Școala începe cu grevă japoneză într-o unitate din Constanța

Școala începe cu grevă japoneză într-o unitate din Constanța

Colectivul unei şcoli gimnaziale din municipiul Constanţa a anunţat că de luni intră în grevă japoneză, reclamând lipsa unui spaţiu suficient pentru cei 1.460 de elevi din instituţiei de învăţământ.

Şcoala gimnazială numărul 30 “Gheorghe Ţiţeica” din Constanţa a transmis, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că luni, 13 septembrie, de la ora 12:00, colectivul de cadre didactice, personal didactic auxiliar şi personal nedidactic declanşează o grevă japoneză pentru a atrage atenţia autorităţilor locale asupra unei situaţii care trenează în această unitate de învăţământ de mai mulţi ani. 

ADVERTISING

“Este vorba despre lipsa de spaţiu suficient, astfel încât cei 1.460 de elevi ai instituţiei nu beneficiază de baza materială a laboratoarelor, a bibliotecii şi nici de sală de sport. Suntem consternaţi de faptul că factorii decidenţi din administraţia locală nu au găsit soluţii optime pentru rezolvarea acestei probleme ce afectează o comunitate mare de elevi şi de părinţi, problemă cunoscută, de altfel, încă de pe vremea administraţiei Făgădău”, se arată în comunicat.

Sursa citată menţionează că acţiunea colectivului de la şcoala gimnazială numărul 30 nu va afecta procesul de învăţământ.

ADVERTISING

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇