Contraselecția în PNL, Congresul fake și ce urmează

Contraselecția în PNL, Congresul fake și ce urmează
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele Iohannis pare să fie singurul câștigător al congresului PNL, fiindcă guvernarea noului lider liberal Cîțu stă deocamdată sub semnul crizei, iar partidul a pierdut ocazia să facă o selecție meritocratică.

De fapt, liberalii ratează singurii patru ani de posibilă stabilitate din ultimii 15 ani, pentru că după decalarea alegerilor prezidențiale de cele parlamentare, România a avut câte un scrutin la fiecare doi ani.

PNL a ratat, de asemenea, ocazia să-și aleagă cel mai bun lider în funcția supremă din partid, lăsându-l din nou pe Klaus Iohannis să hotărască, așa cum a făcut la primul său mandat, când a propulsat-o pe Alina Gorghiu în funcția de președinte (2014-2016).

ADVERTISING

E o ecuație relativ similară, fiindcă nici ea nu avea rezultate politice concludente sau calități speciale, care să o ducă atât de sus.

Democrația de partid a fost mimată și în cazul lui Florin Cîțu, după modele moștenite dinainte de 1989, când, deși aveau loc alegeri, numirile veneau de sus în jos. Congresul PNL de sâmbătă, 25 septembrie, a fost aranjat și controlat până în cele mai mici amănunte.

Președintele Klaus Iohannis, care potrivit Constituției ar trebui să fie independent și să nu se implice în luptele politice, l-a susținut fățiș pe Florin Cîțu, atât în vitrinele televizoarelor, cât și în spatele ușilor închise în interiorul partidului. În plus, majoritatea marilor trusturi autohtone l-au favorizat pe actualul prim-ministru în campania liberalilor de aproape tot acest an.

ADVERTISING

Criza politică declanșată de Florin Cîțu prin demiterea ministrului USR al Justiției, fără consultarea arcului de guvernământ, nu a fost decontată la acest congres de prim-ministru, dar prelungirea ei va duce la scăderea credibilității liberalilor pe termen mediu și lung.  

Florin Cîțu s-a lăudat în timpul lucrărilor congresului că ar fi în legătură permanentă cu cei de la USR-PLUS pentru continuarea guvernării, dar aceștia au negat imediat informația și au spus din nou că nu acceptă revenirea la putere cu Florin Cîțu prim-ministru.

Noul președinte al PNL nu are încă nicio soluție pentru viitorul guvernului pe care îl conduce, nu știe cum ar putea scăpa de sub șantajul PSD și cum va putea scoate țara din iarnă cu scumpirile energetice care se anunță mult peste posibilitățile românilor obișnuiți.

ADVERTISING

Cu toate acestea, premierul afișează o încredere care-i vine probabil dinspre instituția prezidențială: Klaus Iohannis ar putea negocia pentru el o susținere precară în Parlament sau poate chiar o nouă majoritate după ce se termină alegerile din USR.

Se vede cu ochiul liber că Florin Cîțu nu stă pe picioarele lui și așteaptă din partea președintelui pasul următor. Partidul nu are o strategie clară și nu are un lider cu experiență sau măcar cu intuiții politice.

Această distorsiune, care a dus la o contraselecție în partid cu efecte semnificative asupra viitorului PNL, a început în decembrie anul trecut, când fostul președinte, Ludovic Orban, nu și-a asumat eșecul, nu a propus alegeri în partid și a vrut neapărat să rămână în prim-plan.

E o tradiție a marilor lideri autohtoni să se lege cu funiile de scaune și să fie dați jos cu forța.

Până și Ion Iliescu a fost debarcat, în vreme ce Traian Băsescu s-a risipit, până când n-a mai rămas aproape nimic din influența lui. Cel mai adesea, liderilor autohtoni ai ultimilor 30 de ani le-a lipsit bunul simț de a face pasul în spate.

Abia după ce a pierdut alegerile la congresul PNL, cu 40% față de 60%, cât a luat Florin Cîțu, Ludovic Orban a anunțat că își depune demisia din funcția de șef al Camerei Deputaților. Un fotoliu pentru care a cedat ministere mari în favoarea USR-PLUS și UDMR.

După alegerile din 2020, liberalii au pierdut primul loc, clasându-se pe locul secund (cu 25%), după social-democrați (28,9%), dar Ludovic Orban, președintele în exercițiu al PNL, nu și-a asumat eșecul (și-a abandonat doar fotoliul de premier, dar și-a păstrat funcția de președinte al liberalilor).

În loc să organizeze rapid un congres extraordinar în care să fie analizate rezultatele alegerilor și să li se dea ocazia să candideze celor care au obținut rezultatele cele mai bune, șefii filialelor Bihor, Cluj, Giurgiu, conducerea PNL împreună cu președintele Klaus Iohannis au preferat să-l împingă pe Florin Cîțu în față, printr-o șmecherie: i-au dat portofoliul de prim-ministru și apoi i-au convins pe liberalii din teritoriu, cumpărându-i cu bani de la Guvern, cu promisiuni sau prin mijloace mai puțin ortodoxe, să-l voteze șef de partid. 

Această stratagemă ar putea să le explodeze în față liberalilor la următoarele alegeri, mai ales că Florin Cîțu este mult sub scorul partidului, iar PNL se află pe o pantă descendentă, care se va accentua în această iarnă.

Sabina Fati

Citeşte şi:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇