USR ia în calcul atacarea la Curtea Constituţională a proiectului bugetului de stat pe 2022.
Vicepreşedintele Dan Barna acuză o discriminare, prin faptul că acele primării conduse de primari USR nu au primit alocări în buget, pentru anul viitor.
„Este o discriminare faptul că unităţile administrativ-teritoriale cu primari USR nu au alocări în bugetul pentru anul viitor. Purtăm acest discuţii şi sperăm să ajungem la o soluţie. Nu respingem nici perspectiva de a ataca la CCR, pe acest criteriu”, a spus Barna, precizând că este o problemă şi în privinţa distribuirii resurselor pe Bucureşti, unde este o schimbare dramatică a formulei de calcul.
Sunt amendamente depuse de USR, inclusiv la împărţirea sumelor pe sectoarele Capitalei.
„Avem o modificare a formulei, de la 1.150 de lei pe cap de locuitor, aşa cum era anul trecut în buget, la 1.500 de lei în propunerea de buget, care debalansează şi mută o sută şi ceva de milioane de la Sectorul 1 la Sectorul 3, al lui Robert Negoiţă”, a explicat fostul lider USR.
„Este evident o manevră de mutare a resurselor”, a adăugat Barna.
Iată ce spune şi edilul Nicușor Dan: Primăria Capitalei nu va putea asigura serviciile publice, în 2022, la cum arată acum proiectul de buget național