Telescopul spaţial James Webb a depăşit marţi o etapă majoră pentru reuşita acestei misiuni odată cu activarea completă a scutului său termic, un element esenţial pentru buna desfăşurare a unor viitoare observaţii asupra Universului, au anunţat reprezentanţii NASA, relatează AFP.
Acest parasolar este compus din cinci straturi, fiecare de mărimea unui teren de tenis, ce au scopul de a proteja instrumentele ştiinţifice de căldura emisă de Soare. Cele cinci elemente au fost desfăcute cu minuţiozitate şi întinse apoi unul câte unul începând de luni.
Prea mare pentru a intra în cala unei rachete, telescopul James Webb a trebuit să fie pliat ca un origami, necesitând desfacerea sa în spaţiu, o procedură deosebit de periculoasă. Activarea acestui scut era una dintre etapele cele mai dificile ale misiunii.
Lansarea lui James Webb, cel mai puternic telescop spaţial conceput vreodată, era aşteptată cu nerăbdare de astronomii din lumea întreagă şi el ar trebui să le permită acestora să observe mai ales primele galaxii din Univers, formate la doar câteva sute de milioane de ani după Big Bang.
Telescopul a fost lansat în urmă cu puţin mai mult de o săptămână din Guyana Franceză şi se află în prezent la o distanţă de peste 900.000 de kilometri în raport cu Terra. El îşi continuă călătoria spre destinaţia lui finală, la 1,5 milioane de kilometri distanţă de planeta noastră - echivalentul a patru distanţe Pământ-Lună.
După ce va ajunge în acel loc, în caz de probleme tehnice, nicio misiune de mentenanţă şi reparaţii nu mai poate fi avută în vedere.
Desfăşurarea scutului termic, pilotată din Baltimore, un oraş de pe coasta estică americană, trebuia executată fără niciun pas greşit. Peste 100 de ingineri lucrează în prezent 24 de ore din 24 pentru a se asigura că totul se desfăşoară aşa cum a fost prevăzut.
NASA a difuzat luni dimineaţă evenimentul în direct pe site-ul său. Întrucât nicio cameră video nu a fost montată la bordul James Webb, singurele imagini disponibile sunt cele din sala de control a misiunilor spaţiale, unde echipele care se ocupă de etapa desfăşurării scutului termic au aplaudat de bucurie după anunţul conform căruia cel de-al cincilea strat al scutului a fost întins şi activat cu succes.