China ia în considerare să nu transmită meciurile din acest weekend din Premier League, pentru ca poporul chinez să nu asiste la manifestările de solidaritate pregătite de oficialii și jucătorii primei ligi de fotbal din Anglia pentru Ucraina, în urma invaziei Rusiei.
Platforma chineză de streaming iQIYI, unde se pot vedea meciurile din Premier League, nu va transmite nici măcar un joc din această etapă, anunță Daily Mail.
De altfel, China a denunțat sancțiunile economice care au fost impuse de Regatul Unit și UE împotriva Rusiei și a învinuit SUA și aliații săi pentru provocarea Moscovei.
La meciurile din acest weekend, căpitanii tuturor celor 20 de cluburi din Premier League vor purta banderole speciale în culorile Ucrainei, iar fanii vor fi încurajați să se alăture jucătorilor, managerilor și oficialilor într-un moment de reflecție și solidaritate înainte de startul fiecărui joc.
Ecranele mari de la terenuri vor afișa mesajul "Football Stands Together" pe un fundal albastru și galben.
În plus, mesajul de solidaritate va fi vizibil pentru fanii din întreaga lume pe canalele digitale din Premier League. Siglele de pe acele platforme se vor schimba pentru a reprezenta culorile drapelului ucrainean.