Premierul Florin Cîţu a cerut ca, în următoarele zile, fiecare ministru să prezinte execuţia bugetară pentru ministerul pe care îl conduce.
„Zilele acestea am fost întrebat foarte des despre execuţia bugetară a fiecărui minister. Românii trebuie să ştie cum sunt cheltuiţi banii publici. Mă aştept ca, în următoarele zile, fiecare ministru să prezinte public execuţia bugetară pentru ministerul pe care îl conduce. Este imperativ să fim transparenţi.
Românii trebuie să ştie stadiul de execuţie al fiecărui proiect pentru care s-au cerut bani la începutul anului. Execuţia bugetară este un indicator esenţial pentru evaluarea profesionalismului fiecărui ministru din guvernul pe care îl conduc”, a scris Florin Cîţu, joi pe Facebook.
Tot joi, Cîţu a precizat că „execuţia bugetară cam pe toate ministerele este sub ceea ce trebuia să fie la jumătatea anului”, foarte puţine ministere cheltuind banii care le-au fost alocaţi.
Întrebat dacă va exista o remaniere a miniştrilor care nu au cheltuit banii, premierul a răspuns: „Au o bilă neagră, dar asta nu înseamnă neapărat altă decizie”.
Pe 13 iulie, prim-ministrul spunea că „execuţia bugetară nu este satisfăcătoare”, întrucât a găsit două miliarde de lei nefolosite, deşi au fost alocate pentru primul semestru, dar şi 86 de miliarde de lei credite de angajament nefolosite.