Spitalul modular din Pipera va putea trata, de săptămâna viitoare, pacienți cu COVID 19

Spitalul modular din Pipera va putea trata, de săptămâna viitoare, pacienți cu COVID 19

Spitalul modular de la Pipera este reoperaţionalizat , pentru a putea primi pacienţi cu patologia COVID. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, speră ca marţi primii bolnavi să poată fi duşi la unitatea sanitară.

Acesta a menţionat că în interior se lucrează, spitalul „este chiar foarte bine pregătit şi urmează să vină şi echipamentele medicale”.

Conform şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, spitalul modular va dispune de cel mult 374 de paturi dar, în primă fază, vor fi reoperaţionalizate o sută de paturi.

ADVERTISING

În ceea ce priveşte personalul medical care va deservi unitatea sanitară, Raed Arafat a arătat că „este în pregătire, va fi personal, va fi de la ASSMB şi va fi suplimentat  şi din personalul din afara ASSMB”.

Secretarul de stat din MAI a reamintit că România a primit concentratoarele de oxigen solicitate prin Mecanismul European de protecţie civilă. 

„Concentratoarele au intrat în ţară şi o să ajungă în noaptea asta la depozitul nostru, care este în zona Prahova, şi mâine dimineaţă vor fi aduse aici”, a menţionat Raed Arafat.

ADVERTISING

Niciun pat destinat bolnavilor de Covid nu e liber în ATI

În data de 10 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.534 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19.


În București sunt avizate de DSP 332 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.

De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 139 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale.

ADVERTISING

1.603 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.


La  nivel national sunt 3 paturi ATI libere, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, dintre care 1 pat disponibil la nivelul Județului Constanța și 2 la nivelul Municipiul București, .

Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare, anunțăt autoritățile.


În procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare.

Iată și textele zile pe Spotmedia:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇