Populația a transmis politicienilor un semnal de alarmă disperat și există un risc imens al unei explozii sociale. Costul vieții ar putea deveni insuportabil, afirmă politologul Remus Ștefureac, fondator al INSCOP Research, președinte al Grupului de Gândire Strategică.
Într-un interviu acordat SpotMedia.ro, Remus Ștefureac apreciază că scenariul realist ar fi refacerea coaliției, o guvernare minoritară timp de 3 ani e o utopie.
Două partide sunt avantajate de situația actuală: PSD va deveni adultul din încăpere și va părea un partid frecventabil. AUR își vede discursul antisistem confirmat și a fost validat prin asocierea cu USR PLUS. "Măsurătorile sociologice arată că în acest moment PSD este într-o ascensiune accelerată. AUR și partidele mai mici sunt în ascensiune".
O analiză sociologică pe care ați dat-o recent publicității arată că aproape 2/3 dintre români consideră că în urmă cu 30 de ani era mai bine și aproape jumătate consideră că peste 30 de ani va fi mai rău. Cum se explică această depresie accentuată?
Cifrele fac parte dintr-un sondaj cules la începutul lunii septembrie și le-aș numi un semnal de alarmă disperat, pe care populația îl adresează clasei politice în general.
E adevărat, datele au fost culese într-un context foarte complicat, în condițiile celor trei crize majore suprapuse: sanitară, care determină o stare de anxietate majoră, economică și, într-un mod absolut inexplicabil, o criză politică, guvernamentală irațională.
La 8 luni de la alegeri, această criză politică transmite un mesaj extrem de prost. Când societatea înfruntă crize sistemice și perspectiva unor dificultăți majore, determinate de creșterea costului vieții, guvernanții livrează exact opusul așteptărilor rezonabile ale populației.
Ce semnal?
De a reveni la agenda cetățeanului. Aceste date nu arată o evaluare pozitivă a perioadei comuniste, ci una extrem de negativă a prezentului.
Orice date economice obiective ne arată clar că anii ‘80 au fost o perioadă în care în România se trăia incomparabil mai prost decât azi.
Însă la nivelul percepției publice există o acumulare de nemulțumiri amplificate de anxietatea crizei sanitare, dar și de incongruența dintre ceea ce ar trebui să livreze în primul an de guvernare coaliția și ceea ce vedem cu toții că se întâmplă.
Putem discuta despre un trend al depresiei?
Noi am mai făcut o astfel de cercetare cu întrebări similare în 2014, în cadrul Barometrului INSCOP la comanda “Adevărul”. Întrebările se referau atunci la 25 de ani de la schimbarea de regim și proiectam viitorul în următorii 25 de ani.
Atunci percepțiile erau mai bune. Dacă acum 45% spun că peste 30 de ani situația României va fi mai rea decât cea din prezent, în 2014 doar 12% erau pesimiști, iar 50% spuneau că va fi mai bine.
În 2014, 40% spuneau că în urmă cu 25 de ani era mai bine, față de 63% astăzi. Sunt diferențe semnificative, dincolo de marja de eroare, statistică și chiar dincolo de aceste contexte.
Din datele sociologice rezultă o stare de tensiune care s-a acumulat în ultimul an și jumătate, iar faptul că pe acest fond ne-am trezit într-o criză politică absurdă creează o disonanță care generează depresie. Oamenii nu mai au repere și speranțe.
Și răspunsul lor care va fi?
Din păcate, orientarea fie spre vocile populiste, fie spre cei care mai reprezintă un minim de atitudine rezonabilă.
Probabil că PSD va deveni adultul din încăpere și va părea un partid frecventabil pentru alegătorii neutri care așteaptă un minimum de rezonabilitate.
Ceea ce spuneți îmi aduce aminte de finalul unui recent editorial al lui Andrei Pleșu: “am aflat, din presă, că PSD nu vrea să se asocieze, pentru moţiunea de cenzură, cu USR şi AUR. Cu alte cuvinte, nu vrea să fie folosit de partide precare numeric pentru a obţine un succes pestriţ, fără coerenţă politică. N-aş fi crezut să ajung să spun asta despre PSD, dar această ultimă decizie a membrilor lui dovedeşte că, dincolo de toate, e ’mai partid’ decât încropelile din jur”.
Am putea ajunge în situația în care PSD ar părea rezonabil, frecventabil, în comparație cu deviațiile populiste, extremiste și naționaliste (nu discursul național, care e altceva) și cu iraționalitatea pe care o vedem la restul partidelor.
Pe lângă adultul din cameră mai există și un copil teribil al camerei, AUR. Îmi spuneați într-un alt interviu că AUR are potențial de creștere până la 35%. Cât îl ajută criza aceasta?
Mențin acest punct de vedere și cred că ultimele evoluții rapide și abracadabrante nu fac decât să apropie AUR de acest potențial.
Criza avantajează un partid precum AUR, îi confirmă discursul antisistem, împotriva sistemelor mainstream. Este avantajat și pentru că a fost validat de partidul care era un fel de depozitar al liniilor etice din politica românească.
Când USR PLUS a decis să meargă pe același drum cu AUR pentru susținerea moțiunii de cenzură, acest partid a fost automat validat. Nu mai e paria de care ne ferim.
Dincolo de faptul că cele două partide au deja un mic filon comun de alegători, astăzi oamenii care poate își mai puneau întrebări despre deviațiile extremiste și populiste ale AUR văd că el este validat de partidul etic al României.
Din punctul de vedere al USR PLUS, asocierea a fost strict pentru moțiune, iar validarea a fost făcută de electoratul care a trimis AUR în Parlament.
Orice partid își va căuta o justificare, dar consecințele validării rămân. AUR devine un partid frecventabil după acest episod, iar mesajele sale sunt confirmate de faptele partidelor tradiționale pe care le critică.
Măsurătorile sociologice arată că în acest moment PSD este într-o ascensiune accelerată. AUR și partidele mai mici sunt în ascensiune.
Avem o istorie politică recentă bogată, merită să facem apel la ea pentru învățăminte. După succesiunea de crize absurde din perioada 1996-2000 ce a rezultat la alegeri?
CDR a dispărut din viața politică, PNTCD la fel, PNL și PD au luat 6-7%, PRM a luat 20%, al doilea partid, la mare distanță de cel de-al treilea, iar C.V. Tudor a intrat în turul al doilea la prezidențiale.
Și criza Cabinetului Ciorbea nu a început după 8 luni de la instalare.
Sper că rațiunea și maturitatea politică să aibă câștig de cauză, iar politicienii liberali și USR PLUS să realizeze că tocmai au provocat o ruptură majoră în raport cu agenda publică și așteptările populației. Va fi extrem de complicat să repare daunele.
Dacă nu, lecțiile 1996-2000 se vor repeta cu consecințe cel puțin la fel de grave.
Dl Ghinea îmi spunea la Europa FM că după finalul crizei totul trebuie șters cu buretele și politicul o poate face. Publicul poate și el? Ce urme va lăsa criza?
Oamenii au obosit de discuții legate de avantajele și dezavantajele partidelor, de tacticile și strategiile lor.
Exasperarea e mare și oamenii așteaptă livrarea de bunuri și politici publice utile pentru viața lor.
Ar trebui să urmeze o perioadă fastă în care România este pe cale să atragă cele mai mari fonduri din întreaga sa istorie, care să fie investite pentru generarea de bunuri publice necesare în educație, sănătate, infrastructură, mediul rural.
Sper ca astfel populația să uite mai repede iraționalitatea care a cuprins guvernarea și să depășim tentația de a asculta deviațiile populiste.
În criză, vocile populiste au audiență mai mare, mai ales când partidele tradiționale nu livrează la înălțimea așteptărilor.
În ce formulă ar putea clasa politică să înceapă să livreze pentru a spera la uitare? Guvern minoritar, refacerea coaliției?
Trebuie să fim rezonabili. Guvern minoritar pentru 3 ani de zile e o utopie. Cine să-l sprijine? PSD? Cum să facă asta când e în plină ascensiune și să-și compromită șansele de câștig total în 2024?
USR PLUS? Cum să sprijine un guvern minoritar după ce le-a fost refuzat accesul la pârghiile puterii?
Un guvern fără majoritate când trebuie să implementezi reforme reprezintă un scenariu imposibil.
Scenariul realist ar fi refacerea coaliției. Securea războiului se mai îngroapă, orgoliile se mai sting și mergem mai departe. Interesul public e prioritar.
Cu sau fără dl Cîțu? Mai are o șansă să rămână premier sau lucrurile au mers prea departe?
Judecând după declarațiile politicienilor pare că au mers prea departe. Dar istoria ne arată că nu exista niciodată. Se poate întâmpla ca fiecare tabără să treacă peste orgolii, dacă primește ceea ce vrea.
Dincolo de ceea ce își doresc sau nu partidele, de liniile lor roșii, elementul esențial de care ar trebui să țină cont e legat de riscul imens al unei explozii sociale, dacă partidele nu vor fi responsabile, mature și nu vor livra conform așteptărilor. Costul vieții ar putea deveni insuportabil.
Și sub presiunea opiniei publice poate că liniile roșii se vor șterge și partidele vor reveni la misiunea lor esențială de aleși responsabilizați de electorat să sevească interesul public.
Vezi şi:
