Autostrăzi închise și trenuri blocate pe şine, în urma ploilor torențiale din sudul Franței (Foto&Video)

Autostrăzi închise și trenuri blocate pe şine, în urma ploilor torențiale din sudul Franței (Foto&Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Autostrăzi şi linii de cale ferată au fost blocate, marţi, în urma furtunilor însoţite de ploi torenţiale care s-au abătut asupra sudului Franţei.

O persoană era în continuare dată dispărută marţi seara în departamentul Gard, iar un muncitor lovit de trăsnet a fost rănit uşor, a anunţat prefectura din Nimes. Iniţial, două persoane au fost raportate dispărute, relatează miercuri dpa.

Autostrada dintre Nimes şi Montpellier, care a fost inundată în anumite zone, a fost închisă temporar şi mii de şoferi au rămas blocaţi. Traficul feroviar între cele două oraşe a fost, de asemenea, întrerupt.

Flash Flooding in #Nimes France ????????after storms

Publicată de World weather pe Marţi, 14 septembrie 2021

Potrivit companiei publice de căi ferate (SNCF), resturi alunecoase au blocat şinele, iar alte secţiuni au fost complet acoperite de apă. Unele dintre ele nu vor putea fi repuse în funcţiune decât la sfârşitul săptămânii.

Miercuri sunt aşteptate alte precipitaţii abundente şi o alertă de vreme severă a fost emisă pentru 13 departamente administrative.

Toate şcolile din departamentul Gard, cel mai grav afectat de furtuni, urmau să rămână închise miercuri.

Southern France lashed by heavy rain, thunder and floodingSouthern France has again been hit with heavy rain,…

Publicată de Spectrum FM Costa Almeria pe Marţi, 14 septembrie 2021

Ministrul de Interne francez, Gerald Darmanin, a ajuns în regiunea afectată marţi seara. „Îi asigur de sprijinul meu pe toţi locuitorii afectaţi de furtună şi le cer să dea dovadă de cea mai mare prudenţă zilele viitoare”, a mai spus el.

El a declarat că 900 de pompieri şi angajaţi ai serviciului de protecţie civilă au fost mobilizaţi pentru a participa la 450 de operaţiuni în regiune.

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇