Se mută Pământul de Mijloc! Într-o decizie surpriză, filmările la serialul "Stăpânul Inelelor" au fost transferate din Noua Zeelandă

Se mută Pământul de Mijloc! Într-o decizie surpriză, filmările la serialul "Stăpânul Inelelor" au fost transferate din Noua Zeelandă

Studiourile Amazon au anunţat transferarea filmărilor celui de-al doilea sezon al serialului „Stăpânul Inelelor” (The Lord of the Rings) din Noua Zeelandă, unde continuă lucrările de producţie, în Marea Britanie.

Amazon notează într-un comunicat, difuzat joi seară în Statele Unite şi vineri în Noua Zeelandă, că decizia se bazează pe strategia sa de a extinde şi consolida producţiile sale pe pământ britanic, unde vor începe filmările la începutul anului 2022.

Decizia Amazon, care potrivit datelor oficiale folosea peste 1.200 de angajaţi în Noua Zeelandă, a fost luată spre surprinderea guvernului Jacindei Ardern, care oferise un stimulent financiar suplimentar gigantului de internet în cadrul ajutoarelor guvernamentale menite să atragă producţii străine, relatează EFE.

„Nu regretăm faptul că am acordat acestei producţii cele mai bune opţiuni de sprijin ale guvernului nostru. Cu toate acestea, suntem dezamăgiţi de industria cinematografică locală”, a declarat ministrul neo-zeelandez pentru dezvoltare economică regională, Stuart Nash.

ADVERTISING

Este pentru prima dată când filmările la povestirile inspirate din romanele scriitorului britanic lui J. R. R. Tolkien, care au fost ecranizate de Peter Jackson din trilogiile sale "Stăpânul Inelelor" şi "Hobbitul", nu vor avea drept scenariu peisajele neo-zeelandeze.

Primul sezon realizat de Amazon despre universul "Stăpânul Inelelor", produs de realizatorul spaniol J.A. Bayona, va avea premiera în 240 de ţări prin intermediul serviciului său de streaming Prime Video, pe 2 septembrie 2022.

Citește și alte știri din categoria Monden:

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇