Cei 210 de la Cernobîl. Povestea oamenilor care de trei săptămâni lucrează non-stop, sub amenințarea armei

Cei 210 de la Cernobîl. Povestea oamenilor care de trei săptămâni lucrează non-stop, sub amenințarea armei

Centrala nucleară de la Cernobîl a fost printre primele obiective cucerite de ruși, după ce au invadat Ucraina.

După accidentul din 1986, în urma căruia al patrulea reactor al centralei a fost complet distrus și tone de substanțe radioactive au ajuns în natură, complexul a fost învelit într-un cocon de ciment, peste care a fost pus și un sarcofag de metal, iar în jur a fost stabilită o zonă de excluziune de 30 de kilometri.

Însă în toți acești ani centrala dezafectată a continuat să aibă angajați, care să monitorizeze temperatura și circulația apei în interiorul sarcofagului.

Acești angajați sunt din orașul învecinat, Slavutich, construit special pentru personalul de la Cernobîl la scurt timp de la accidentul nuclear, la doar 50 de kilometri de centrală.

De la începutul invaziei, complexul a devenit închisoare pentru cei care lucrează acolo, scrie Wall Street Journal, care a stat de vorbă cu familiile angajaților.

ADVERTISING

210 oameni lucrează la Cernobîl și toți sunt ținuți ostatici de soldații ruși. Practic, oamenii lucrează continuu de trei săptămâni. Nici măcar cei care au lucrat pentru gestionarea catastrofei în 1986 nu au petrecut atât de mult timp la centrală.

Război în Ucraina, Ziua 22 - Vezi desfășurarea evenimentelor

Publicația americană a stat de vorbă cu locuitorii și a reconstituit filmul evenimentelor.

Pe 23 februarie, personalul de noapte a decis să își ducă la capăt tura de 12 ore și să nu se întoarcă cu trenul la Slavutich. Chiar dacă încă rușii nu intraseră în țară, semnele invaziei erau iminente.

La ora 04:58, pe 24 februarie, șeful de tura Valentin Geiko a primit un telefon din orașul Pripiat, fiind informat că există schimburi de focuri între grănicerii ucraineni și soldații ruși, în zona de excluziune.

La 05:55, a fost primit un mesaj în care se cerea evacuarea urgentă a cetățenilor. La acel moment, angajații au discutat dacă pleacă sau nu din post.

ADVERTISING

”Totul s-a întâmplat foarte repede, ca la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. Habar n-aveam ce să facem. Nu există protocol în caz de război”, a povestit Geiko, într-un mesaj audio ascultat de jurnaliștii WSJ.

Șeful de tură l-a sunat pe directrul general și au decis împreună ca oamenii să rămână la posturi. În jurul orei 15:00, conducerea i-a spus lui Geiko că o coloană de tancuri și blindate rusești se îndreaptă către zona de excluziune și la scurt timp se aflau ”la poarta” centralei.

Soldații care păzeau unitatea au decis să nu se angajeze într-un schimb de focuri și au încercat să pornească negocierile. Alte cinci camioane cu soldați ruși au venit la centrală și au anunțat că preiau controlul complexului.

Invadatorii s-au instalat la cel de-al doilea etaj, unde se afla sala de mese. Steagul ucrainean a fost dat jos de la intrare și aruncat pe jos. Geiko l-a luat și l-a ascuns în biroul său.

ADVERTISING

Fiecarui angajat i-a fost desemnat un soldat rus înarmat. La scurt timp, a venit o echipă a unei televiziuni ruse. Scenariul era să fie filmați rușii când le dau mâncare angajaților de la Cernobîl, dar unul dintre tehnicieni a reușit să preia controlul microfonului și le-a transmis prin difuzoarele centralei colegilor să nu se lase ”filmați pentru propagandă”.

Așa că soldații ruși s-au îmbrăcat în salopetele lor albastre și au jucat rolul angajaților recunoscători că sunt ”eliberați” de ruși. Doar că au luat niște salopete vechi, care aveau pe ele sigla companiei franceze Novarka, care nu mai operează la Cernobîl din 2018.

Primele zile, angajații au putut comunica în secret cu familiile și autoritățile, dar după ce rușii au observat că există scurgeri de informații le-au confiscat telefoanele mobile.

Într-una dintre conversațiile sale cu conducerea, Geiko a povestit că angajații nu sunt lăsați să plece de la post, dorm chiar lângă stația lor de lucru, pe scaune sau pe culcușuri improvizate cu grămezi de haine. Nu primesc de mâncare decât terci și conserve și tensiunea psihică devine tot mai greu de suportat.

Din când în când, rușii le dau angajaților dreptul să sune acasă. Toți le spun celor dragi că se simt rău, sunt epuizați, suferă de amețeli, greață și dureri îngrozitoare de cap. Unii suferă de dereglări ale glandei tiroide și tensiune arterială, dar nu au acces la medicamentele necesare.

Au avut până acum loc episoade periodice în care angajații și-au pierdut cumpătul și au inițiat ciocniri violente cu rușii sau au organizat proteste.

Pe 1 martie, Valentin Geiko și-a serbat împlinirea a 60 de ani, în captivitate. Autoritățile ucrainene i-au elogiat atunci public sacrificiul.

”Nu își poate preda tura, nu poate pleca din post. Rămâne la datorie, ca și colegii săi care au lucrat în timpul catastrofei nucleare din 1986”.

Și Geiko consideră că e datoria sa să asigure siguranța complexului nuclear oricât de mult e nevoie.

Rudele sale și ale celorlalți angajați fac continuu apeluri pentru crearea unui cordon umanitar, pentru evacuarea prizonierilor de la centrală și cer înlocuirea lor cu alți specialiști. Guvernul ucrainean le susține apelul, dar rușii refuză.

Munca lor este extrem de importantă, specialiștii ucraineni avertizaând că, dacă apa nu mai circulă prin sarcofag, ajunge la punctul de fierbere în 7 zile, formând vapori radioactivi, ceea ce ar duce la un nou grav accident nuclear.

Totuși, experții occidentali spun că este foarte puțin probabil să se ajungă la un asemenea accident, având în vedere că combustibilul radioactiv de la Cernobîl s-a răcit destul de mult pe parcursul celor 35 de ani.

Un risc mai iminent, spun ei, este dat de întreruperile constante de alimentare cu energie electrică. Acestea ar putea duce la defecțiuni ale sistemelor de ventilație, fapt ce ar expune angajații la risc de contaminare radioactivă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇