Cod galben de ploi, ninsori și viscol în jumătate din țară

Cod galben de ploi, ninsori și viscol în jumătate din țară
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vremea continuă să fie rece și cu ploi, ninsori și viscol. Iar Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare cod galben pentru jumătaate din țară.

Avertizare este valbilă până luni la or 10.00. Potrivit meteorologilor, în Dobrogea, în cea mai mare parte a Moldovei și a Munteniei și în sud-estul Transilvaniei va ploua însemnat cantitativ.

La munte precipitațiile vor fi mixte, iar la altitudini mai mari de 1600 m, în Carpații Meridionali și Orientali va ninge, se va depune strat de zăpadă, local consistent, cu grosimi în medie de 10…20 cm și va fi viscol (vânt cu rafale în general de 60…70 km/h).

Până la sfârșitul intervalului, se vor acumula cantități de apă de 25…30 l/mp și pe alocuri de peste 30…40 l/mp.

Temporar vor fi intensificări ale vântului local în estul și în sud-vestul țării, cu viteze în general de 40…50 km/h.

image
Foto: ANM

Cum va fi vremea în București

Și în București va ploua și va fi frig în următoarele ore. Conform ANM, cerul va avea înnorări și va ploua însemnat cantitativ (20…30 l/mp). Vântul va sufla slab și moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 6…7 grade.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇