Evadarea din Mariupol. Povestea unei tinere mame care s-a salvat din iadul creat de Putin

O rachetă a lovit teatrul din localitate, care s-a prăbușit peste un adăpost, unde se aflau cel puțin 800 de refugiați. 130 dintre ei au fost scoși de sub dărâmături, dar despre cei rămași nu se știu prea multe.
Evadarea din Mariupol. Povestea unei tinere mame care s-a salvat din iadul creat de Putin
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
  • A fugit cu mașina printre bombe pentru a-și salva copilul, iar acum se gândește la soarta celor care nu au putut pleca.
  • Nu mai ai unde să te ascunzi, iar ieșirea pe stradă a devenit o aventură. Oamenii sunt loviți de proiectile când stau la coadă la pâine sau la fântână, pentru apă.
  • În Mariupol nu mai există curent electric de peste două săptămâni.
  • 90% din clădiri au fost distruse de bombardamente, conform declarațiilor oficialilor locali.
  • Rușii nu permit realizarea de culoare umanitare pentru plecarea civililor sau pătrunderea ajutoarelor.

Orașul cu 400.000 de locuitori din sudul Ucrainei, port la Marea Azov, se află sub un bombardament intens de peste două săptămâni. N-a rămas piatră pe piatră. Peste 2.400 de civili și-au pierdut viața, fiind înmormântați în două gropi comune.

GALERIE FOTO. Mariupol, tragedia unui oraș asediat. 10 imagini tulburătoare – Foto: Hepta.ro / Twitter / Facebook

Nu există apă și electricitate, oamenii se ascund în subsoluri, iar forțele Rusiei, care asediază localitatea, nu permit civililor să plece din oraș.

ADVERTISING

De la începutul bombardamentelor, după lungi negocieri, rușii au permis plecarea unui convoi de 140 de autovehicule. Dar mulți au rămas pe loc pentru că mașinile le-au fost distruse, nu mai unde locui, nu au mâncare și nici bani.

Cristina Djolos (Кристина Джолос) s-a salvat singură, fără niciun ajutor, ajungând în Berdiansk, un oraș aflat la 85 de kilometri sud-vest de Mariupol.

“Noi am fugit fără să primim niciun ajutor de la stat sau de la primăria din Mariupol”, a povestit Cristina, într-o postare făcută pe Facebook.

La 23 de zile de la declanșarea invaziei, militarii ruși n-au reușit să cucerească niciun oraș cheie. 

Mariupol este un punct strategic important. Face legătura dintre forțele Moscovei care au invadat Ucraina prin est și cele care au venit din sud, din Peninsula Crimeea.

Căderea oraşului ar însemna joncțiunea celor două fronturi, realizându-se un culoar teritorial care ar conecta Crimeea de Rusia, unul dintre obiectivele militare majore anunțate de Putin la începutul invaziei.

ADVERTISING

Forțele ucrainene n-au cedat încă, reușind să respingă toate asalturile inamice. În urma pierderilor suferite, generalii ruși au schimbat tactica. Au decis să asedieze orașul și să-l facă una cu pământul, în urma unui bombardament continuu.

Cei rămași au nevoie de ajutor

“…am lăsat Mariupol sub bombe și am plecat pe riscul nostru. Am stat noaptea pe câmp, în ger. Slavă Domnului ca suntem încă în viață. Tot cei care au scăpat de acolo trebuie să anunțe, să strige că cei rămași în Mariupol au nevoie de ajutor”, a scris Cristina Djolos, într-un mesaj emoționant. 

“Acesta nu mai e un oraș erou, ci unul al fricii, al morții și al groazei. Nu am ieșit din el cu ajutorul unui convoi umanitar, nu ne-a scos nimeni, nu mai există administrație în oraș. Am condus mașina sub bombardament. Am lipit însemne pe automobile să anunț că sunt copii înăuntru. Personal mi-am urcat propriul fiu în mașină, în timp ce o rachetă exploda în curtea alăturată. Nimeni nu ne-a salvat, ne-am salvat noi și Dumnezeu”, a povestit tânăra mamă.

ADVERTISING

Conform unui raport publicat de Ministerul Apărării din Ucraina, peste 90% din întregul oraș a fost distrus de bombardamente, iar trupele rusești blochează culoarele umanitare, ținând civilii ostatici în interiorul localității.

În data de 17 martie, teatrul din Mariupol a fost lovit de un proiectil lansat de ruși. De peste 10 zile, în subsolurile clădirii locuiau în jur de 500-800 de refugiați, femei, copii, persoane în vârstă, ale căror case fuseseră bombardate. Primarul orașului a spus că erau peste 1.000 de oameni în adăpostul teatrului, dar cifra nu este confirmată.

Până la această oră, 130 dintre ei au fost scoși de sub dărâmături și încă se caută supraviețuitori. Este cel mai laș atac de la început războiului, producând o cumplită tragedie.

Se trage în oameni când caută apă

În Mariupol “nu exisă curent electric, apă, gaz, ambulanță. Oameni răniți sângerează, întinși pe pământ, prin curți, și nimeni nu poate să-i ajute. Sunt civili, cunoscuții și rudele noastre. Morții sunt adunați de pe stradă, iar rudele nu-i mai găsesc. Se trage în oameni atunci când caută apă, stau la coadă la fântâni, la pâine sau când pun supa la foc”, a descris Cristina Djolos situația disperată din oraș.

“Strângeam zăpadă, o topeam la un foc de tabără și găteam paste. Familia mea era în refugiul liceului numărul doi, iar în urmă cu trei zile un obuz a căzut acolo, a spart geamurile, iar o schijă a rănit piciorul unei femei, care se afla la primul etaj. Noaptea ne-a rugat să-i dăm otravă ca să nu mai simtă durerea. Nu aveam cum s-o ducem la spital. În fiecare zi și în fiecare noapte sunt explozii, zgomote, pereți care se zguduie și o nesfârșită groază că un obuz ar putea cădea acolo unde ți-ai găsit adăpost”, a povestit tânăra.

Vineri, forțele cecene ale lui Ramzan Kadîrov, aliatul lui Putin, împreună cu cele ale republicii separatiste din Donețk au pornit un asalt terestru asupra orașului. 

Aeroportul a fost preluat de invadatori, iar ucrainenii s-au retras în oraș, conform oficialilor de la Moscova. Informația nu a putut fi validată din surse independente, dar se înregistrează lupte.

Civilii, țintele disperării lui Putin

“În corpul de clădire al Spitalului nr. 3 se lucrează eroic, se fac operații, se salvează vieți. A doua zi dimineața, femeia rănită a fost luată de o ambulanță a Crucii Roșii. Două obuze au zburat pe lângă casa mea și au căzut în curte. Un bărbat și-a pierdut piciorul. Mama mea Angela și cei trei frați ai mei, Roman (16 ani), Vasya (11 ani) și Vladislav (9 ani), locuiesc în centrul orașului, într-un bloc la etajul cinci. Nu mai sunt adăposturi, nu mai sunt locuri suficiente și nici buncăre cu ventilație”, a povestit Cristina.  

“Oamenii trebuie scoși din oraș cât mai repede. Sunt multe femei, copii și bătrâni care n-au unde să se mai ascundă. Trebuie realizat un coridor verde, aduse autobuze. E nevoie de o soluție. Dușmanul a venit la noi și nu ne-a dat de ales, dar nu există nimic mai valoros ca viețile oamenilor”, a mai adăugat ea.

În Mariupol, pe lângă confruntarea militară, are loc o catastrofă umanitară provocată în mod intenționat de forțele Kremlinului. Civilii și adăposturile lor au devenit țintele unei invazii disperate, conduse de Putin, pe care nimic n-o poate opri.

Mărturia Cristinei Djolos e cea a unei supraviețuitoare care a reușit să fugă din Iad, dar mii de oameni au rămas acolo, cu singura speranță de a apuca ziua de mâine.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇