Spaniolii, care au fost printre cei mai afectaţi la debutul pandemiei de coronavirus, sunt în prezent printre cei mai dornici să se vaccineze, potrivit datelor oficiale, citate de Reuters.
Angajații de la spitalul Isabel Zendal din Madrid povestesc că tinerii vin din proprie iniţiativă, nerăbdători să revină la o viaţă normală.
”Ce vedem aici este o petrecere în fiecare zi. Ei știu că, cu cât mai repede se vor vaccina, cu atât mai repede vom lăsa asta în urmă”, spune asistentul şef Fernando Prado.
Numai 5% din populaţia Spaniei nu vrea să se vaccineze pentru Covid-19, cu mult sub proporţia de 13% în Franţa sau 19% în Statele Unite, potrivit unui sondaj realizat de Morning Consult şi publicat joi.
Potrivit lucrătorilor din sectorul sănătăţii, între principalele motive pentru care spaniolii se vaccinează în număr mare se află memoria primului val al pandemiei din Spania, declanşat în martie 2020, când au avut loc peste 800 de decese pe zi.
În privinţa populaţiei vaccinate cu prima doză de vaccin, Spania se află pe locul 11 la nivel mondial şi pe locul patru în Uniunea Europeană, potrivit celor mai recente date referitoare la Covid-19 deţinute de Reuters.
Potrivit datelor guvernamentale, toate persoanele cu vârste de peste 80 de ani sunt vaccinate şi 84,4% dintre persoanele de peste 60 de ani.