Vaccinul Pfizer a fost autorizat complet în SUA

Vaccinul Pfizer a fost autorizat complet în SUA

Food and Drug Administration (FDA), organismul american de reglementare a alimentelor şi medicamentelor, a acordat aprobarea completă vaccinului anti-Covid dezvoltat de Pfizer şi BioNTech.

FDA a autorizat pe deplin serul administrat în două doze în cazul persoanelor cu vârste de peste 16 ani, acesta devenind astfel primul vaccin împotriva Covid-19 care depăşeşte ultimul obstacol normativ, potrivit NBC.

„Aprobarea FDA a acestui vaccin este un punct de referinţă pe măsură ce continuăm să luptăm cu pandemia de Covid-19.

ADVERTISING

În timp ce milioane de oameni au primit deja în siguranţă vaccinuri Covid-19, recunoaştem că, pentru unii, aprobarea FDA a unui vaccin ar putea acum să insufle încredere mai mare spre a fi imunizaţi. Momentul important de astăzi ne duce cu un pas mai aproape de a modifica traiectoria pandemiei în SUA”, a transmis Dr. Janet Woodcock, comisar FDA

Omologarea ar putea ajuta la determinarea celor care ezitau cu privire la vaccinare să se imunizeze. Un sondaj realizat în luna iunie a concluzionat că 3 din 10 adulţi nevaccinaţi ar fi mai dispuşi să se vaccineze dacă serul ar fi omologat.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Vaccinarea ar putea fi acum obligatorie

Decizia FDA ar putea deschide calea pentru vaccinarea obligatorie - numeroase companii aşteptau omologarea înainte de a le cere angajaţilor să se imunizeze.

Săptămâna trecută, oficialii federali din Sănătate au anunţat că, începând cu 20 septembrie, cei care au primit vaccinul Pfizer vor fi eligibili să primească a treia doză, la 8 luni după cea de-a doua. FDA nu şi-a dat încă acordul pentru doza suplimentară.

Niciun vaccin anti-Covid nu a fost autorizat sau aprobat pentru utilizare în cazul copiilor cu vârste sub 12 ani.

ADVERTISING

Serul dezvoltat de Pfizer este unul dintre cele trei folosite în SUA.

Moderna a aplicat de asemenea pentru omologare, în timp ce Johnson & Johnson nu a făcut acest lucru, rămânând cu autorizaţia de utilizare de urgenţă.

Produsul Pfizer a fost primul vaccin anti-Covid care a primit autorizaţia de utilizare de urgenţă, în decembrie 2020.

Până luni, peste 230 de milioane de doze au fost administrate în SUA, potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇