Certificatul digital Covid ar putea crea haos: Aeroporturile din Europa se tem că vor fi cozi de până la 8 ore

Certificatul digital Covid ar putea crea haos: Aeroporturile din Europa se tem că vor fi cozi de până la 8 ore
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Grupurile care reprezintă cele mai mari companii aeriene și aeroporturi din Europa au avertizat asupra haosului și a cozilor care se vor instala în țările care nu coordonează bine lansarea certificatului digital COVID-19.

Sistemul Uniunii Europene de certificate digitale de călătorie COVID-19 urmează să intre în vigoare joi.

Astfel, grupul ACI al aeroporturilor și organismele reprezentative ale companiilor aeriene A4E, IATA și ERA au avertizat într-o scrisoare către liderii UE despre „amestecul îngrijorător de abordări” de pe continent, scrie Reuters.

ADVERTISING

"Pe măsură ce traficul de pasageri crește în următoarele săptămâni, riscul de haos la aeroporturile europene este tot mai mare", au spus grupurile în scrisoarea comună trimisă luni.

Certificatele digitale sunt concepute pentru a arăta, prin intermediul codurilor QR, dacă pasagerii sunt complet vaccinați, au imunitate în urma vindecării de Covid sau au un test negativ.

Soluții pentru evitarea cozilor

Acestea vor fi utilizate pentru călătorii în întreaga Uniune Europeană începând cu 1 iulie, dar vor necesita verificări suplimentare și un echipament potrivit pentru a citi codurile.

ADVERTISING

În scrisoare se arată că singura modalitate de a evita cozile și întârzierile uriașe în timpul vârfului sezonului de vară ar fi implementarea unui sistem prin care atât certificatul de vaccinare, cât și formularele de localizare a pasagerilor să fie procesate de la distanță înainte ca aceștia să ajungă la aeroport.

Verificările trebuie să aibă loc numai în țara de plecare și nu la sosire, iar guvernele ar trebui să gestioneze datele de sănătate și să furnizeze echipamente pentru verificarea codurilor QR, se spune în scrisoare.

ADVERTISING

Directorul general al ACI Europa, Olivier Jankovec, unul dintre semnatarii scrisorii, a declarat că există multă îngrijorare.

„A face față acestei situații va fi o provocare fără precedent”, a spus el.

Timpul petrecut pe aeroporturi în timpul unei călătorii s-a dublat la 3 ore de la 1-1/2 ore înainte de pandemie, a declarat, la rândul său, vicepreședintele european al IATA, Rafael Schvartzman.

Și există riscul ca timpul să crească la cinci sau chiar opt ore, ceea ce este inacceptabil, a spus el.

Comisia Europeană a emis indicații pentru statele membre care au făcut obiectul unor preocupări, menționând că unele dintre ele aveau planificate 10 combinații diferite de verificări.

Citește pe acest subiect și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇