MOTTO:
„Unul mai prost ca mine nu găsiți, unul mai deștept nu vă trebuie”
aforism viral postat pe Internet, ghici pe seama cui
În România se simte mare penurie de lideri adevărați, care să se fi impus prin prestigiul lor, printr-o integritate de necontestat, prin capacitatea de a da soluții, persoane atrăgătoare în discurs, convingătoare prin înțelepciune, impunătoare prin carismă, personalități respectate nu numai în țară dar și departe peste hotare.
Poate că, văzând asemenea înșiruire, ar gândi cineva, precum Moromete în fața girafei de la grădina zoologică: „așa ceva nu există!”. Mă abțin să dau exemple din trecutul glorios al țării, când existau nu numai miniștri și prim miniștri intrați în legedă, dar și alte personalități de seamă ale căror nume te fac și astăzi să tresari.
Ar putea spune cineva că oamenii acelor vremuri, cu virtuțile lor atât de prețuite atunci, au dispărut, precum dinozaurii, deveniți între timp schelete la muzeul Antipa. Refuz însă să cred că s-a prostit un întreg popor, că suntem o generație de mameluci, că niciunul dintre noi nu-i mai deștept decât Dăncilă, mai strălucitor decât Orban sau mai îndrăgit decât Cîțu.
Refuz să cred asa ceva, întrucât românii care n-au reușit la ei acasă excelează la alții. Acești alții apelează la priceperea constructorilor români, hărnicia culegătorior de căpșuni, performanțele IT-iștilor, profesionalismul medicilor, succesele studențior în unversități de mare prestigiu și chiar reușita politicienilor, care au candidat la recentele alegeri din Germania sau Italia, iar unii din ei au fost chiar aleși.
Pe scurt, românii sunt prețuiți pe alte meleaguri pentru meritele și prestanța lor, în timp în țară lipsesc atât profesioniști în multe domenii, cât și personalități marcante, din lipsa cărora defilăm în frunte tot cu mediocrități, al căror nume parcă mi-e jenă să-l mai rostesc.
Când domnul Klaus Iohannis câștiga, cu un scor zdrobitor, al doilea mandat la Cotroceni și când a reușit să înlăture ciuma roșie de la butoane, nominalizând la palatul Victoria un premier cu care să poată conlucra, am crezut că s-a ivit leadership-ul de legendă al României – în limitele prerogativelor constituționale, bineînțeles.
Nu-i poate reproșa nimeni președintelui că n-ar avea stofă de leader. Știe să se impună sobru și autoritar, știe să-și urmeze agenda neclintit, a reușit să câștige încrederea omologilor străini, chiar și atunci când alți reprezentanți de seamă ai țării erau dezagreați prin cabinetele europene.
Dar felul cum gestionează chiar în aceste zile o gravă criză politică, suprapusă peste una sanitară, și una economică, mă lasă nedumerit. Și nu numai pe mine. Președintele, de obicei strălucitor în toate sondajele, a început să scadă. Credibilitatea sa are de suferit.
Are de suferit, întrucât nimeni nu vede în domnul Cîțu un fel de zmeu înfruntând balaurul cu șapte capete, ca să ne salveze dintr-un foc de trei crize, numai cu puterea înțelepciunii sale proverbiale, dovedită peste tot pe unde a invățat și a lucrat până a ajunge ministru și premier la noi.
Susținerea exclusivă a lui Cîțu, ca și cum numai el ar deține cheia ieșirii din criza în care tot dânsul s-a împins singur, ar putea face ca reputația premierului, ajusă țăndări în fața opiniei publice, să maculeze însăși imaginea domnului Iohannis.
Parafrazând un clasic în viață, mă întreb ce vină avem noi românii, o nație care s-a dovedit în lume cu calități remarcabile, să fim conduși mai mult de mediocrități?
Căci cazul domnului Florin Cîțu nu este deloc singular. Dăncilă, Tudose, Grindeanu, Ponta, niciunul nu pare să fi descoperit el apa caldă. Și totuși, fiecare a fost nominalizat de președinte, după consultări și după ce avea informații destule ca să știe cât îl țin curelele pe fiecare.
Încercând să motiveze nominalizarea acestor premieri, domnul Iohannis n-a găsit, la timpul său, altă explicație, decât acea frază devenită antologică: „să-i mai dau pesedeului încă o șansă”. Sintagma a ajuns virală pe internet, alături de alte vorbe de mare impact, rostite de un alt președinte: „iarna nu-i ca vara” sau „i-am ciuruit!”.
Fiindu-mi greu să înțeleg pentru ce calități îl apreciază domnul președinte pe Florin Cîțu, îmi vine să bănuiesc că ar putea exista obligații politice între cei doi, căci în politică nimic nu este exclus.
În definitiv, oameni suntem, dar momentul este nefericit ales. Coaliția s-a prăbușit deja, PNL riscă scindarea (domnul Orban dădea de înțeles joi că nu se exclude), domnul Ciolacu o ține întruna tot cu anticipatele, iar domnul Dragnea, apărut recent iarăși la lumina zilei, se laudă că a adunat zeci de mii de adeziuni la partidul său fantomă, condus prin interpusul Codrin Ștefănescu.
Una peste alta, se prevede să apară două formațiuni ciudate pe scena politicii dâmbovițne: PSD-Dragnea și PNL-Orban. Mai lipsește PCR-Iliescu, pentru ca scenariul să fie complet.
Repunerea forțată în scaun a dezagreatului Cîțu este semn de slăbiciune în tabăra liberală, semn că dreapta politică nu are rezerve, că și-a consumat toate resursele. Singura salvare ar fi ca domnul Iohannis să găsească rapid în PNL o personalitate capabilă, cu trecutul impecabil, cu o ținută de nereproșat atât pe plan politic cât și pe plan profesional, pe scurt un premier-surpriză.
Dacă îl va găsi, poate n-ar bucura prea mulți poiticieni, dar, la nivelul celor care votează din patru în patru ani, mulțimea l-ar vedea pe președinte ca pe un cavaler salvator, venit călare pe un cal alb, ar percepe-o ca un suflu nou, ceva ce ar ajuta la menținerea credibilității domnului Iohannis, măcar la actualele cote, încă decente.
În caz contrar, s-ar putea vedea față în față ori cu soluția greu digerabilă a unui premier userist (Cioloș? Drulă? Ghinea?), ori cu alegerile anticipate, vânturate de Marcel Ciolacu, cu mult zel și încurajat de mingile pe care PNL i le tot servește la plasă, ca un fel de gest inexplicabil și sinucigaș.
Se întreabă lumea de ce pevede președintele încă de pe acum că vor fi ncesare două rânduri de consultări. Să fie oare adevărat că numai în două rânduri găsești soluție într-o problemă atât de complicată? Sunt tentat să cred că este în joc mai curând un parametru psihologic, decât unul politic.
S-ar putea ca președintele să gândească, desigur cu mult regret, că Florin Cîțu trebuie sacrificat. Prelungirea consultațiilor lasă loc de manevră și de pregătirea terenului, astfel încât lovitura dureroasă să fie mai ușor suportată și poate chiar intuită de cel în cauză, în funcție de evuluția discuțiilor.
Poate gândesc naiv, dar aș prefera să asist acum la o despărțire amicală, decât mai târziu la o furtună, din care nu se știe cine ar putea culege roadele și cine ar plăti oalele sparte.