Proiectul prin care Radu Mihaiu voia să reducă numărul de posturi din administrația Sectorului 2 a fost respins

Proiectul prin care Radu Mihaiu voia să reducă numărul de posturi din administrația Sectorului 2 a fost respins

Consiliul Local al Sectorului 2 a respins proiectul de reorganizare a administrației locale, prin care primarul Radu Mihaiu anunțase că vrea să reducă numărul total de posturi cu 15-20%.

Edilul sectorului 2, Radu Mihaiu (USR PLUS) a anunțat luni, pe 19 iulie, pe rețelele de socializare, că se apropie momentul în care propunerea de reoganizare a administrație locale pe care o conduce va fi supusă votului, în Consiliul Local.

Reorganizarea primăriei a ajuns la momentul votului. Noua structură a reieșit după multe analize și variante de lucru…

Publicată de Radu Mihaiu pe Duminică, 18 iulie 2021

Cu același prilej, primarul a anunțat că se vor comasa atribuții ale salariaților și că – deși se vor înființa și direcții noi – la nivel de administrație numărul de posturi va scădea cu 15-20%.

ADVERTISING

În scurt timp, grupul PNL din Consiliul Local a anunțat că nu va vota acest proiect. Liberalii au susținut că, în forma propusă de Radu Mihaiu, reorganizarea este confuză, creează suprapuneri și redundanțe în organigramă și ”îi dă primarului drept control direct prin cabinetul Primarului asupra capitalului și patrimoniului instituțiilor subordonate”.

În Consiliul Local al Sectorului 2 sunt 27 de locuri. 10 dintre ele sunt ale social-democraților, iar 2 ale PMP. USR PLUS (partid din care face parte și primarul Radu Mihaiu) are 9 locuri. Iar PNL are 6 locuri.

ADVERTISING

Cele mai multe proiecte propuse de primarul Radu Mihaiu pot fi adoptate cu majoritate simplă (cu jumătate plus unu din voturile consilierilor locali). Dar pentru această majoritate simplă e nevoie și de voturile PNL.

În ședința Consiliului Local a Sectorului 2, discuțiile s-au încins. Consilieri ai PSD au susținut că vor să știe clar cîți oameni pleacă acasă. Iar cei liberali au spus că nici măcar n-au primit din timp informațiile necesare pentru a lua decizii.

Spre exemplu, consilierul liberal Claudiu Săftuoiu a susținut că, de fapt, administrația lui Radu Mihaiu ar fi trimis date incomplete, care nu le-au fost consilierilor de niciun folos în luarea unei decizii.

ADVERTISING

Radu Mihaiu a susținut că protocolul de colaborarare USR PLUS - PNL a fost respectat și că partenerii săi de alianță ”se iau de virgule”. În plus, Radu Mihaiu a spus că oricum, mai devreme sau mai târziu, deciziile legate de finanțare și patrimoniu ajung la primar. Așa că obiecțiile liberalilor ar fi nefondate.

Puteți urmări discuțiile dintre consilierii locali pe magine acestui subiect în materialul video următor, cu începere de la minutul 1.09.50:

În cele din urmă, proiectul de reorganizare a administrației Sectorului 2 propus de Radu Mihaiu a primit 9 voturi pentru, 16 împotrivă și 2 abțineri. Și asftel a fost respins.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇