Mama gemenilor care au căzut de la etajul 10 făcea live pe Facebook în momentul tragediei

Mama gemenilor care au căzut de la etajul 10 făcea live pe Facebook în momentul tragediei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Detalii incredibile ies la iveală în cazul șocant din Ploiești, județul Prahova, unde doi copii de doi ani au murit, după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc.

Mama gemenilor transmitea live pe Facebook și nu și-a dat seama că micuţii au căzut de la geam decât în momentul în care jandarmii au bătut la ușă, conform Antena3.

Apelul care semnala tragedia a fost dat la ora 20:48, după cum a precizat Serviciul Județean de Ambulanţă Prahova. Filmarea de pe Facebook este realizată aproximativ la această oră

ADVERTISING

De altfel, în filmarea de pe Facebook se aud în fundal sirenele de salvare, dar femeia închide live-ul abia după ce aude bătăi la ușă.

Inițial, femeia a spus că făcea curățenie într-o altă cameră și de asta nu a observat că micuții lipsesc.

Mama a fost internată la psihiatrie

Mihaela Florescu, purtător de cuvânt al IPJ Prahova, a dat câteva detalii despre acest caz, dar nu edificatoare, în condițiile în care o anchetă de află în curs.

„Aceste aspecte nu le pot relata eu, din păcate. Se fac verificări, cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești. Ancheta este în curs. Mai multe detalii nu pot da nici eu la momentul acesta”, a declarat ea, la Antena3, întrebată ce au descoperit polițiștii când au intrat în apartamentul femeii.

ADVERTISING

Întrebată totuși dacă femeia se afla sub influența unor substanțe psihoactive sau alcoolului, Florescu a menționat că a fost luat în calcul și acest scenariu, iar cercetările continuă.

În schimb, reprezentantul IPJ Prahova a precizat că „nu sunt indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni cu intenție”.

Copiii se jucau într-o cameră. S-au urcat pe un scaun care se afla în dreptul geamului şi… a fost doar un pas spre abis. N-au nicio şansă de supravieţuire după ce au căzut în gol de la aproape 30 de metri înălţime.

ADVERTISING

„Au căzut de la etaj, s-au urcat pe un scaun și, din păcate, au căzut pe sol”.

Mama celor doi copii a fost internată în spital, la secția de psihiatrie, și nu a putut fi încă audiată, pentru că se află în stare de șoc, a mai adăugat Mihaela Florescu.

Doi copii căzuți de la etajul 10, în PloieștiDetalii aici: https://www.observatorulph.ro/eveniment/2615949-doi-copii-au-cazut-de-la-etajul-10-al-unui-bloc-de-pe-bulevardul-republicii-din-ploiesti

Publicată de Observatorul Prahovean pe Miercuri, 11 august 2021

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇