Americanii consideră că gazoductul Nord Stream 2 este ”mort”

Americanii consideră că gazoductul Nord Stream 2 este ”mort”

Controversatul gazoduct Nord Stream 2 dintre Rusia şi Germania, vizat de sancţiuni adoptate de Berlin şi Washington după invazia rusă din Ucraina, este „mort” şi nu poate fi „resuscitat”, a declarat un oficial american.

„Consider că Nord Stream 2 este în prezent mort, este o mare bucată de metal pe fundul mării, şi nu cred că poate fi resuscitat”, a spus numărul 3 al diplomaţiei americane, Victoria Nuland, în cadrul unei audieri parlamentare, potrivit AFP.

"Cred că acest gazoduct nu se va mai întoarce vreodată", a insistat ea, în faţa unui senator american care cerea ca sancţiunile americane să devină permanente.

ADVERTISING

SUA s-au opus de mult timp acestui gazoduct dorit de Germania şi Rusia, spunând că ar întări capacitatea Moscovei de a folosi aprovizionarea cu energie a Europei ca "armă" geopolitică.

Război în Ucraina. Ziua 14

Însă confruntat cu progresul proiectului, aproape terminat, şi pentru a evita să irite pe termen lung Berlinul, preşedintele american Joe Biden a renunţat în 2021 să îi sancţioneze pe operatorii principali.

Imediat după începerea invaziei ruse din Ucraina, la 24 februarie, Germania a anunţat totuşi suspendarea Nord Stream 2, care nu era încă în funcţiune, în coordonare cu SUA, care au adoptat propriile sancţiuni.

ADVERTISING

De atunci, operatorul gazoductului germano-rus, cu sediul în Elveţia, şi-a cerut falimentul, iar cei 106 angajaţi ai săi au fost concediaţi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇