Războiul fratricid liberali contra liberali

victor.pitigoi
Senior Editor
“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

Evenimentele din ultima vreme îți lasă impresia că prioritățile României n-au nicio legătură cu educația, sănătatea, legile justiției sau pandemia în revenire, ci numai cu războiul dintre liderii liberali, fiecare socotindu-se mai cu moț decât celălalt.

Tabăra Cîțu a marcat sâmbătă o victorie răsunătoare asupra grupării Orban, câștigând șefia organizației bucureștene (Ciprian Ciucu, 498 voturi – 55%), în defavoarea concurentei pro-orbaniste (Violeta Alexandru,  405 voturi – 45%). Bingo!

Comentatorii caută deja semnificațiile acestei victorii. De departe, percepția generală nu este aceea că un domn Ciprian ar fi înfrânt o doamnă Violeta, ci că domnul Cîțu l-a surclasat pe domnul Orban în luptă dreaptă.

În revanșă, char a doua zi, Orban s-a deplasat în Argeș, unde protejatul său l-a învins la puncte pe protejatul lui Cîțu. Unu la unu.

Unu la unu, dar nu se compară episodul argeșan cu cel bucureștean, care dă, de multe ori, tonul în politică. El este augurul prevestitor al scorului din confruntarea finală, la 25 septembrie. Conștienți de acest fapt, cei doi protagoniști ai evenimentelor – Cîțu și Orban – s-au repezit amândoi, fiecare să-și susțină personal candidatul, la adunarea de sâmbătă.

De ce amândoi? Merită?

Dacă domnul Orban își justifică prezența ca președinte al partidului, prezența domnului Cîțu mi se pare motivată subțirel de tot. Ca premier? Acolo nu era ședință de Guvern, era de partid. Ca vicepreședinte? Haida, de! Partidul are 18 vicepreședinți, niciunul atât de ocupat ca premierul Cîțu. Putea fi delegat oricare din ceilalți 17 vici, dacă nu era destul să vină numai președintele formațiunii.

În fața bucureștenilor, cei doi s-au înfățișat însă lamentabil. Au ratat prilejul să-și etaleze înțelepciunea printr-un discurs elevat, axat pe principii, pe soluții sau recomandări, nu pe lauda protejatului, ca și cum ar spune: „pe Cutare să-l votați, întrucât numai el mi-e drag mie și nicidecum un altul”.

În asemenea condiții, lupta competițională dintre cei doi lideri liberali pare mai curând ca un fel de năzdrăvanie a la Stan și Bran decât ca un război adevarat, declanșat în cea mai mare organizație a celui mai vechi partid din România.

Este jenant. Așa ceva se practica la ședințele organizațiilor PCR din vremea comunismului, când jocurile erau totdeauna făcute dinainte și, pentru mai multă siguranță, sosea la ședință un „tovarăș de la centru”, ca un fel de garanție că „indicațiile” se vor respecta aidoma.

Acești Cîțu și Orban, în care multă lume și-a pus speranțe, apar deodată ca niște „neo-tovarăși” veniți să asigure nu respectarea democrației de partid, nu alinierea la principiile liberalismului, nu dezbaterea unor principii dogmatice aflate în discuție, ci numai candidatura propriului protejat – fiecare pe al lui.

Și știți ceva? Mă paște o bănuială, că Violeta Alexandru n-ar fi pierdut cursa, dacă nu-și punea soarta pe mâna lui Orban. Dacă, de exemplu, ea ar fi fost susținută de premier iar Ciprian Ciucu de Orban, rezultatul alegerilor ar fi fost exact invers.

Pur și simplu, liberalii bucureșteni l-au preferat pe Cîțu și cred că nu din admirație pentru personalitatea lui prestigioasă, din respect pentru performanțele sale nebănuite sau din admirație pentru filosofia cuvântului său, așezat totdeauna într-o logică fără cusur.

L-au preferat pe unul, numai pentru că s-au săturat de celălalt.

Și chiar aveau motive să se sature. Domnul Orban este atât de omniprezent cu rost sau fără rost, încât începi să te gândești la ce mai are nevoie domnia sa de vacanță și de concediu, când este neobosit ca roboții și inepuizabil ca bateriile solare.

Dar Constituția i-a prevăzut o vacanță cât toată vara, motivată cu efortul de-a lungul sesiunii trecute, cu solicitarea grea la dezbaterea legilor, cu votarea lor.

De aici, oboseală, extenuare, epuizare, stres, ceva după care nu te poți reconforta decât numai cu o vacanță de vis, două luni de relaxare, pe muchie. Reîntors la toamnă în aulele Parlamentului, va trebui să fie odihnit și deconectat, ca să dezbată și să voteze cu mintea limpede și cu cugetul curat, în niciun caz moțăind în fotoliu, cum au mai fost cazuri.

Pentru ce are partidul vicepreședinți? Nu cumva ca să-l reprezinte pe președinte, iar acesta să nu alerge, ca un greieraș,  din județ în județ, din fiială în filială și să nu pară un fel de factotum al partidului?

Opt dintre vicepreședinți sunt arondați pe regiuni, iar unul din ei este numit anume pentru zona capitalei. Pentru ce? Pentru ca oricând, la nevoie, ei sa reprezinte staful partidului în teritoriu. Unul din ei, nu neaparat același lider suprem.

Altfel se pune însă problema în cazul domnului Cîțu. Domnia sa nu este în vacanță, se află la post, unde apreciază că are timp berechet să se ocupe și cu altceva, decât guvernarea, care zice că „ merge foarte bine” și, care tot dânsul zice că „nu are de suferit din cauza alegerilor din PNL”.

Ca să fie cât mai convingător, a și explicat prin exemple cât de bine merge guvernarea: rectificarea bugetară va fi pozitivă, iar creșterea ecnomică a depășit speranțele. Pardon pentru comparație, domnu’ Cîțu, dar exact cu așa ceva se lăuda și predecesoarea Viorica-Vasilica. România era în vârful topului la creșterea economică, rectificările de buget erau totdeauna pozitive, dar guvernarea a dat chix.

Pentru că guvernare nu înseamnă numai creștere economică și rectificare de buget pozitivă. Mai înseamnă și reforma în sănătate care bate pasul pe loc (s-a reformat ceva în aceste 6 luni?), mai înseamnă și problema educației (record de analfabeți), mai înseamnă și siguranța rutieră (weekendul sângeros de acum trei zile a speriat Europa), înseamnă creșterea prețurilor în spirală amețitoare (iar inflația este „sub control”),  înseamnă gestionarea datoriei externe, aflată în creștere, înseamnă și măsuri pentru prevenirea unei noi pandemii, odată cu anunțatul val patru, și încă multe, multe altele.

Tot de guvernare ține și desființarea „Secției speciale”, despre care prim ministrul susține că probema este rezolvată la Guvern, dar nu avansează la Parlament. Poate  n-a observat cum, chiar în aceste zile, aliații PNL și USR nu reușesc să cadă de acord cu aliatul UDMR, asupra proiectului de lege care a fost depus, dar „nu avansează în Palament”.

Cine trebuie să-i pună de acord pe aliați? Evident premierul care își ocupă timpul cu altceva, contând că guvernarea merge foarte bine și nu are de suferit din cauza alegerilor PNL.

Dar și liderul celui mai mare partid din Alianță, care și-a negociat atât de spectaculos interesele proprii, ca să ajungă președinte la Cameră, nu observă că desființarea Secției Speciale bate pasul pe loc pentru simplul motiv că nu negociază nimeni niște disensiuni dintr-o Alianță – despre care atât domnul Cîțu, cât și Orban ne zic că merge foarte bine. Ca și guvernarea, de altfel.

Mai multe informații despre criza politică:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇