Mirosurile urâte sunt procesate de creier mult mai repede decât cele plăcute

Mirosurile urâte sunt procesate de creier mult mai repede decât cele plăcute

Două experimente recente au arătat că mirosurile neplăcute, urâte sunt procesate de către creier mult mai rapid decât cele plăcute, iar explicația este aceea că ar putea anunța un pericol.

Cercetătorii de la Institutul Karolinska din Suedia au descoperit că nervii din nasurile noastre încep să proceseze mirosurile negative imediat ce acestea sunt detectate, astfel declanșând un răspuns mai rapid al corpului uman.

Experimentele la care au fost supuși voluntarii au arătat fără echivoc că bulbul olfactiv procesează mirosurile plăcute, pe de o parte, și pe cele neplăcute, care ar putea anunța pericolul, de cealaltă parte, cu viteze diferite.

ADVERTISING

În cazul unui miros neplăcut, o reacție este declanșată în doar jumătate de secundă. Dacă mirosul este plăcut, nu este nicio grabă, așa pare să gândească organismul nostru.

Totuși, foarte multe se întâmplă în timpul acestei jumătăți de secundă. În decurs de 250 de milisecunde, două tipuri de unde cerebrale se „îmbină” pentru a coordona un răspuns, relatează Science Alert.

Dacă mirosul este considerat o amenințare, un semnal este trimis mai rapid, fiind nevoie de doar 150 de milisecunde pentru a ajunge la cortexul motor. Dacă mirosul nu este o amenințare, poate trece mai mult timp până când mesajul este generat.

ADVERTISING

Cu alte cuvinte, putem avea încredere ”oarbă” în nasul nostru, pentru că nu ne va dezamăgi, au concluzionat oamenii de știință.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇