Epidemiologul Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, spune că nivelul de vaccinare în România este unul satisfăcător, chiar dacă țara noastră are a doua cea mai mică rată de imunizare antiCovid din UE, cu 41% din populație vaccinată.
Specialistul în sănătate publică a admis că poate comunicarea în campania de vaccinare ar fi putut fi mai bună și a prezentat noi demersuri ce vor fi făcute în perioada următoare.
”Această campanie de vaccinare, s-o spunem cinstit, vine pe un fond de ezitare la vaccinare a populației, care s-a instalat cu câțiva ani în urmă și față de care nu a existat niciun fel de reacție. Motiv pentru care eu personal chiar aș putea să spun că sunt mai mulțumită și s-au vaccinat mai multe persoane decât mă așteptam, cunoscând fondul pe care eram deja înainte de sosirea vaccinului.
Aceasta este starea de fapt cu care s-a plecat în această campanie. Evident că poate că comunicarea nu a fost suficient coordonată. Ea a existat pe toate canalele, au fost conferințe săptămânale, au fost foarte multe ieșiri publice ale diverselor personalități din lumea medicală, de la epidemiologi, pediatri, infecționiști, virusologi, microbiologi care au explicat aceste lucruri.
Mai mult ca sigur nu a fost atinsă întreaga populație prin aceste metode, chiar dacă s-a utilizat Facebook-ul, s-au utilizat platforme informatice de comunicare.
Mai este încă nevoie de mai mult de atât. Să știți că deja noi suntem în legătură cu Centrul European de Control al Bolilor și vom iniția un fel de campanie de informare cu caravana, care va încerca să acopere un număr cât se poate de mare de zone rurale, unde acoperirea vaccinală e mai scăzută”, a spus dr. Adriana Pistol, la o dezbatere organizată de Academia de Științe Medicale.
Șefa CNSCBT a adăugat că au început și eforturi de informare în legătură cu vaccinarea copiilor între 5 și 11 ani, pentru acei părinți care au răbdare să parcurgă materialele.
”Deja pe site-ul Ministerului Sănătății e publicat un material clar și explicit adresat părinților despre vaccinarea copiilor. Va fi publicat și pe alte site-uri și cred că este un material extrem de valoros, care poate să sprijine informarea părintelui.
Sperăm că în timp, deși vaccinarea copilului stă să înceapă și nu sunt înscriși foarte mulți copii deocamdată, dar în timp sperăm că părinții, dacă vor avea răbdarea să citească, vor găsi acolo răspunsuri la fiecare întrebare”, a punctat medicul.
Iată aici articolul - Răspunsuri la cele mai frecvente întrebări despre vaccinurile împotriva Covid-19 utilizate la copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani
Despre vaccinarea antiCovid a vorbit și prof. dr. Simona Ruță, prorectorul UMF “Carol Davila” din București. Aceasta le-a transmis oamenilor că e normal ca informațiile despre vaccinurile și tratamentele antiCovid să se schimbe în timp, pentru că și descoperirile evoluează odată cu virusul.
Astfel, dacă acum avem o vaccinare cu o frecvență mărită, pentru că luptăm cu noi și noi tulpini, în timp, pe măsură ce situația se stabilizează și începem să conviețuim cu virusul, ea spune că intervalul de vaccinare va fi mult peste 6 luni, fiind considerat intervalul optim pentru asigurarea stimulării unui răspuns anamnezic pentru anticorpi calitativi.
”Variabilitatea virusului e cea cu care trebuie să ținem pasul, nu e nicio contradicție. Trebuie să ne adaptăm, dacă vrem să avem cât de cât o șansă”, a explicat specialistul.
Gripa a fost și este cu noi
Adriana Pistol a insistat pe importanța vaccinării și împotriva gripei, admițând că au fost mai multe cazuri decât cele depistate, doar că focusul sistemului medical a fost pe Sars-CoV-2. Ea a explicat și că lockdownurile impuse pentru combaterea Covid au făcut să avem și o răspândire redusă a altor virusuri.
”Nu trebuie să uităm și de aceste boli. În ianuarie 2020, înainte de confirmarea primului caz de infecție cu Sars-CoV-2, ce a avut loc în România pe 26 februarie, am avut o epidemie de gripă. După care a urmat acel lockdown și s-a oprit și epidemia. Sezonul trecut din nou am avut val epidemic de Sars-CoV-2, gripa s-a făcut mai puțin simțită.
În mod cert, probabil am avut mai multe cazuri de gripă pe care nu le cunoaștem și nu le-am dovedit, dar gripa a fost cu noi, chiar dacă nu la același nivel.
Deja gripa există ceva mai pregnant în acest sezon și trebuie să prevenim aceste lucruri cu aceleași instrumente pe care le avem la îndemână - vaccinarea”, a subliniat medicul.
Rafila critică goana după audiență
O scurtă intervenție a avut la începutul dezbaterilor și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Acesta a reluat discursul despre nevoia de recredibilizare a corpului medical, criticând presa care promovează informații greșite pentru rating.
”Ne găsim într-o perioadă în care goana după audiență duce la popularizarea de către mass-media a unor false personalități medicale, care nu au alt scop decât în a răspândi știri care sperie populația, doar din dorința de audiență.
Populația, până de curând, nu știa ce are de făcut. Noi am reușit într-un timp relativ scurt să stabilim un circuit clar al pacientului care să beneficieze de întreg lanțul necesar pentru diagnostic și tratament.
Sperăm ca în această săptămână, odată cu operaționalizarea centrelor de evaluare a pacienților și înscrierea a peste 3.500 de medici de familie pentru testarea pacienților, să putem să controlăm mai bine pandemia.
Pe de altă parte, un lucru important este să milităm pentru continuarea campaniei de vaccinare în condițiile, în care există dovezi solide privind o pondere incomparabil mai mică a cazurilor grave și a deceselor în rândul persoanelor vaccinate față de cele nevaccinate”, a declarat ministrul.