România seamănă, în aceste zile, cu un avion de pasageri care și-a pierdut trenul de aterizare, căpitanul și co-pilotul au sărit cu parașuta ca să se salveze, iar la manșă a rămas șeful asistenților de zbor, un tip simpatic, care, la un moment dat în trecutul său, a făcut o școală de pilotaj în America.
Cel care încearcă să pună pe pistă avionul defect (România) n-are nicio șansă de reușită, fiind împins în față de forțe din umbră doar pentru ca toate nenorocirile pandemiei să fie sparte în capul lui, puțin mai târziu.
Uimitor e însă faptul că lui Florin Cîțu, pilotul de urgență, pare să-i placă această postură și se comportă ca și cum ar avea soluții.
Vreme de patru luni Florin Cîțu n-a luat nicio măsură, n-a făcut nicio pregătire în ce privește posibilitatea, care a devenit, acum, certitudine, ca România să fie lovită în plin de valul al patrulea de pandemie.
Toate mesajele venite dinspre Palatul Victoria erau liniștitoare și superioare, toate restricțiile au fost ridicate, iar indicii de infectare, aflați în scădere în luna mai, au reprezentat pentru Guvern un semn că “a învins pandemia” și nu o oportunitate de a face pregătiri pentru a avea cât mai mulți oameni protejați odată cu aterizarea variantei Delta.
În opinia mea, e tot mai clar că Florin Cîțu joacă rolul unui premier de sacrificiu pentru sezonul cumplit care urmează să vină, unul în care “pandemia nevaccinaților” se va cupla cu furtuna facturilor și vor crea un tsunami de nemulțumire.
Florin Cîțu se comportă ca și cum și-a asumat acest rol. Dar dacă tot e de acord să se sacrifice, fără nicio șansă de supraviețuire politică, rămâne întrebarea de ce nu ia măsuri curajoase prin care să salveze ce mai poate fi salvat.
E greu de înțeles de ce a așteptat atât de mult cu impunerea certificatului verde și de ce nu a creat contextul legal al accelerării vaccinării, cel puțin în zona salariaților din domeniul public?
Oricât de detașat e de ce se întâmplă în jur, tot are acces la ceva informații din care să realizeze că varianta Delta nu va ocoli România, ci o va lovi în plin.
Cum e posibil să avem doar 39% dintre pompieri și șoferi de salvări vaccinați în contextul în care avem peste 5.000 de cazuri pe zi, iar toate proiecțiile arată că această cifră se va dubla până la sfârșitul lunii, iar în octombrie va fi jale.
În cazul unui incendiu în spital, cine o să intervină? Cine o să conducă salvările cu bolnavi la camerele de gardă?
România e tot mai aproape de calvarul prin care a trecut Cehia în toamna anului trecut. Atunci, în țara din centrul Europei, nu numai că restricțiile de circulație au fost extrem de dure și totul s-a închis, dar întreg sistemul sanitar a intrat în colaps, iar Guvernul de la Praga a cerut ajutor internațional.
Și Cehia venea după o vară în care autoritățile credeau că au învins virusul pentru a se confrunta, apoi, cu trei valuri succesive de pandemie care au provocat peste 30.000 de decese la o populație de 10 milioane de locuitori. România are peste 35.000 de decese la o populație dublă, 19 milioane de locuitori.
După o astfel de experiență, 56% dintre cehi sunt vaccinați cu cel puțin o doză, dublu, în procente, față de țara noastră.
Marea tragedie e că vom trece prin acest calvar, deși de luni de zile avem antidotul la îndemână.
Au fost dezbateri despre eficiența vaccinurilor, despre faptul că te poți infecta și dacă ți-ai făcut injecția, că protecția e prea mare, e prea mică sau că ține prea puțin.
Era suficient să ne uităm pe cifre și să observăm că în țările în care oamenii s-au vaccinat masiv, mortalitatea a scăzut la fel de masiv.
Da, vaccinul nu ridică o bulă impermeabilă în jurul unei persoane, ea se poate infecta, dar a rezolvat o problemă pe care nici cei mai optimiști nu sperau, în primăvara anului 2020, că va putea fi rezolvată atât de rapid.
În mai puțin de 12 luni am avut un tratament care scade în mod semnificativ internările în terapie intensivă și decesele.
O altă mare problemă cu care se va confrunta Guvernul va fi povara rușinii.
Va trebui să facă față la furia și frustrarea unor oameni care vor fi obligați să stea din nou în casă, care nu vor putea să călătorească și nici să se întâlnească, în timp ce toate celelalte state cu rate mari de vaccinare nu vor mai avea restricții, iar viața se va desfășura aproape normal.
La ce ne-a folosit că timp de patru luni, România a fost singura țară din Uniunea Europeană care n-a avut restricții?
Dacă vreți să știți adevărul despre ATI, acest barometru al gravității pandemice, trebuie să înțelegeți că pentru medicii de acolo, orice om care supraviețuiește reprezintă o mare victorie.
Mulți dintre cei care lucrează în secțiile de terapie intensivă nu vor să vorbească despre durerea și suferința de acolo, dar în cazurile de Covid-19, intrarea în ATI e o intrare în antecamera morții. Sunt foarte puțini cei care s-au întors din ea.
Cum au fost folosite aceste patru luni, în afara unor lupte pentru putere și destrămarea coaliției de guvernare?
Dacă e cineva care crede că liderii care au avut responsabilități și au guvernat în această perioadă pot scăpa de furia celor afectați, ar trebui să știe că atunci când mor 35.000 de oameni într-o țară, într-un an de zile, e un război, iar cei care și-au pierdut părinții, bunicii, copiii, chiar dacă acum tac, până la urmă vor pune întrebări și vor cere răspunsuri.
În Austria, a început primul proces în care rudele unui jurnalist de 72 de ani, care a murit de coronavirus, fiind infectat în stațiunea de schi Ischgl, au dat Guvernul în judecată, pentru că a ascuns informațiile legate de focarul de infecție și nu a luat nicio măsură de protejare a turiștilor.
