Cîţu respinge consensul PNL-PSD pe certificatul verde: Nu știu ce mandat a avut Tătaru, nu sunt de acord

Cîţu respinge consensul PNL-PSD pe certificatul verde: Nu știu ce mandat a avut Tătaru, nu sunt de acord

Preşedintele PNL Florin Cîţu a declarat, vineri, că nu este de acord cu soluţia acceptată iniţial în negocierile PNL şi PSD, pe certificatul verde, potrivit căreia angajaţii de la stat se pot testa timp de 60 de zile, pentru accesul la locul de muncă.

”Nu sunt de acord, cei care nu s-au vaccinat să se testeze, dar nu pe banii celor de la buget”, a spus Cîţu, la sediul partidului.

Punctul de vedere al preşedintelui PNL este în totală contradicţie cu înţelegerea anunţată de Nelu Tătaru şi Alexandru Rafila, joi, după negocierile pe domeniul sănătate, potrivit căreia este posibil ca angajaţii de la stat să se testeze gratuit, timp de 60 de zile, după introducerea obligativităţii certificatului verde.

ADVERTISING

Întrebat ce mandat a avut Nelu Tătaru, în negocierile de joi cu PSD-ul, Florin Cîţu a spus că nu ştie ce mandat a avut acesta însă PNL nu este de acord cu acest principiu.

”Nu ştiu ce mandat a avut, eu vă spun că eu nu sunt de acord cu aşa ceva, PNL nu este de acord, ca principiu, pentru cei care nu se vaccinează, să fie testaţi pe costurile celorlalţi cetăţeni din România care sunt vaccinaţi.

Vaccinul este gratuit în România, deci ca principiu, vorbim, haideţi să găsim altă formulă”, a spus el, precizând că nu este normal să îi punem pe cei vaccinaţi să plătească pentru cei care nu s-au vaccinat, ca să se testeze, acest lucru fiind, în opinia sa, ”inadmisibil”.

ADVERTISING

Mai urmează discuții

Despre divergenţele din cadrul negocierilor cu PSD, Cîţu a precizat că s-au înţeles pe foarte multe lucruri şi asta nu înseamnă decât că trebuie să mai discute.

”Mâine cred că vom avea din nou discuţii pe acele sectoare unde nu am avut încă o concluzie favorabilă”, a arătat preşedintele PNL.

Întrebat despre discuţiile pe propunerea de premier, Cîţu a spus că trebuie luate pe rând şi a precizat că nu s-a convocat nicio şedinţă BPN. ”Îl vom convoca când vom avea o soluţie”, a adăugat el.

ADVERTISING

În ceea ce privește o posibilă întâlnire a celor trei lideri, Florin Cîţu, Marcel Ciolacu şi Kelemen Hunor, cu preşedintele Klaus Iohannis, pentru stabilirea propunerii cu care vor merge la Cotroceni, Florin Cîţu a răspuns: ”Orice este posibil”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇