Kit Harington vorbește despre lupta cu depresia, alcoolismul și gândurile suicidare din timpul filmărilor la Game Of Thrones

Kit Harington vorbește despre lupta cu depresia, alcoolismul și gândurile suicidare din timpul filmărilor la Game Of Thrones
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Actorul Kit Harington, star în „Game Of Thrones”, a vorbit, într-un interviu pentru The Sunday Times, despre lupta sa cu alcoolismul şi depresia.

Actorul în vârstă de 34 de ani, astăzi vindecat, a povestit că a trăit lucruri „traumatizante” în timpul şi după filmările la serial şi că „alcoolul a făcut parte din acestea”. 

"Ajungem într-un punct în care avem impresia să suntem o persoană rea, când ne simţim atât de ruşinaţi. Avem impresia că nu există ieşire, că aşa e normal să fim", a explicat Kit Harington. "Iar când decizi să renunți la alcool îți spui: Pot să mă schimb". 

ADVERTISING

Actorul, care a luat o pauză de un an în carieră după finalul serialului "Game of Thrones", a vorbit şi despre depresie, mărturisind că s-a gândit la ce este mai rău. "Da, bineînţeles", a fost răspunsul al întrebarea dacă a avut gânduri de sinucidere. 

"Am trecut prin perioade de depresie profundă în care voiam să fac tot felul de lucruri. Dar poate că vorbind despre ele va ajuta pe cineva, undeva. Nu vreau să fiu considerat un martir sau cineva special", a spus el. 

Kit Harington a confirmat că nu mai este dependent de doi ani şi că se simte bine. "Viaţa este frumoasă. Am un copil şi o relaţie bună. Sunt un om fericit, mulţumit şi treaz". 

ADVERTISING

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇