Putin, după trei ore de discuții cu Olaf Scholz: Rusia nu vrea război, dar nu poate asista cu ochii închişi la ce fac SUA şi NATO (Video)

Putin, după trei ore de discuții cu Olaf Scholz: Rusia nu vrea război, dar nu poate asista cu ochii închişi la ce fac SUA şi NATO (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rusia vrea să continue negocierile cu SUA şi Alianţa Nord-Atlantică pe tema măsurilor în sensul controlului armamentului şi creşterii transparenţei privind activităţile militare, a declarat preşedintele rus, Vladimir Putin, după întâlnirea pe care a avut-o cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei.

Întâlnirea lui Vladimir Putin cu Olaf Scholz a durat aproximativ trei ore, conform publicaţiei Bild.

"Există, în răspnsurile transmise de NATO şi SUA privind garanţiile de securitate, puncte pe care Rusia vrea să le discute, inclusiv revizuirea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF) şi transparenţa militară", a declarat Vladimir Putin, conform agenţiei RIA Novosti.

ADVERTISING

"Rusia nu vrea război, de aceea am propus discuţiile pe tema garanţiilor de securitate. Dar Rusia nu poate asista cu ochii închişi la modul arbitrar în care Statele Unite şi NATO interpretează principiile indivizibilităţii securităţii", a adăugat liderul de la Kremlin, subliniind, potrivit BBC, că NATO nu îşi poate consolida propria securitate în detrimentul ţărilor vecine.

"Germania este un partener-cheie al Rusiei", a continuat liderul de la Kremlin, pledând pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale.

ADVERTISING

Vladimir Putin a subliniat că gazoductul Nord Stream 2 este "un proiect pur comercial", fără caracter politic, şi a semnalat că Rusia ar putea continua să furnizeze gaze Europei inclusiv prin Ucraina, dacă se doreşte acest lucru.

Cancelarul german: În Europa să nu fie niciun război

La rândul său, Olaf Scholz s-a declarat preocupat, la Moscova, în legătură cu activităţile militare ruse din apropierea Ucrainei, cerând măsuri pentru reducerea tensiunilor şi evitarea unui conflict militar în Europa.

"Noi suntem foarte preocupaţi în legătură cu viitoarele activităţi ale celor 100.000 de militari ruşi. Nu vedem niciun motiv întemeiat pentru aceste mobilizări de trupe. De aceea, este necesară în mod urgent o reducere a tensiunilor, este important acest lucru în actuala situaţie tensionată şi dificilă, astfel încât în Europa să nu fie niciun război", a declarat Olaf Scholz, potrivit publicaţiei Bild, în conferinţa de presă organizată la Kremlin împreună cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

ADVERTISING

"Extinderea NATO nu este pe agendă în acest moment", a subliniat Olaf Scholz, conform agenţiei RIA Novosti, în contextul în care Rusia se opune continuării extinderii Alianţei Nord-Atlantice spre est şi admiterii Ucrainei.

"Pentru noi, germanii, şi pentru europeni, este absolut clar că nu poate fi construită o securitate sustenabilă în detrimentul Rusiei, ci doar împreună cu Rusia. Avem o poziţie comună din acest punct de vedere, atât şi în cadrul NATO, cât şi în Uniunea Europeană", a subliniat Olaf Scholz.

Scholz and Putin speak on Ukraine crisis

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇