Delegitimarea Uniunii Europene face parte din strategia lui Viktor Orban, care încearcă să bifeze puncte electorale provocând UE la lupte corp la corp din care el iese tot mai puternic, iar Uniunea tot mai neputincioasă.
Cu un Articol 7 altădată numit nuclear, dar care s-a arătat complet inutil, și cu un mecanism destul de complicat de blocare a banilor europeni, pentru statul care nu respectă statul de drept, Uniunea Europeană pare Goliatul pe care Viktor Orban îl dovedește. E o narațiune intenționat maniheistă, pentru a putea mobiliza emoții la Budapesta, unde pe Orban îl așteaptă peste un an alegeri pe care știe că le poate câștiga doar astfel.
Deficitul de autoritate al UE pe care îl speculează Viktor Orban – după un model utilizat și de Vladimir Putin în prima parte a pandemiei, când Italia era prăbușită într-o criză umanitară fără precedent, precum și de președintele Erdogan, care a profitat din plin de orgoliile birocratice ale instituțiilor UE și a umilit-o public pe președinta Comisiei Europene, așezând-o pe o sofa – este greu de contracarat de Bruxelles, care nu poate descinde la Budapesta, așa cum a făcut-o în cazul României, în vremea guvernării Dragnea.
Liviu Dragnea și camarila nu reprezentau un pericol real pentru Uniunea Europeană, nu puneau nicio problemă ideologică și nici nu contestau legitimitatea UE, ci doar încercau să își scape pielea, făcând abuz de putere și folosind pentru asta un discurs naționalist mult prea grotesc pentru a mobiliza un eventual bazin eurosceptic. Când Frans Timmermans venea la București și arăta cartonașul roșu regimului Drganea, Uniunea Europeană juca rolul personajului pozitiv.
În cazul Budapestei, Viktor Orban încearcă să răstoarne narațiunea și, cum a fost primul care a spus povestea, a reușit să seteze agenda și să forțeze astfel o poziție ofensivă a Uniunii Europene. În acest fel, UE joacă rolul distribuit chiar de Orban, acela de agresor. După ce a provocat de nicăieri tema expunerii copiilor la propaganda homosexuală, forțând UE să pună din nou problema condiționării banilor europeni pentru Ungaria, Viktor Orban a mai bifat o victorie narativă: „UE pedepsește Ungaria, pentru că aceasta nu vrea să își expună copiii propagandei homosexuale!”
Și Viktor Orban știe prea bine că victoriile de acest tip pot fi întoarse, așa că profitul politic trebuie scos repede. Este motivul pentru care a anunțat organizarea imediată a unui referendum pe temă, la care ungurii sunt chemați să spună direct dacă sunt de acord cu îndoctrinarea sexuală a copiilor, pe care Bruxelles-ul vrea să o impună.
Așa a șters cu totul tema abuzurilor de putere și a caracatiței pe care liderul de la Budapesta și-a contruit-o în jurul nucleului de putere. Orice ar spune UE, dacă nu o spune fără echivoc și răzgândiri – vezi contrazicerea lui Dacian Cioloș, care a anunțat, se pare, prematur, stoparea aprobării PNRR pentru Ungaria – și dacă nu identifică și intrumentele prin care autoritatea ei să fie reală, ungurii vor fi rămas cu povestea spusă de Orban: Uniunea Europeană vrea să îi îndoctrineze pe copii cu propaganda minorităților sexuale.
Mica țară care a învins Rusia (pentru UE)
Acesta e contexul în care o țară mică, Republica Moldova, a învins Rusia. Nici nu contează dacă moldovenii au dat și un vot explicit geopolitic, acordarea unui mandat larg majoritar unui singur partid pro-european este și o sancționare a prezenței Moscovei la Chișinău.
Este exact povestea de care Uniunea Europeană are nevoie.
În povestea de la Chișinău, Uniunea Europeană își poate relua rolul pozitiv pe care a vrut să-l joace încă de la întemeiere.
Strategia UE la Chișinău, în mare parte mână în mână cu strategia României, a fost mult mai abilă, dar asta nu înseamnă că progresul este ireversibil. Maia Sandu a evitat intenționat temele geopolitice, care au fost speculate și îngroșate de pro-ruși, din două motive:
- Primul este de oportunitate electorală: clivajul geopolitic, chiar dacă real, nu e tradus de oameni în viața de zi cu zi. Moldovenii nu vor ca Uniunea Europeană să fie de partea lor, ci vor instituții, drepturi și viață ca în statele Uniunii Europene. Altfel spus, vor realitatea, nu simbolul. Asta au înțeles strategii PAS, care au propus exact acet teme tip-beneficiu al drumului pro-UE: anticorupție, bunăstare, construcție instituțională.
- Cel de-al doilea ține de prudență și de securizarea unei victorii: dacă Uniunea Europeană și România ar fi fost actori fățiși ai campaniei de la Chișinău, asta nu ar fi făcut decât să dea muniție retoricii Kremlinului și argumente pentru contestarea alegerilor. E și motivul pentru care Dodon&Voronin, i.e. Rusia, au îngroșat tema geopolitică - UE va anexa Moldova, NATO îi va înrola pe moldoveni și îi va transforma pe copii în homosexuali – cam așa au arătat temele rusești -, pentru a putea compormite mai apoi rezultatul alegerilor, care se anunța în toate sondajele în defavoarea lor. Doar că rezultatul a fost mult prea rău pentru Rusia, invalidând orice retorică de contestare a votului.
Nici Uniunea Europeană, nici România nu au vorbit pe tonuri ridicate în timpul campaniei din Republica Moldova – iar asta nu înseamnă că nu au fost prezente -, dar tonul vocii a crescut imediat după ce votul a relegitimat proiectul Maia Sandu. Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a fost primul oficial străin care a mers la Chișinău, vineri, iar în declarația comună, Maia Sandu a confirmat sprijinul dat de România, de la lobby-ul european până la dozele de vaccin donate și care, și ele, au contribuit la percepția că președinta Sandu a gestionat bine criza pandemică. A existat și o victimă colaterală, AUR, care nu a mai reușit, cum a încercat, să își aroge ajutorul dat de România.
Victoria de la Chișinău poate deveni noua poveste de succes de care UE are nevoie, dar apele nu sunt chiar cele mai liniștite. Urmează formarea guvernului, crearea instituțiilor anticorupție, curățarea de urmele lui Plahotniuc, care trebuie să meargă în paralel cu îmbunătățirea vieții moldovenilor.
Succesul poveștii depinde, așadar, și de UE și, prin asta, și de România.