Cadrele medicale nu sunt de acord să își plătească testul Covid și amenință cu instanța

Cadrele medicale nu sunt de acord să își plătească testul Covid și amenință cu instanța

Mai multe ascociații din domeniul Sănătății cer ministrului Sănătăţii, Ioana Mihăilă, să revină asupra deciziei potrivit căreia personalul medical nevaccinat este obligat să fie testat periodic de Covid şi să plătească acest test.

Reprezentanţii Sindicatului Promedica, USMR Alianţa Medicilor şi Federaţia Hipocrat solicită revenirea asupra acestei decizii, considerând că încalcă drepturile salariaţilor din sistemul medical.

Aceștia precizează că, potrivit legii securităţii şi sănătăţii în muncă, “măsurile privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situaţie obligaţii financiare pentru lucrători”.

ADVERTISING

“Aşadar, testarea personalului medical privind COVID-19 sau alte afecţiuni precum HIV, hepatită etc. se poate face, dar costurile sunt suportate de angajator.

Nu ne opunem ideii de a testa personalul medical, ci manierei abuzive şi incorecte, prin care Ministerul Sănătăţii şi Guvernul înţeleg să facă acest lucru. Să nu scăpăm din vedere faptul că în perioada de vârf a pandemiei, cadrele medicale era testate sporadic”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii Sindicatului Promedica, USMR Alianţa Medicilor şi Federaţia Hipocrat susţin că unele cadre medicale doresc să se adreseze instanţei în legătură cu această situaţie.

ADVERTISING

“Există reacţii ale cadrelor medicale decise să acţioneze în instanţă pentru această situaţie. În acest momente, considerăm că ceea ce poate ajuta este comunicarea eficientă, colaborarea, deschiderea autorităţilor către personalul medical şi nu încălcarea drepturilor.

Respectul şi recunoştinţa pentru ”eroii în halate albe” şi ”oamenii din linia 1” declarate public sunt încălcate prin impunerea suportării unor costuri ce nu ar trebui să fie suportante de cadrele medicale, ci de statul care vrea să îşi protejeze cetăţenii”, a precizat sursa citată.

ADVERTISING

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, miercuri seară, că a fost definitivat ordinul care va impune testarea periodică a personalului medical nevaccinat, dar şi obligativitatea plăţii testelor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇