Cîțu spune că nu înțelege ce nu funcționează la Primăria Capitalei: Această coaliție decontează

Cîțu spune că nu înțelege ce nu funcționează la Primăria Capitalei: Această coaliție decontează
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Florin Cîțu a afirmat că nu înțelege ce nu funcționează la nivelul Primăriei Capitalei.

Asta în condițiile în care cetățenii nemulțumiți i s-au adresat direct prim-ministrului privind problemele din București. În plus, el se arată deranjat și de faptul că lipsa performanțelor afectează automat și coaliția de guvernare.

„Merg pe stradă și mă întreabă lumea de ce nu e tăiată iarba în nu știu ce parc, de ce nu se ridică gunoiul. Și atunci le spun că voi face tot ce pot, voi transmite mesajul către primarul general sau către cel de sector, dar atribuțiile sunt ale primăriilor.

ADVERTISING

Încă nu îmi dau seama ce nu merge. Ne afectează pe noi toți pentru că decontăm toți, această coaliție decontează. Dacă un primar susținut de noi nu are performanțe, cu toții decontăm”, a declarat Cîțu, marți, la Digi24.

Totodată, Florin Cîțu a comentat și faptul că Nicușor Dan, edilul general, nu a intrat încă în PNL.

„Sunt nedumerit că nu a intrat în PNL. Existau foarte mult variante. Să fii membru al PNL este o mândrie. Vom fi cel mai mare partid politic din România. Am mai vorbit cu el, l-am întrebat de ce nu a intrat”, a completat premierul, însă fără să zică și răspunsul lui Nicușor Dan.

ADVERTISING

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇