Blocaj în UE: Pretențiile statelor frugale supără Sudul. Negocierile dintre lideri s-au prelungit

Blocaj în UE: Pretențiile statelor frugale supără Sudul. Negocierile dintre lideri s-au prelungit

Se poartă negocieri sensibile în interiorul Uniunii Europene, iar liderii celor 27 de state au decis, sâmbătă seară, să prelugească discuțiile și duminică, în speranța găsirii unui acord între așa-numitele state frugale, în rândul cărora vocal este premierul olandez Mark Rutte, și statele din Sud, în special Italia, cea mai afectată de criza pandemică.


La o oră târzie sâmbătă, puţin după 23.00 (21.00 GMT), liderii UE au decis să nu încheie discuțiile, așa cum era prevăzut pentru summitul început vineri dimineață.

ADVERTISING


Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, i-a convocat pe şefii de stat sau de guvern duminică la prânz, dar până atunci sunt prevăzute mai multe întâlniri bilaterale şi multilaterale, relatează AFP, citând o sursă europeană.

Potrivit altei surse diplomatice, preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi cancelarul german, Angela Merkel, au plecat direct în reuniune cu premierul olandez, Mark Rutte, pentru a-l convinge cu o nouă modificare a proiectului de compromis.

Compromisul în privința planului de relansare este necesar, pentru că nicio decizie nu poate fi luată decât în unanimitatea statelor membre.

Sâmbătă, Charles Michel a lansat discuţii pe baza unei propuneri revizuite oferind mai multe garanţii celor mai reticente ţări, în frunte cu Olanda, la ideea acestui plan de 750 de miliarde de euro, finanţat de un împrumut în comun.

Premierul italian, Giuseppe Conte, a descris negocierile ca fiind "mult mai dificile decât era prevăzut".

"Olanda şi alţi frugali (Austria, Danemarca şi Suedia) nu înţeleg necesitatea unui răspuns puternic", a deplâns el.

"Aşa cum era de aşteptat, este o bătălie grea, o negociere dură, dar mergem în direcţia bună şi asta e cel mai important", a comentat la rândul cancelarul austriac, Sebastian Kurz.

ADVERTISING

Află mai multe despre ”UE: Planul de relansare economică, blocat de ţările ’frugale’. Ce se va discuta în a doua zi a summit-ului european”

Charles Michel, mediatorul summitului, spera să modifice poziţia recalcitranţilor oferind concesii legate de repartiţia între subvenţii şi împrumuturi, precum şi de condiţiile care însoţesc plata sumelor alocate.

Citește mai multe despre ”Iohannis, la primul summit ținut la Bruxelles de la începutul pandemiei: Avem nevoie de bani, dorim sume consistente. Sunt relativ optimist (Video)”

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇