificile de zile întregi, iar operaţiunile de salvare au fost îngreunate de pericolul bombardării.

Zelenski: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că atacul susținut al Rusiei asupra oraşului Mariupol este un „act de teroare” care va fi „amintit timp de secole”.

Într-un mesaj video postat pe Facebook duminică dimineața, președintele a declarat că Mariupol va rămâne în istorie ca exemplu de crime de război.

Fabrica de oțel: Există rapoarte contradictorii cu privire la statutul uneia dintre principalele unități industriale ale Ucrainei - uzina Azov Steel din Mariupol. Vineri seara, un consilier guvernamental a precizat că fabrica se afla în mâinile Rusiei după luptele în curs cu trupele ucrainene. Dar într-o actualizare de sâmbătă, batalionul Azov, care are o prezență mare în Mariupol, a susţinut că uzina a rămas în mâinile ucrainenilor.

Război în Ucraina. Ziua 25 - desfăşurarea evenimentelor


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇