Cum se apără Novak Djokovic, după ce a fost acuzat că a mințit

Cum se apără Novak Djokovic, după ce a fost acuzat că a mințit

Novak Djokovic a reacționat după ce a fost acuzat că a mințit de două ori după ce ar fi fost testat pozitiv cu Covid-19 în luna decembrie.

Conform documentelor arătate la intrarea în Australia, Djokovic a avut un test pozitiv de Covid-19, în data de 16 decembrie.

Totuși, în aceeași zi, a publicat o imagine pe Instagram în care s-a întâlnit cu mai mulți copii, iar pe 18 decembrie a dat un interviu pentru cotidianul L'Equipe.

În fața acestor acuzații, Djokovic a spus că a primit rezultatul testului PCR pe 17 decembrie, la câteva ore distanță după ce a participat la acel eveniment cu copii.

ADVERTISING

"Înaintea evenimentului am făcut un test rapid antigen și a fost negativ. Eram asimptomatic și m-am simțit bine, iar rezultatul pozitiv PCR l-am primit abia după eveniment", a explicat Djokovic.

Totuși, Djokovic spune că a făcut un interviu cu L'Equipe după ce a fost testat pozitiv din dorința de a nu-i dezamăgi pe jurnaliștii francezi.

"M-am simțit obligat să merg înainte și să facem interviul, deoarece nu am vrut să-l dezamăgesc pe jurnalist, dar am păstrat distanța socială și am purtat masca, cu excepția momentelor în care mi se făceau fotografii. După interviu m-am izolat pentru perioada cerută și mi-am dat seama că a fost o greșeală și că trebuia să reprogramez interviul", a mai spus Djokovic.

ADVERTISING

În ce privește acuzația că nu a trecut în declarația de intrare în Australia că a călătorit și în Spania, Djokovic a dat vina pe un om din echipa sa și a susținut că "a fost o eroare umană, în mod cert nu una dorită".


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!