Firea s-a întâlnit cu Dan Cristian Popescu, după ce a anunțat că va candida pentru Primăria Sectorului 2 chiar dacă PNL nu-l susține

Firea s-a întâlnit cu Dan Cristian Popescu, după ce a anunțat că va candida pentru Primăria Sectorului 2 chiar dacă PNL nu-l susține
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a anunţat pe Facebook că a avut o întâlnire joi cu Dan Cristian Popescu, care şi-a anunţat tot astăzi candidatura la Primăria Sectorului 2, chiar dacă nu este susţinut de către PNL.

Ea a precizat că acesta i-a prezentat proiectele şi planurile pe care le are pentru modernizarea şi dezvoltarea sectorului.

„În timp ce liderii unor partide au pierdut săptămâni intregi în negocieri privind sinecuri, avantaje, locuri pe liste şi posturi în administraţie, eu am continuat să-mi dedic timpul lucrurilor care contează cu adevărat pentru oameni, care le fac viaţa mai bună sau mai uşoară.

ADVERTISING

M-am întâlnit azi cu Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2, cu care am avut o discuţie aplicată despre o serie de proiecte benefice pentru bucureşteni.

Împreună, am identificat modul în care Primăria Capitalei şi Primăria Sectorului 2 pot colabora pentru punerea în practică a unor proiecte privind sistemul de termoficare, l-am asigurat pe dl viceprimar că zonele deficitare din Sectorul 2 vor fi prioritizate corespunzător în programul de reabilitare, precum şi de sprijinul Termoenergetica pentru derularea unui proiect-pilot privind construirea unor centrale termoelectrice de cvartal ca soluţie alternativă pentru zonele situate la distanţă mare de CET-uri”, a scris Gabriela Firea joi pe Facebook.  

ADVERTISING

Firea a adăugat că i-a oferit asigurări viceprimarului Sectorului 2 că vor fi făcute eforturi pentru finalizarea Pasajului Doamna Ghica în această toamnă. De asemenea, Primăria Capitalei sprijină şi proiectul Sectorului 2 pentru introducerea sensurilor unice pe străzile secundare.  

„O atenţie deosebită va fi acordată zonei Pipera, unde infrastructura stradală nu a ţinut pasul cu dezvoltările imobiliare şi este necesară o reconfigurare a reţelei de străzi”, a completat Firea.  

Firea laudă ”programul ambițios” pe care PNL l-a respins

Ea a mai spus că Dan Cristian Popescu i-a prezentat planurile pe care le are pentru viitor în Sectorul 2.  

ADVERTISING

„Dl. viceprimar Popescu mi-a prezentat ambiţiosul program de modernizare a infrastucturii şcolare din sector. Dat fiind faptul că pandemia SARS-COV-2 a afectat, prin măsurile de distanţare necesare, capacitatea creşelor şi grădiniţelor, am luat decizia să construim în această toamnă, prin Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei Capitalei mai multe grădiniţe şi creşe sociale, dintre care una în Sectorul 2, în zona bd. Ferdinand.

Nu în ultimul rând, am discutat despre amenajarea în zona Valea Saulei a unui parc în suprafaţă de 173 de hectare, care va transforma un imens teren viran într-un adevărat plămân verde al Capitalei”, a conchis Gabriela Firea.  

Popescu îl contestă pe Onțanu, candidatul PSD

Viceprimarul Dan Cristian Popescu a anunţat că va candida la Primăria Sectorului 2, chiar dacă nu are sprijinul PNL în acest sens. El a adăugat că, în cazul în care ar fi ales Neculai Onţanu „acest lucru ar face să ducă Sectorul 2 cu 20 de ani în urmă, în anul 2000, atunci când dânsul a devenit primar”.  

Marcel Ciolacu a afirmat că Neculai Onţanu este candidatul PSD pentru Primăria Sectorului 2, iar viceprimarului general al Capitalei Aurelian Bădulescu va candida la Sectorul 3.  

De asemenea, preşedintele PPU (social-liberal) Bucureşti şi preşedintele ADER au stabilit joi susţinerea candidaturii lui Neculai Onţanu la Primăria Sectorului 2.

Citește și

Reacția lui Firea la alianța partidelor de dreapta: Tare de tot!! Bulversant! Teribil! Eclatant! Vezuvian!!

Alianță istorică a partidelor de dreapta pentru București: Cine nu susţine această echipă o susţine pe Firea

PNL și USR s-au înțeles pentru sectoarele din București: A ieșit fum alb

Prahova este primul județ în care USR, PLUS și PNL au constituit o alianță la locale. Nu și pentru Ploiești


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇