Nicușor Dan vrea întâlnire cu ministrul Finanțelor, să-i lămurească minciunile Gabrielei Firea. UPDATE Ce i-a răspuns Câciu

Nicușor Dan vrea întâlnire cu ministrul Finanțelor, să-i lămurească minciunile Gabrielei Firea. <span style="color:#990000;font-size:100%;">UPDATE</span> Ce i-a răspuns Câciu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, pledează pentru o bună colaborare între Primăria Municipiului Bucureşti şi noul Guvern, pentru că, spune el, toţi trebuie să lucreze împreună pentru interesul bucureştenilor.

„După întâlnirea de sâmbătă cu domnul prim-ministru Nicolae Ciucă, îmi doresc să am în perioada următoare şi o întâlnire cu domnul ministru al Finanţelor, Adrian Câciu. Îi voi prezenta domnului Câciu chestiunile financiare care privesc Primăria Capitalei, ca să aibă informaţiile direct de la sursă.

ADVERTISING

E important un dialog direct, fiindcă domnul ministru nu se poate baza pe informaţiile de la Gabriela Firea, care pare să-şi mintă şi colegii de partid, nu doar bucureştenii.

Vreau să existe o bună colaborare între Primăria Municipiului Bucureşti şi noul Guvern, fiindcă trebuie să lucrăm împreună pentru interesul bucureştenilor. Provocarea de conflicte şi utilizarea de poziţii ministeriale pentru ambiţii personale, aşa cum face deja din primele zile fostul primar al Capitalei, va dezgusta foarte repede cetăţenii", a scris, duminică, edilul pe Facebook.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a discutat, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o sâmbătă cu premierul Nicolae Ciucă, despre subvenţia la gigacalorie, preluarea ELCEN de către Primăria Generală, situaţia legată de urbanism şi bugetul municipalităţii.

ADVERTISING

Câciu: Aţi preferat marketingul!

În replică, Adrian Câciu i-a transmis lui Dan că ar fi preferat să fie sunat direct de edil şi nu ca acesta să opteze să îşi facă marketing prin Facebook.

„Sunteţi doar la un telefon distanţă pentru a stabili o întâlnire. Discuţia va fi nu numai despre contabilitate şi bugetul anului viitor, ci mai ales despre modul în care finanţarea se transformă în servicii publice concrete şi de calitate pentru bucureşteni. Mulţumesc!

PS: Aş fi preferat să mă sunati, dumneavoastră aţi preferat marketingul. Este ok”, a fost comentariul lui Adrian Câciu la postarea de duminică pe pagina de Facebook a lui Nicuşor Dan.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇