Nicușor Dan: Putem caza 25.000 de refugiați, la București. Oferim mese calde și acces în spitalele primăriei

Nicușor Dan: Putem caza 25.000 de refugiați, la București. Oferim mese calde și acces în spitalele primăriei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La scurt timp după ce a promis că Primăria Capitalei va participa cu toată deschiderea la acțiunile destinate sprijinirii refugiaților ucraineni, Nicușor Dan a anunțat și cum anume o poate face.

La începutul ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB) de vineri, 25 februarie, Nicușor Dan a spus că primăria e la dispoziația autorităților naționale și va sprijini cum i se va cere refugiații ucraineni.

Urmăreşte LIVE conflictul din Ucraina şi bătălia pentru Kiev

În context, consilierul general Andrei Rigu (USR) i-a cerut să prezinte date concrete cu privire la capacitatea Capitalei de a ajuta, în decurs de o săptămână.

ADVERTISING

Nicușor Dan s-a retras din ședința de consiliu și a prezentat public primele date, după circa 4 ore.

„Am convocat azi o discuție cu responsabili din Primăria Capitalei și din instituțiile subordonate pentru a evalua resursele pe care le putem pune la dispoziție dacă autoritățile guvernamentale ne solicită sprijinul pentru refugiații de război din Ucraina.

Avem un număr estimat de 25.000 de locuri pentru cazarea de urgență (cea mai mare parte la Arena Națională, dar și în săli de sport din mai multe școli), inclusiv paturi de campanie și saci de dormit. Avem și 150 de locuri de cazare pentru refugiați aflați în situații mai dificile (de pildă, părinți cu copii mici).

???????? Am convocat azi o discuție cu responsabili din Primăria Capitalei și din instituțiile subordonate pentru a evalua...

Publicată de Nicușor Dan pe Vineri, 25 februarie 2022

De asemenea, putem oferi circa 5.000 de porții de mâncare pe zi prin cantinele sociale ale Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București și putem pune la dispoziție asistență medicală, pentru cei care au nevoie, în cele 19 spitale ale Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București.

ADVERTISING

E momentul să arătăm solidaritate cu cetățenii ucraineni care suferă din cauza războiului și care au nevoie de ajutorul nostru”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.

Mii de români s-au mobilizat în ajutorul refugiaților ucraineni: Oferă cazare și transport gratuit sau joburi, pentru cei care fug din calea rușilor

În plus, preoți din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților s-au dus la Vama Siret ca să-i preia pe refugiații ucraineni care au nevoie de ajutor și să le ofere cazare și masă.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇