Un autobuz amfibiu, care merge pe străzile oraşului transformându-se apoi rapid într-o ambarcaţiune de agrement, este una dintre cele mai noi atracţii turistice din capitala Franţei.
”A fost foarte diferit faţă de cum e de obicei”, a spus Giulia Gallo, o fetiţă de 12 ani din Italia, care s-a aflat săptămâna aceasta la bordul ambarcaţiunii. ”Dar a fost foarte drăguţ”, notează joi Reuters.
Tururi cu autobuze amfibii - supranumite ''raţe'' - sunt utilizate de ani întregi pentru a transporta turişti în alte oraşe din lume. Sunt deseori ambarcaţiuni de asalt militare modificate. Unele au ajuns subiect de ştiri după ce s-au scufundat sau au luat foc.
Versiunea folosită în Paris însă are un design special, este construită în mare parte în Franţa şi, potrivit companiei care o operează, este primul vehicul amfibiu care a primit licenţă pentru transportul turiştilor pe drumurile şi canalele din capitala franceză.
Tururile sunt operate, începând cu această vară, de o companie care se numeşte ''Canards de Paris'' (''Raţele din Paris'').
În cadrul excursiei de săptămâna aceasta, vehiculul, asemenea unui autobuz convenţional, i-a plimbat pe turişti prin dreptul unor obiective precum Arcul de Triumf şi Turnul Eiffel.
Apoi, autobuzul a trecut în modul ambarcaţiune, pornind elicele din spate pentru a pluti de-a lungul Senei. Vestele de salvare stau suspendate de tavan, iar într-o cutie de pe lateralul ambarcaţiunii, se află depozitată o ancoră.
Marcel Pinault, un băieţel de opt ani dintr-o suburbie a Parisului, care se afla în autobuz alături de mama sa, a spus că ''este foarte diferit de alte bărci şi de alte autobuze. Este un amestec din ambele''.