Republica Moldova a fost supusă unei încercări fără precedent. Criza gazelor a demonstrat cât de vulnerabil poate fi un stat într-o situație de criză, chiar și artificială, provocată de actori statali cu interese de destabilizare a unei țări care și-a dorit să meargă pe un alt curs de dezvoltare.
În acest articol voi demonstra interdependența dintre prețurile la gaze și orientarea geopolitică a Republicii Moldova.
Însă pentru aceasta trebuie să trecem în revistă mai multe aspecte, și anume: cum a fost declanșată această criză, care au fost părțile implicate în negocieri și cum s-a ajuns la soluționarea crizei.
Cum a fost declanșată criza?
Contractul pentru tranzitare și furnizare a gazelor naturale dintre Gazprom și Moldovagaz a expirat pe 30 septembrie 2021.
Gazprom a anunțat că va suspenda livrările de gaze naturale către Republica Moldova de la 1 decembrie 2021, în caz de neplată a datoriilor de 709 milioane de dolari.
Între timp, Chişinăul a demarat discuţii şi cu alţi parteneri, între care România, Ucraina şi Polonia, pentru a identifica surse alternative de gaze naturale și în același timp a început a folosi păcură pe post de variantă la gazul natural.
Mai mult decât atât, în premieră, Republica Moldova a efectuat prima achiziție istorică de gaze naturale din surse alternative, mai exact a fost semnat un contract pentru o achiziție de probă de un milion de metri cubi de gaze naturale între compania de stat Energocom și compania poloneză PGNiG.
Au urmat mai apoi și alte achiziții pentru a compensa faptul că în prezent Gazprom furnizează doar două treimi din cantitatea necesară de gaze.
Într-un final, la o lună distanță, după negocieri îndelungate, pe 29 octombrie, la Sankt Petersburg s-au încheiat negocierile dintre șeful Gazprom, Alexei Miller, vicepremierul Republicii Moldova, Andrei Spînu, și șeful Moldovagaz, Vadim Ceban.
În urma negocierilor, Gazprom și Moldovagaz au prelungit contractul de furnizare a gazului rusesc către consumatorii din Moldova de la 1 noiembrie 2021, pe o perioadă de cinci ani.
Fluctuația prețurilor la gaze în funcție de orientarea geopolitică a Republicii Moldova
Dacă până acum contractul pentru furnizarea gazelor dintre Moldovagaz și gigantul rus Gazprom era renegociat în fiecare an (un motiv în plus de mărire sau micșorare a facturii, în funcție de orientarea geopolitică a țării), vedem că acum contractul a fost negociat pentru o perioadă extinsă, de 5 ani, aproximativ perioada guvernării pro-europene a Partidului Acțiune și Solidaritate.
Dar să ne întoarcem spre istoria recentă, să luăm ca punct de reper perioada anilor 2009 - 2021, pentru a vedea cum au fluctuat prețurile la gaze, mai ales în funcție de orientarea geopolitică a Republicii Moldova.
Este important de menționat aici că pe vremea celor două guverne pro-ruse conduse de Zinaida Greceanîi în perioada anilor 2008 - 2009 - prețul la gaze a fost negociat la 250$ /1000 m3.
Odată cu schimbările politice, în perioada anilor 2009 - 2014 s-au instalat la putere guvernele pro-europene Vlad Filat și Iurie Leancă, iar prețul mediu a ajuns la 372$ /1000 m3.
Practic observăm că, de îndată ce la putere ajung partide cu viziuni pro-europene, Federația Rusă este nemulțumită și apelează la dependența integrală de gaze a Republicii Moldova și mărește prețul, pedepsind astfel cetățenii Republicii Moldova că își doresc un stat apropiat de Uniunea Europeană.
Mai apoi, guvernele Chiril Gaburici, Valeriu Streleț și Pavel Filip au fost în perioada 2015 - 2019 fără o orientare geopolitică clară, conturate în perioada statului captiv, conduse din umbră de oligarhul Vlad Plahotniuc, guverne pseudo pro-europene.
Prețul plătit de Republica Moldova în acea perioadă a avut o medie de 208$ /1000 m3, dar acest preț a avut o valoare mai mică pentru că și prețul de pe piața SPOT pentru gaze și petrol a fost unul destul de mic.
Pe vremea guvernul pro-european Maia Sandu din 2019 - prețul a ajuns la 231$ /1000 m3, o maximă pentru acea perioadă, dacă este să comparăm, de pildă, cu anul 2017, când s-au plătit doar 163$ /1000 m. Un preț destul de mare, care iarăși a fluctuat în strictă dependență față de vectorul geopolitic.
Dar, ATENȚIE, odată cu instalarea Guvernul Ion Chicu în perioada anilor 2019 - 2020, care a fost votat de partidul pro-rus, Partidul Socialiștilor, în frunte cu Igor Dodon, care se știe că a lucrat de-a lungul anilor mai mult pentru interesele Federației Ruse decât pentru interesele propriului stat - Republica Moldova, vedem că pe perioada acestui guvern, prețul a scăzut brusc și a ajuns la 150$ /1000 m3.
Acum, odată cu alegerea unui președinte pro-european în persoana Maiei Sandu, odată cu obținerea unei majorități pro-europene covârșitoare în Parlament și un guvern pro-european, odată cu participarea Maiei Sandu la Summit-ul "Крымская платформа" (tr. Platforma Crimeii) - un eveniment pe bună dreptate antirusesc, dar și având în vedere criza energetică la nivel global, guvernul pro-european Natalia Gavrilița a reușit să negocieze un preț de 450$ /1000 m3.
Cu toate că cineva s-ar fi gândit că Republica Moldova a beneficiat de un tratament preferențial privind prețul la gaze oferit de Federația Rusă (ținând cont de trecutul sovietic, diaspora moldovenească în Federația Rusă sau un fost guvern și președinte apropiat de Federația Rusă), observăm că în trecut s-a negociat un contract la prețuri medii europene, un preț exact cum primeau și celelalte țări europene din regiune (contractul din 2010, cu prețul 250$ /1000 m3), comparativ cu un preț de 450 de dolari pentru mia de metri cubi în momentul de față.
Prețul negociat anul acesta este un preț bun, având în vedere criza energetică din Europa. Preț care ar urma să scadă treptat, pentru că este un preț dinamic, care ține de prețurile de gaze și petrol de pe piața SPOT .
Au reușit forțele pro-europene să treacă testul dependenței rusești într-o criză provocată de Federația Rusă pentru a nu lăsa Republica Moldova din zona sa de influență?
Probabil că nu, însă cu mai mulți pași acestă criză a demonstrat cu adevărat care sunt adevărații parteneri ai Republicii Moldova. Această situație excepțională, acest test a demonstrat că acest stat are nevoie să se îndrepte doar către Occident pentru a supraviețui și trebuie să se debaraseze de dependența energetică, exact așa cum a făcut-o și în 2014, când a fost activat emgargo-ul rusesc al produselor vinicole moldovenești.
Atunci piața moldovenească s-a reorientat cu rapiditate către piața europeană, iar rezultatul a fost că prețul vinurilor moldovenești a crescut, iar Republica Moldova nu a avut decât de beneficiat din ieșirea de sub dependența economică față de Federația Rusă.
Eforturile Uniunii Europene în rezolvarea crizei energetice
Totuși, acest preț de 450$, mare calificat de unii, a fost negociat cu sudoare, perseverență și cu un efort internațional considerabil. Mai ales având în vedere lobby-ul pe care l-a făcut Uniunea Europeană pentru Republica Moldova în procesul de negocieri.
Mai multe surse au subliniat faptul că Federația Rusă a condiționat oferirea unui preț mai mic în contractul de gaze cu Republica Moldova, dar numai dacă ajustează acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană și amână reformele pieței energetice convenite cu Bruxelles-ul.
Și aici este vorba despre “pachetul 3 de energie”, o reformă substanțială în sectorul energetic pe care Republica Moldova și-a asumat-o în cadrul Acordului de Asociere cu UE, prin care practic piața energetică ar urma să fie liberalizată integral, iar consumatorii de energie electrică mari și mici să aibă mai multe opțiuni de furnizare a gazelor și a energiei electrice.
De asemenea, acordarea unei asistențe macrofinanciare nerambursabile în valoare de 60 milioane de euro din partea Uniunii Europene către Republica Moldova pentru a face față crizei energetice a însemnat un ajutor considerabil care, cu toate că pe termen scurt, dar i-a permis Republicii Moldova să cumpere gaz din alte surse decât Gazprom.
Eforturile României în depășirea crizei
Dar să nu uităm și de silința statului român de a grăbi lucrurile, astfel încât o conductă de gaz să lege cele două teritorii românești, mai ales că acestă chestiune a fost unul dintre “așii din mânecă” ai Guvernului Republicii Moldova.
Pe viitor, desigur că este necesară exploatarea la maximum a gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău, care a devenit operațional abia din 1 octombrie 2021. Numai așa Republica Moldova poate deveni mai independentă din punct de vedere energetic și îi poate demonstra Federației Ruse că există alternative viabile.
Chiar dacă prin acest gazoduct Transnistria nu va primi gaze, acest traseu reprezintă un atu al guvernului Republicii Moldova într-un eventual viitor proces de negocieri cu Gazprom.
Un alt efort al României a constat în faptul că Bursa Română de Mărfuri și-a deschis operațiunile și ar fi urmat să ajute la consolidarea securității energetice a Republicii Moldova, să prevină crizele din sector, pentru că existenţa unei platforme pe piaţa de gaze ar fi dus la diversificarea surselor de aprovizionare, acțiune care a însemnat o altă oportunitate.
De asemenea, sunt sigur că, în cazul în care criza energetică din Republica Moldova ar fi continuat, România ar fi ajutat cu livrarea prin împrumut a unor cantități de gaze suficiente pentru cel puțin o lună, pentru a sprijini Republica Moldova la negocieri.
De ce au cedat rușii la condițiile de negociere ale Republicii Moldova?
Există două ipoteze pentru care rușii s-au grăbit să accepte condițiile de negociere ale Republicii Moldova: necesitatea de aprovizionare cu gaze a Transnistriei, anume prin conductele dinspre Ucraina și colectarea așa-zisei datorii istorice de 709 milioane de dolari.
Din păcate, aprovizionarea cu gaze naturale pentru partea stângă a Nistrului - Transnistria nu reprezintă altceva decât o finanțare continuă a separatismului, având în vedere faptul că Tiraspolul are datorii de peste 7 miliarde de dolari față de Gazprom, datorii care s-au acumulat pe parcursul a 30 de ani.
De ce este această chestiune o problemă? În cazul în care Tiraspolul ar fi constrâns să plătească pentru gazul pe care îl primește acest așa-zis “stat”, acest teritoriu separatist ar suferi lamentabil falimentul.
O altă parte a monedei o reprezintă faptul că transnistrenii mereu au depins de acest contract de gaze semnat de Moldovagaz cu Gazprom.
În eventualitatea în care gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău ar fi principala conductă de aprovizionare cu gaze, resursele de gaze nu ar ajunge către Tiraspol, pentru că nu există o conductă care leagă Chișinăul de Tiraspol (gazul rusesc tranzitează Ucraina și în așa fel ajunge către Tiraspol).
De aceea, Federația Rusă a fost mai indulgentă în negocieri, pentru a nu permite catastrofa de a rămâne fără gaze un teritoriu pe care practic îl alimentează artificial de la războiul de pe Nistru din 1992 până în prezent.
De asemenea, conform punctului 5 al Protocolului semnat între Moldovagaz și Gazprom, partea moldovenească va efectua un audit al datoriei Moldovagaz către Gazprom pentru gazul livrat consumatorilor de pe malul drept al Nistrului.
Din punctul meu de vedere, acest punct al protocolului este principial, deoarece în sfârșit un audit internațional va stabili cine are de fapt datorii în valoare de tocmai 709 milioane de dolari, pentru că potrivit mai multor experți în energetică datorii ar putea avea Gazprom față de Moldovagaz (pentru partea dreaptă a Nistrului) și nu Moldovagaz față de Gazprom după cum afirmă rușii.
Epilog
După semnarea contractului, Guvernul Republicii Moldova a asigurat cetățenii a fost unul strict comercial și nu a implicat alte angajamente politice.
În eventualitatea în care această afirmație este adevărată și nu am motive să cred că reprezentanții Guvernului nu sunt sinceri, atunci guvernarea pro-europeană de la Chișinău a negociat exemplar.
Rămâne să vedem și contractul semnat, care ar putea fi făcut public după o anumită perioadă de timp pentru a ne convinge sută la sută de izbânda negocierilor.
Chiar dacă există mai multe critici referitoare la acest contract și poate că nu s-a obținut cel mai bun preț pentru gaze, vedem că de acum încolo Republica Moldova are răgaz ca în următorii ani să nu mai fie atât de dependentă energetic față de Federația Rusă.